Ilina Gregori despre necunoscutul Eminescu (recenzie Marius Chivu)
30 ianuarie 2009Despre bun simţ şi civilizaţie
30 ianuarie 2009Patima mâniei
Pentru credincioşii ortodocşi, epicentrul dezbaterilor din anul 2008 l-a reprezentat controversa euharistică din jurul persoanei ÎPS Nicolae Corneanu. Mulţi îşi amintesc cât de repede s-a deplasat discuţia din sfera analizei teologice spre zona sancţiunilor generaliste declamate de la înălţimea unei pretinse înţelegeri universale a rostului culturilor şi civilizaţiilor de pe acest pământ! Nimic nou sub soare.
Eseişti inflamaţi şi contondenţi s-au regrupat rapid sub următoarea deviză: dragostea de Ortodoxie rămâne suspectă la toţi aceia care, deşi sceptici faţă de edulcoraţiile ecumeniste ale veacului, nu denunţă catolicismul drept pericol suprem – alături de europenism, „globalizarea socialistă” (sic) şi „rătăcirea elitelor” – la adresa identităţii noastre româneşti.
Pervertiri semantice, deraieri logice, comparaţii anacronice şi multe calomnieri deşănţate – toate s-au amalgamat într-o confirmare a cuvintelor Sf. Ap. Pavel: „unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă” (Flp. 1, 15). Diabolizarea adversarului a devenit strategia de lucru într-un spaţiu blogosferic lipsit de orice norme editoriale sau reguli de reciprocitate. Calomnia s-a amestecat cu bârfa, adesea în spatele unei porecle aleatorii („nickname”) postate pe orice „forum” al urii. Unui astfel de suflet care trăieşte numai din inflamaţia colerică şi patosul gâlcevei, Sf. Ioan Gură de Aur îi spune: „ţi-ai pus înlăuntru mânia ca un călău care te biciuieşte, sau ca un vultur care-ţi sfâşie măruntaiele.” Citește restul acestei intrări »
CULTUL EROILOR PE BANII DUMNEAVOASTRĂ (Costel Stavarache)
29 ianuarie 2009Un element care intareste coeziunea unei comunitati este cultul eroilor. Acesta puncteaza rezistenta neamului faţă de cotropitori, contribuie la cimentarea respectului civic pentru oameni curajosi din trecut si stimuleaza imitarea comportamentelor eroice. In mod normal exista o admiratie instinctiva a omului obisnuit fata de eroi. Insa este si mai bine cand aceasta admiratie este intretinuta de stat. Mesajele din manualele de istorie despre cat de tare a fost Romania in trecut nu sunt suficiente si este bine cand ai o agentie guvernamentala care se ocupa sistematic si organizat de prezervarea si intensificarea admiratiei pentru eroi. In Romania, o astfel de organizatie este Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, institutie subordonata Secretariatului General al Guvernului. Intrucat trecutul unei natiuni este o chestiune de maxima importanta, este logic ca aceasta institutie sa aiba o mai mare importanta decat structuri ca Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalatiilor de Ridicat – ISCIR sau Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semintelor şi a Materialului Saditor.
