ZIZEK: BUFONUL MORTAL (Adam Kirsch în The New Republic)

Un articol despre neo-leninistul Slavoj Zizek.

ROBIN HOOD (episodul 1)

RAVAGIILE PSD (de Traian Ungureanu)

De ce nu PSD? Pentru că, în vreme ce alte partide sunt imperfecte, adăpostesc hoţi, impostori şi palavragii, PSD este părintele natural al corupţiei şi al minciunii politice româneşti. PSD nu e un partid propriu-zis, ci concretizarea în carne, oase şi discursuri a tot ce aţi pierdut şi veţi mai pierde, până la dispariţia completă a cetăţeanului român. PSD n-a fost niciodată suma erorilor de la capătul bunelor încercări prost slujite. PSD e suma ororilor de la capătul delictelor premeditate. Cu PSD la putere, România a fost împiedicată să devină o ţară normală la ţară. Milioane de oameni trăiesc în mizeria fără sfârşit a satelor, pentru că PSD nu i-a vrut cu pământ. I-a vrut săraci, proşti şi buni alegători ai PSD. Alte milioane de oameni trăiesc în oraşe rupte de civilizaţia modernă.

România a pierdut, sub PSD, acei ani lungi de mişcare şi de inovaţie pe care vecinii noştri i-au pus să adulmece Europa. Suntem înapoiaţi şi ruginiţi, mereu la coadă şi miluiţi, dispreţuiţi şi toleraţi, fără drumuri şi fără ieşire, pentru că PSD a dominat prea mult timp România. Vom avea nevoie de o lungă epocă anti-PSD pentru a îndrepta toate curburile fibrei umane şi toate instituţiile strâmbe pe care le-am primit cu sila de la guvernările PSD. Iar regăsirea drumului bun nu poate începe tot cu o guvernare PSD.

Primul şi singurul lucru cu care putem începe să ne certăm predestinarea şi politicienii e, după câte cred eu, un vot pentru PD-L. Iar asta înseamnă să găsiţi puţin timp şi să aveţi o îndrăzneală cu totul remarcabilă: să votaţi.

UN „FRAIER” ÎN ROMÂNIA ETERNĂ

Romania e ţara unde furăm în grup, dar când o să ne dăm seama de cercul vicios în care ne-am băgat va fii prea târziu – ne vom fi furat deja singuri căciula.

Daca mâine vreau să sparg un bec de pe stradă pot să îl sparg, să îl iau, să fac orice fără ca cineva să mă tulbure, fără să fac infart când bate cineva la uşă, chiar şi dacă este vorba de poliţistul venit să mă tragă la răspundere. Dacă chiar ma prinde ne înţelegem, îmi dă un şpiţ în cur, eventual mă pune să le spăl maşina.

Dacă mâine un muncitor dintr-o fabrică vrea să plece acasă cu un litru de vopsea e simplu: vorbeşte cu portarul, îi dă şi lui ceva şi pleacă amândoi mulţumiţi. Unul e bucuros de vopseaua pe care o poate vinde la un preţ mai mic decât în magazin; sau pentru că îşi poate vopsi gardul celălalt, făcut nu se ştie cum; celălalt pentru că are bani de ţigări şi „una mică” la barul din colţ. Daca un al treielea personaj vede aceste nereguli şi sună la poliţie sau la garda financiară el devine “Gigă contra”, “duşmanul societăţii”. Încet va fi înlăturat ca personaj suspect, prea vigilent cu cei care îşi fură căciula.

Cum reacţionează «societatea civilă »? Simplu:

“- Băi prostule, nu puteai să taci şi tu ?”

Mâine cel care vrea să îndrepte lucrurile la CFR, în învăţământ, într-un spital, o şcoală sau o parohie devine “papagalul de serviciu.” Poimâine vrea şi el o zi liberă sau concediu de sănătate – răspunsul “nu se poate” este permanenta lui ameninţare.

Altă zi “papagalul” nostru dă un examen pentru promovare: va cădea primul după linie. România nu iubeşte decât curajul oamenilor morţi.

Peste câteva luni, “papagalul” vrea sa se transfere la altă întreprindere unde deja se ştie că este “fraier”. Cel prea cinstit nu colaborează cu mica mafie. În spatele lui circulă avertismente de genul: “vezi că îi place să dea cu ciocul, se revoltă prea uşor, nu e de încredere.” Treptat, papagalul ajunge ocolit la servici, în familie sau de vecinii din bloc – un amic, un verişor, un frate i-a dus vestea în lume că e incurabil.

