ROGER SCRUTON: ON LIBERTY AND HARMS

TEORIA COMUNICĂRII (MOMENT INTERCULTURAL)

Ilina Gregori despre necunoscutul Eminescu (recenzie Marius Chivu)

„Eminescu este încă insuficient cunoscut sub aspect biografic, subevaluat sub aspect intelectual şi, ca «poet naţional», prea îngust înţeles.“ De la aceste aprecieri a plecat Ilina Gregori cînd a scris aclamatul studiu „Eminescu la Berlin“ (în Studii critice, 2002), şi tot cu această credinţă a scris şi „Între Berlin şi Charlottenburg“, şi „Bucureşti, 28 iunie 1883“, cele trei studii alcătuind împreună volumul de faţă. 

Despre bun simţ şi civilizaţie

Patima mâniei

Pentru credincioşii ortodocşi, epicentrul dezbaterilor din anul 2008 l-a reprezentat controversa euharistică din jurul persoanei ÎPS Nicolae Corneanu. Mulţi îşi amintesc cât de repede s-a deplasat discuţia din sfera analizei teologice spre zona sancţiunilor generaliste declamate de la înălţimea unei pretinse înţelegeri universale a rostului culturilor şi civilizaţiilor de pe acest pământ! Nimic nou sub soare.

Eseişti inflamaţi şi contondenţi s-au regrupat rapid sub următoarea deviză: dragostea de Ortodoxie rămâne suspectă la toţi aceia care, deşi sceptici faţă de edulcoraţiile ecumeniste ale veacului, nu denunţă catolicismul drept pericol suprem – alături de europenism, „globalizarea socialistă” (sic) şi „rătăcirea elitelor” – la adresa identităţii noastre româneşti.

Pervertiri semantice, deraieri logice, comparaţii anacronice şi multe calomnieri deşănţate – toate s-au amalgamat într-o confirmare a cuvintelor Sf. Ap. Pavel: „unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă” (Flp. 1, 15). Diabolizarea adversarului a devenit strategia de lucru într-un spaţiu blogosferic lipsit de orice norme editoriale sau reguli de reciprocitate. Calomnia s-a amestecat cu bârfa, adesea în spatele unei porecle aleatorii („nickname”) postate pe orice „forum” al urii. Unui astfel de suflet care trăieşte numai din inflamaţia colerică şi patosul gâlcevei, Sf. Ioan Gură de Aur îi spune: „ţi-ai pus înlăuntru mânia ca un călău care te biciuieşte, sau ca un vultur care-ţi sfâşie măruntaiele.”

CULTUL EROILOR PE BANII DUMNEAVOASTRĂ (Costel Stavarache)

Un element care intareste coeziunea unei comunitati este cultul eroilor. Acesta puncteaza rezistenta neamului faţă de cotropitori, contribuie la cimentarea respectului civic pentru oameni curajosi din trecut si stimuleaza imitarea comportamentelor eroice. In mod normal exista o admiratie instinctiva a omului obisnuit fata de eroi. Insa este si mai bine cand aceasta admiratie este intretinuta de stat. Mesajele din manualele de istorie despre cat de tare a fost Romania in trecut nu sunt suficiente si este bine cand ai o agentie guvernamentala care se ocupa sistematic si organizat de prezervarea si intensificarea admiratiei pentru eroi. In Romania, o astfel de organizatie este Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, institutie subordonata Secretariatului General al Guvernului. Intrucat trecutul unei natiuni este o chestiune de maxima importanta, este logic ca aceasta institutie sa aiba o mai mare importanta decat structuri ca Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalatiilor de Ridicat – ISCIR sau Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semintelor şi a Materialului Saditor.