SUPERBIA ÎN RUINĂ (Traian Ungureanu)
28 ianuarie 2009INTRODUCERE LA VICII (Andrei Pleşu)
27 ianuarie 2009Viciile nu atacă solitar, ci în haită. Sfinţii Părinţi, care sînt doctori în materie, atrag mereu atenţia asupra reacţiei în lanţ pe care o provoacă întotdeauna primul mare derapaj malefic. Orice consimţire vinovată le instituie treptat pe toate celelalte. Ioan Casian, născut, pare-se, în Dobrogea, stră-român care va să zică, crede că „fitilul“ optim al incendiului generalizat e lăcomia pîntecelui. Fie că se manifestă ca nerăbdare a înfulecării, ca plăcere de a te îmbuiba sau ca pasiune a sofisticării gastronomice, lăcomia alimentară, inocentă la prima vedere (chiar dacă subtil suicidară), declanşează inevitabil apetituri colaterale. După o masă bună îţi vin idei. De la fleica din farfurie, privirile (şi mîinile) alunecă spre coapsa vecinei. Fandacsia-i gata şi se numeşte desfrînare. Desfrînarea are însă nevoie de mijloace. Şi cum gonflaţiunea post-prandială nu sporeşte nici farmecul personal, nici vigoarea inflamaţiei erotice, te vezi în situaţia de a-ţi procura servicii plătite. Ai nevoie de bani. Plăcerea devergondajului se asociază, deci, cu plăcerea de a cheltui, şi cu iubirea de arginţi. E cea de a treia treaptă a păcatului. Urmează a patra: mînia. Ca să faci rost de bani, e musai să fii competitiv. Te agiţi, cîştigi şi pierzi, devii irascibil. Te enervează obstacolele, te enervează bogăţia altora, te enervează tot: faci scandal, mocneşti resentimentar, porţi ranchiună. Din cînd în cînd, resursele tale de umanitate îşi iau distanţă faţă de asemenea devieri temperamentale. Îţi dai seama că ceva nu e în regulă şi te apucă tristeţea. E păcatul numărul cinci.
Tristeţea e starea care survine neîntîrziat după un acces de furie, după o pagubă, după o dorinţă contrariată. Dar există şi tristeţi fără motiv, angoase difuze, crize de lehamite. Intră, astfel, în scenă un viciu insidios, greu de definit, o adevărată boală a sufletului, care se numeşte „acedie“: un amestec de somnolenţă, de adumbrire şi instabilitate lăuntrică, o „oboseală a inimii“ aproape fără leac. Cel lovit de acedie e în pragul morţii interioare, pradă uşoară a oricărei disoluţii. De aceea, această a şasea treaptă a păcatului poate lua locul celei dintîi, ca o nouă rădăcină a răului. Lehamitea, pierderea criteriilor şi a simţului pentru virtute pot pregăti terenul pentru o reluare a „cercului vicios“: lăcomie a pîntecelui, desfrînare, avariţie, mînie, tristeţe. Dacă totuşi, prin strădanie proprie şi ajutor ceresc, reuşeşti să scapi de caruselul acestor şase patimi, e foarte probabil să fii confiscat de următoarele două: slava deşartă (îngîmfarea subsecventă unei reuşite materiale sau spirituale) şi mîndria (trufia, orgoliul), adică sentimentul unei infinite îndreptăţiri de sine, iubirea de sine neruşinată, dispreţul faţă de tot ce nu e „eu“. Orgoliul ca treaptă supremă a răului individual poate fi, la rîndul lui, obîrşie a unei noi circularităţi. Te simţi îndreptăţit, prin autofascinaţie, să-ţi oferi chiolhanuri fabuloase, femei, bani şi victime. Iarăşi şi iarăşi, vîrtejul absorbant al viciilor se reconstituie viguros, pornind de pe oricare din treptele lor. Dinaintea acestei epidemii, o singură consolare: aşa cum un viciu adoptat le instituie pe toate celelalte, un viciu suprimat le aruncă în aer pe toate celelalte sau, în orice caz, le şubrezeşte simţitor. Un rău minimal poate deveni, prin rostogolire, un dezastru. Dar un bine neînsemnat poate deveni, prin inducţie, o apoteoză.
TÂNĂRUL STALIN (o recenzie de T. Baconsky)
27 ianuarie 2009FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XIV)
25 ianuarie 2009CASE DE OASPEŢI: NOU ŞI VECHI
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XIII)
23 ianuarie 2009MAICA DOMNULUI, DREPTUL IOSIF ŞI PRUNCUL IISUS versus
SF. IOACHIM ŞI ANA
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XII)
21 ianuarie 2009CUM TREBUIE SĂ ARATE UN POLICANDRU?