Soluţia căutată de două milioane de papagali: viză de muncă în străinătate.

(Poveste primită anonim pe Internet – uşor editată, MN).

STAVROPOLEOS LA SAN MARCO

O veste extraordinară pentru iubitorii muzicii psaltice.

PAPAGALII ANTI-ANTICOMUNIŞTI (George Scarlat)

Papagalii anti-anticomunişti.

SCRISOARE CĂTRE LIBERALI (un mesaj de la Theodor Paleologu)

 

Un liberal nu este neapărat un membru sau un alegător al Partidului Naţional Liberal. Şi nici al unui alt partid anume. El se defineşte prin adeziunea la o filozofie liberală despre societate şi printr-o atitudine de apărare a libertăţii private şi publice. Din această definiţie minimală decurge şi marea diversitate a curentelor liberale. 

Scrisoarea mea se adresează unui spectru foarte larg de liberali, de la militanţii PNL la cei care, mai degrabă anarho-liberali, nu votează de obicei. Pe toţi vreau să-i conving de iminenţa pericolului revenirii la putere a PSD într-un context de criză care-i reactivează în forţă rezervele ideologice socialiste. Ne aducem cu toţii aminte de statul-PSD din perioada 2000-2004, cînd practic orice opoziţie fusese redusă la tăcere. O nouă guvernare PSD ar folosi criza ca pretext pentru un clientelism încă şi mai straşnic, bazat de data asta pe critica ideologică a „capitalismului de dreapta”. Mergeţi afară şi uitaţi-vă cum s-au împînzit din nou străzile cu steaguri, panouri şi pancarte roşii: este imaginea exactă a ceea ce se pregăteşte. 

GAURA NEAGRĂ

CASA NATALĂ A PĂRINTELUI STĂNILOAE

Un reportaj de Răzvan Ionescu.

PARADOXUL TINEREŢII SAU VÂRSTA EVENIMENTULUI (recenzie de Vlad Dărăban)

 

Tinereţea e vârsta omului ce stă sub semnul fragmentului. Privită în seninătatea ei entuziastă sau în convulsiile adolescenţei, tinereţea sfidează linearitatea sobră a maturităţii, bucurându-se mai degrabă de frumuseţea particulară a episodului. Chiar dacă Andrei Pleşu spunea generalizând că în condiţia de creatură e înscris atributul fragmentului, totuşi tinereţea trădează o apetenţă mai accentuată pentru această atitudine existenţială. Fugind de monotonia parcursului liniar, tânărul îşi trăieşte propriul fragment, dându-i, dacă nu un sens pe care încă nu-l poate desluşi, un strop în plus din pofta de viaţa ce clocoteşte în el. În acest fel, dacă expresia spaţială a fragmentului este locul, topos-ul plin de semnificaţii, expresia temporală a aceluiaşi este evenimentul. Încărcat de viaţa de mijeşte în pieptul tânărului, fragmentul temporal capătă sens, şi se transformă în eveniment.

GRUPAJUL SOLJENIŢÎN DIN „COTIDIANUL”

Alexandr Cel Mare (eseu de Traian Ungureanu)

Soljeniţîn a clintit istoria (eseu de Ana Blandiana)

VIAŢA LA ŢARĂ

Cum se explică succesul tradiţional al stângii în mediul rural?

Luptătorul anticomunist VASILE PARASCHIV, decorat

Tardiva cinstire a unui luptător anticomunist.

IARNA DEMOGRAFICĂ ÎN LUME

 

Ce-ati face daca ati avea dovezi zdrobitoare si convingatoare, provenite de la savanti eminenti, economisti, politicieni si lideri civici si religiosi din 33 de tari, ca cel mai mare pericol cu care se confrunta lumea nu este supra-popularea, ci scaderea accentuata si imbatranirea populatiei? Ce-ati face daca ati afla ca populatia Romaniei va scadea la 14-16 milioane in 2050 si la 8-9 milioane in 2100? Ce-ati face daca ati afla care vor fi efectele acestei crize asupra felului de viata, obisnuintelor si sperantelor voastre pentru generatiile viitoare? “Iarna Demografica – Declinul Familiei” este primul dintr-o serie de documentare care exploreaza fiecare aspect al declinului demografic care deja se face simtit.