SUPERBIA ÎN RUINĂ (Traian Ungureanu)

Însăşi ideea după care există ceva de afurisit sub titulatura „păcate capitale ale lumii moderne“ spune mult. Modernitatea crede că păcătuieşte separat, că e altfel pînă şi în cădere. De aici, primul indiciu. Păcatul favorit al lumii moderne nu e o noutate, nu iese din scara viciilor fundamentale, ci amplifică, într-adevăr colosal, Mîndria („Superbia“), prima între vechile capitale ale păcatului. Omul modern a învăţat că e altcineva şi altceva, că e radical diferit şi net superior propriei sale istorii. El nu recunoaşte limitele condiţiei umane şi a stabilit, folosindu-se de alibiul ştiinţei, că încununează progresia timpului şi poate infirma ordinea „programată“ a lumii. Pretenţia de unicitate a modernităţii e vastă şi a schimbat, într-adevăr, faţa lumii. 

INTRODUCERE LA VICII (Andrei Pleşu)

Viciile nu atacă solitar, ci în haită. Sfinţii Părinţi, care sînt doctori în materie, atrag mereu atenţia asupra reacţiei în lanţ pe care o provoacă întotdeauna primul mare derapaj malefic. Orice consimţire vinovată le instituie treptat pe toate celelalte. Ioan Casian, născut, pare-se, în Dobrogea, stră-român care va să zică, crede că „fitilul“ optim al incendiului generalizat e lăcomia pîntecelui. Fie că se manifestă ca nerăbdare a înfulecării, ca plăcere de a te îmbuiba sau ca pasiune a sofisticării gastronomice, lăcomia alimentară, inocentă la prima vedere (chiar dacă subtil suicidară), declanşează inevitabil apetituri colaterale. După o masă bună îţi vin idei. De la fleica din farfurie, privirile (şi mîinile) alunecă spre coapsa vecinei. Fandacsia-i gata şi se numeşte desfrînare. Desfrînarea are însă nevoie de mijloace. Şi cum gonflaţiunea post-prandială nu sporeşte nici farmecul personal, nici vigoarea inflamaţiei erotice, te vezi în situaţia de a-ţi procura servicii plătite. Ai nevoie de bani. Plăcerea devergondajului se asociază, deci, cu plăcerea de a cheltui, şi cu iubirea de arginţi. E cea de a treia treaptă a păcatului. Urmează a patra: mînia. Ca să faci rost de bani, e musai să fii competitiv. Te agiţi, cîştigi şi pierzi, devii irascibil. Te enervează obstacolele, te enervează bogăţia altora, te enervează tot: faci scandal, mocneşti resentimentar, porţi ranchiună. Din cînd în cînd, resursele tale de umanitate îşi iau distanţă faţă de asemenea devieri temperamentale. Îţi dai seama că ceva nu e în regulă şi te apucă tristeţea. E păcatul numărul cinci.

Tristeţea e starea care survine neîntîrziat după un acces de furie, după o pagubă, după o dorinţă contrariată. Dar există şi tristeţi fără motiv, angoase difuze, crize de lehamite. Intră, astfel, în scenă un viciu insidios, greu de definit, o adevărată boală a sufletului, care se numeşte „acedie“: un amestec de somnolenţă, de adumbrire şi instabilitate lăuntrică, o „oboseală a inimii“ aproape fără leac. Cel lovit de acedie e în pragul morţii interioare, pradă uşoară a oricărei disoluţii. De aceea, această a şasea treaptă a păcatului poate lua locul celei dintîi, ca o nouă rădăcină a răului. Lehamitea, pierderea criteriilor şi a simţului pentru virtute pot pregăti terenul pentru o reluare a „cercului vicios“: lăcomie a pîntecelui, desfrînare, avariţie, mînie, tristeţe. Dacă totuşi, prin strădanie proprie şi ajutor ceresc, reuşeşti să scapi de caruselul acestor şase patimi, e foarte probabil să fii confiscat de următoarele două: slava deşartă (îngîmfarea subsecventă unei reuşite materiale sau spirituale) şi mîndria (trufia, orgoliul), adică sentimentul unei infinite îndreptăţiri de sine, iubirea de sine neruşinată, dispreţul faţă de tot ce nu e „eu“. Orgoliul ca treaptă supremă a răului individual poate fi, la rîndul lui, obîrşie a unei noi circularităţi. Te simţi îndreptăţit, prin autofascinaţie, să-ţi oferi chiolhanuri fabuloase, femei, bani şi victime. Iarăşi şi iarăşi, vîrtejul absorbant al viciilor se reconstituie viguros, pornind de pe oricare din treptele lor. Dinaintea acestei epidemii, o singură consolare: aşa cum un viciu adoptat le instituie pe toate celelalte, un viciu suprimat le aruncă în aer pe toate celelalte sau, în orice caz, le şubrezeşte simţitor. Un rău minimal poate deveni, prin rostogolire, un dezastru. Dar un bine neînsemnat poate deveni, prin inducţie, o apoteoză.