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XI)
21 ianuarie 2009PANGARE
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (IX)
21 ianuarie 2009CINA CEA DE TAINĂ, SUVENIR ROMÂNESC
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VIII)
21 ianuarie 2009PICTURĂ NOUĂ ŞI VECHE: CULORI, SIMBOLISTICĂ, DESEN
ROMÂNIA PROFUNDĂ, ANTI-ELITISTĂ ŞI PLINĂ DE UMOR
19 ianuarie 2009Şi un ultim mesaj: intelectualii sunt de vină!
NOUA EUROPĂ ŞI VOCEA CARE LIPSEŞTE: CREŞTINISMUL (H.-R. Patapievici)
19 ianuarie 2009FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VII)
19 ianuarie 2009CONTRAST CROMATIC ŞI ARHITECTURAL: NOU ŞI VECHI
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (V)
18 ianuarie 2009OBSESIA GRANDOMANĂ ŞI MODELUL PALATELOR ŢIGĂNEŞTI
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (IV)
17 ianuarie 2009ROMÂNISM ŞI ASFIXIERE SPAŢIALĂ
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (III)
17 ianuarie 2009BISERICI NOI ŞI VECHI
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (II)
17 ianuarie 2009ESTETICA PRIDVORULUI
REVELION MULTICULTURAL (un eseu de Mihail NEAMŢU)
17 ianuarie 2009În seara de Revelion am fost invitat de un cuplu studenţesc din Ann Arbor pentru o gustare frugală, înainte ca gongul să bată. O discuţie informală purtată undeva în vecinătatea campusului putea părea o ofertă promiţătoare. Alături de gazde, la masă erau invitate Alima, o arabistă irakiană atrasă de teme recente în antropologia migraţiei; Rachel, o tânără americană, interesată de impactul lui Puşkin asupra literaturii ebraice contemporane; în sfârşit, Sonia, o doamnă din Suedia cu preocupări în zona poeziei americane. Prezenţe agreabile, fine şi educate, afiliate într-un fel sau altul la anumite programe culturale ale universităţii. Nu era un mister pentru mine faptul că ştiinţele umane se predau la University of Michigan dintr-o perspectivă angajat progresistă. Între paradigma Marx şi modelul Eliade de studiere a religiei, bunăoară, autorul „Capitalului” se bucură în continuare de prestigiu, reverenţă şi chiar pietate. Citește restul acestei intrări »
FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (I)
17 ianuarie 2009Oferim aici câteva contraste între arta ecleziastică tradiţională şi universul kitsch din numeroase biserici construite mai ales după 1989. Imaginile vorbesc de la sine, dar cititorii sunt invitaţi să-şi ofere comentariile ori să posteze trimiteri către alte fotografii online (cu exemple pozitive versus negative). Din respect pentru evlavia credincioşilor, dorim ca numele bisericilor reprezentate să rămână nedivulgat.
ALTARE
PROSCOMIDIAR
Denumit şi „sfânta sfintelor”, altarul se înfăţişează aici cu tot cu lighean, chiuvetă hotelieră, ţevi instalate, pungi de plastic, covor persan, faţă de masă câmpenească – toate în absenţa firidei unde se pregătesc sfintele daruri.
ALLAN BLOOM on education
14 ianuarie 2009This age is not utterly insalubrious for philosophy. Our problems are so great and their sources so deep that to understand them we need philosophy more than ever, if we do not despair of it, and it faces the challenges on which it flourishes. I still believe that universities, rightly understood, are where community and friendship can exist in our times. Our thought and our politics have become inextricably bound up with the universities, and they have served us well, human things being what they are. But for all that, and even though they deserve our strenuous efforts, one should never forget that Socrates was not a professor, that he was put to death, and that the love of wisdom survived, partly because of his individual example. This is what really counts, and we must remember it in order to know how to defend the university. This is the American moment in world history, the one for which we shall forever be judged. Just as in politics the responsibility for the fate of freedom in the world has devolved upon our regime, so the fate of philosophy in the world has devolved upon our universities, and the two are related as they have never been before. The gravity of our given task is great, and it is very much in doubt how the future will judge our stewardship.
Allan Bloom, The Closing of the American Mind ( 1988 )
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.