IARNA DEMOGRAFICA: DECLINUL FAMILIEI
(Titlu original: “Demographic Winter: Decline of the Human Family”)
Film documentar, SUA, 2007 | Regia: Rick Stout | Producator: Barry McLerran, Acuity Productions

DESPRE MUZICĂ, TEOLOGIE ŞI MISIUNEA ORTODOXĂ ÎN DIASPORA. UN INTERVIU CU EPISCOPUL ILARION ALFEYEV

it was only relatively recently, in June 2006, that I began to compose music again, after an almost twenty-year break. I began with the Divine Liturgy, which I composed in ten days, while traveling from Moscow to Budapest and then from Vienna to Annecy via Geneva. Some pieces were composed in airports or on the plane. For example, the Beatitudes were composed in the Sheremetyevo airport, “Holy God” on the plane from Moscow to Budapest, some litanies in the Geneva airport, some other pieces in Annecy during the sessions of the WCC Faith and Order Commission. Then in August of the same year, when I was more or less on holiday in Moscow, I composed the “All-Night Vigil.” And then, on 19 August, while I was driving from Vienna, where I celebrated the Holy Transfiguration, to Budapest, where I was to celebrate the memory of St. Stephen of Hungary on the following day, an idea occurred to me to compose the “St. Matthew Passion” using the Bach model but filling it with Orthodox content. On my way back from Budapest I began to compose in my head the early melodies. It took me three weeks to compose about 80 percent of the music. I then left it aside for a couple of months, after which I returned to it, added a few pieces, and made a thorough revision.

POSTUL CRĂCIUNULUI

Tuturor cititorilor acestui blog le dorim un post binecuvântat. O meditaţie despre înfrânare şi libertate.  

 

“Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.

Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.

 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.

 Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,

Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.

Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.

Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,

Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.”

Isaia 58, 6-14.

 

THE ORTHODOX CHURCH OF AMERICA (OCA) ARE UN NOU MITROPOLIT PRIMAT

Prea-Fericirea Sa Jonah, fost stareţ al Mănăstirii Sf. Ioan Maximovici din California, SUA.

Această alegere a avut loc după depunerea, în condiţii extraordinare, a mitropolitului primat Herman – la capătul unei lungi şi dureroase crize pastorale şi administrative care a zguduit în perioada 1992-2008 The Orthodox Church of America. Existenţa OCA datează din anul 1794, când a început ca misiune ortodoxă a Patriarhiei de la Moscova. Un scandal financiar de proporţii, preluat sub investigaţie de FBI, a ridicat semne grave de întrebare cu privire la manipularea unor sume de peste 3 milioane de dolari (majoritatea constând în donaţii), depuse în conturi bancare netransparente laicatului ortodox, însă cu aprobarea unor membri ai înaltului cler OCA. Această stare de lucruri a lovit profund în imaginea Bisericii Ortodoxe şi în încrederea laicatului ortodox faţă de un clerul neasistat, altminteri, de Statul federal american. Realegerea unui nou mitropolit, încercat într-o viaţă monastică profundă şi reală, deschide un nou capitol într-o istorie – sperăm, mult mai luminoasă – a OCA. Din această dureroasă experienţă toate Bisericile Ortodoxe surori, inclusiv Patriarhia română, vor avea pesemne o lecţie importantă de învăţat. (MN)

DESPRE COMUNISM CA RELIGIE POLITICĂ (Vladimir Tismăneanu)

Despre explicaţiile teologice

C. Siulea: “domnul Tismaneanu explica foarte multe in termeni teologici (comunismul e manifestarea Diavolului in istorie, a colabora cu securitatea inseamna a fi colaborat cu Diavolul etc.) e doar obscurantism si literatura proasta, nu mai are nimic de-a face cu rigoarea intelectuala”.

Indraznesc sa amintesc ca sintagma “Diavolul in istorie” ii apartine lui Lezsek Kolakowski. Eu am imprumutat-o de la filosoful polonez, recunoscindu-i prioritatea si avind acordul sau. Eseul poate fi citit in volumul “Modernity on Endless Trial” aparut in romaneste la Curtea Veche, in colectia “Constelatii” pe care o coordonez. Kolakowski intr-un interviu celebru (in revista “Encounter”) a spus: “Noi am trait prezenta Diavolului in istorie. O spun cit se poaate de serios si de concret”. Nu cred ca dorim in vreun fel o “normalizare” a portretelor celor care au decis exterminarile in masa. Nu este “normalizat” Stalin in cartile unor Tucker ori Ulam, nu este “normalizat” Hitler in biografiile lui Bullock ori Ian Kershaw. Raportul Final a urmarit exact aceasta inlaturare a camuflajului de normalitate a sistemului. Mi-ar place sa stiu ca cineva se va ocupa cindva si de “Iluziile normalitatii comuniste.”