(Dilema Veche)

TÂNĂRUL STALIN (o recenzie de T. Baconsky)

Biografiile politice sînt adesea palpitante, la modul macabru. Am parcurs, bunăoară, Le jeune Staline, de Simon Sebag Montefiore, a cărui amplă cercetare, apărută în engleză, a fost tradusă în franceză la Editura Calman-Lévy (2008). Ancheta lui SSM e condusă profesionist: documentare în arhive georgiene sau moscovite deschise recent, colaţionarea unor mărturii directe, montaj epic, pe firul timpului, situare critică, lipsită însă de orice prezumţie judecătorească. Lectura îţi demonstrează că marii paranoici ai sistemelor totalitare au profitat pe nedrept de scuzele psihanalizei: Sosso, descris aici din leagăn, pînă la preluarea puterii supreme, beneficiază de cauţiunea a tot felul de traume originare: tatăl (prezumtiv şi alcoolic) îl bate pe rupte, e complexat din pricina sănătăţii şubrede şi a unui braţ invalid etc.

CLIENŢII VRACIULUI OBAMA

Un orator convingător. O figură candidă cu voce prietenoasă. Un om drept cu origini multirasiale sănătoase. Noul superstar al politicii mondiale etalează cele mai nobile, dar perfect neliniştitoare intenţii.

DELTA DUNĂRII

Demenţa filozofiei comuniste la lucru în Delta Dunării…

ALT CHIP AL EUROPEI: TRAFIC DE CARNE VIE (ŞI SUFLETE MOARTE)…

România: exportator de prostituţie masculină…

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XIV)

CASE DE OASPEŢI: NOU ŞI VECHI

THE HISTORY OF THE GULAG: SUFFERING

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XIII)

MAICA DOMNULUI, DREPTUL IOSIF ŞI PRUNCUL IISUS versus

SF. IOACHIM ŞI ANA 

SONDAJ

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XII)

CUM TREBUIE SĂ ARATE UN POLICANDRU?

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XI)

PANGARE

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (X)

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (IX)

CINA CEA DE TAINĂ, SUVENIR ROMÂNESC

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VIII)

PICTURĂ NOUĂ ŞI VECHE: CULORI, SIMBOLISTICĂ, DESEN

ROMÂNIA PROFUNDĂ, ANTI-ELITISTĂ ŞI PLINĂ DE UMOR

Şi un ultim mesaj: intelectualii sunt de vină!

NOUA EUROPĂ ŞI VOCEA CARE LIPSEŞTE: CREŞTINISMUL (H.-R. Patapievici)

Sunt doua tipuri de stiri care nu trec de codurile interne de promovare ale mediilor de informare occidentale: stirile care pun crestinismul intr-o lumina favorabila si stirile care arata persecutiile la care e supus. Dimpotriva, tot ce pune crestinismul intr-o lumina proasta e imediat promovat ca stire semnificativa. Orice scandal sexual care implica ierarhia catolica are instantaneu asigurata o publicitate mondiala, in schimb omorarea a sute de crestini in Asia abia daca e mentionata, iar persecutarea sistematica a altor zeci de mii de crestini in toata lumea nu gaseste nici un spatiu de audienta.

BĂRBĂŢIE ŞI CAVALERISM

Într-un recent interviu, Andrei Pleşu spunea că politica românească „ar trebui să fie reprezentată de mai mulţi domni“. Observaţia se poate extinde la nivelul întregii noastre societăţi.

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VII)

CONTRAST CROMATIC ŞI ARHITECTURAL: NOU ŞI VECHI

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VI)

BISERICĂ TRANSILVĂNEANĂ DIN TIMPUL TRANZIŢIEI versus BISERICĂ VOIVODALĂ ÎN EPOCA POST-MEDIEVALĂ (Mănăstirea Hurezi, dreapta)

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (V)

OBSESIA GRANDOMANĂ ŞI MODELUL PALATELOR ŢIGĂNEŞTI

OLIVIER CLEMENT S-A STINS DIN VIAŢĂ

R.i.p.

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (IV)

ROMÂNISM ŞI ASFIXIERE SPAŢIALĂ

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (III)

BISERICI NOI ŞI VECHI

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (II)

ESTETICA PRIDVORULUI

REVELION MULTICULTURAL (un eseu de Mihail NEAMŢU)

În seara de Revelion am fost invitat de un cuplu studenţesc din Ann Arbor pentru o gustare frugală, înainte ca gongul să bată. O discuţie informală purtată undeva în vecinătatea campusului putea părea o ofertă promiţătoare. Alături de gazde, la masă erau invitate Alima, o arabistă irakiană atrasă de teme recente în antropologia migraţiei; Rachel, o tânără americană, interesată de impactul lui Puşkin asupra literaturii ebraice contemporane; în sfârşit, Sonia, o doamnă din Suedia cu preocupări în zona poeziei americane. Prezenţe agreabile, fine şi educate, afiliate într-un fel sau altul la anumite programe culturale ale universităţii. Nu era un mister pentru mine faptul că ştiinţele umane se predau la University of Michigan dintr-o perspectivă angajat progresistă. Între paradigma Marx şi modelul Eliade de studiere a religiei, bunăoară, autorul „Capitalului” se bucură în continuare de prestigiu, reverenţă şi chiar pietate.

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (I)

Oferim aici câteva contraste între arta ecleziastică tradiţională şi universul kitsch din numeroase biserici construite mai ales după 1989. Imaginile vorbesc de la sine, dar cititorii sunt invitaţi să-şi ofere comentariile ori să posteze trimiteri către alte fotografii online (cu exemple pozitive versus negative). Din respect pentru evlavia credincioşilor, dorim ca numele bisericilor reprezentate să rămână nedivulgat.

ALTARE

PROSCOMIDIAR

Denumit şi „sfânta sfintelor”, altarul se înfăţişează aici cu tot cu lighean, chiuvetă hotelieră, ţevi instalate, pungi de plastic, covor persan, faţă de masă câmpenească – toate în absenţa firidei unde se pregătesc sfintele daruri.

ALLAN BLOOM on education

This age is not utterly insalubrious for philosophy. Our problems are so great and their sources so deep that to understand them we need philosophy more than ever, if we do not despair of it, and it faces the challenges on which it flourishes. I still believe that universities, rightly understood, are where community and friendship can exist in our times. Our thought and our politics have become inextricably bound up with the universities, and they have served us well, human things being what they are. But for all that, and even though they deserve our strenuous efforts, one should never forget that Socrates was not a professor, that he was put to death, and that the love of wisdom survived, partly because of his individual example. This is what really counts, and we must remember it in order to know how to defend the university. This is the American moment in world history, the one for which we shall forever be judged. Just as in politics the responsibility for the fate of freedom in the world has devolved upon our regime, so the fate of philosophy in the world has devolved upon our universities, and the two are related as they have never been before. The gravity of our given task is great, and it is very much in doubt how the future will judge our stewardship.

Allan Bloom, The Closing of the American Mind  ( 1988 )