VLADIMIR TISMĂNEANU, Despre Raportul Comisiei Prezidenţiale

O tempora, o mores! Sau, cu vorbele marelui ginditor social Albert Hirschman, “Shared hatreds make for strange bedfellows”. Domnul N. S. Dumitru, pe care dl Rogozanu nu l-a recunoscut, era in 1990 prim-vicepresedintele FSN si a fost principala persoana, alaturi de Gelu Voican-Voiculescu,m implicata in indeplinirea ordinului lui Ion Iliescu de aducere a minerilor la Bucuresti. Profesor de marxism, leninist impenitent, N. S. Dumitru nu a abdicat vreodata de la “iluziile comunismului”. Din cite mi s-a relatat, la discutia de la MNAC, N. S. Dumitru a “explicat” necesitatea sacrificiilor umane pentru implinirea scopurilor progresiste ale doctrinei marxiste. In anii 70, acelasi N. S. Dumitru publica o carte cu titlul “Magistrala progresului istoric”.

Ca unul care am citit volumul aparut la ed. Cartier, gasesc bizar faptul ca autorii nu mentioneaza nicicum mandatul Comisiei Prezidentiale formulat in decizia presedintelui Traian Basescu din aprilie 2006: “analiza institutiilor, metodelor si personalitatilor care au facit posibile crimele si abuzurile epocii comuniste”. Nu a fost nicicum obiectivul Comisiei pe care am coordonat-o sa scriem un fel “manual unic”.  Ar fi fost o aberatie. Dimpotriva, cum se scrie clar in nota editurii Humanitas de la inceputul volumului, Raportul reprezinta o piatra de hoar in sensul ca este o sinteza pornind de la care vor incepe noi explorari. Lucrul acesta il spune si dl Gabriel Andreescu intr-unul dintre cele mai echilibrate texte din volumul aparut la Chisinau.

In “Slavic Review” a aparut in 2007 sub titlul “Remembering Romanian Communism” recenzia lui Charles King, Ratiu professor la Georgetown University la Raport. In raspunsul meu, multumindu-i pentru analiza critica pertinenta si aplicata, am fost de acord ca exista dimensiuni ale trectutului traumatic din anii comunismului care nu au fost elemente centrale ale analizei noastre. Ele trebuie evident adincite: ma refer la problemele vietii cotidiene, ale subiectivitatii sub comunism (inclusiv viata intima), dar si cele legate de complicitati si colaborationism. Ele nu erau insa parte a ceea ce ne revenea noua sa facem, in parametrii Mandatului. 

Ii indemn pe toti cei interesati sa priveasca de o maniera comparativa demersul nostru sa citeasca volumul “Unspeakable Truths: Facing the Challenge of Truth Commissions” de Priscilla Hayner, Routledge, 2002 (cu prefata lui Timothy Garton Ash). Veti constata ca obiectiile domnilor Daniel Barbu, A. P. Iliescu si ale celorlalti colaboratori sint aproape identice cu cele ale oponentilor/criticilor comisiilor de adevar in tari precum Africa de Sud, Germania (Comisia Eppelmann pentru analiza dictaturii PSUG/SED si a consecintelor sale), Chile, Guatemala: Raportul este incomplet; cifrele legate de victime nu sint convingatoare (plaja e prea mare); nu ar fi trebuit rostite nume; tonalitatea este patetica; Raportul serveste o cauza politica…

VALERIU ANANIA, Memorii (Editura Polirom)

O apariţie de excepţie.

„Tragismul vietii sale este refluxul vointei de a reuni contrariile, in pofida unei istorii care absolutizeaza partialitatea si partizanatul. Nu e de mirare ca atitudinea respectiva, ostila oricaror incadrari definitive, a provocat animozitati, acuzatii virulente sau, dupa caz, nedumeriri. Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic, invecinat cu spiritul faustic al modernitatii. Altii au vazut in ea proba unor ezitari esentiale. In ce ma priveste, cred ca adevarul se afla aiurea. Parintele Anania este prin excelenta un om liber, un om care a refuzat sa-si sacrifice inzestrarile pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligatiilor circumstantiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez in ele, dimpotriva, vocatia unei coerente paradoxale, care face din demnitate o suprema valoare si cultiva neatirnarea ca pe un superlativ al smereniei.” (Teodor Baconsky)

REVOLTA DE LA BRAŞOV, 1989

Un memento.

ANTI-ANTICOMUNISMUL (un eseu de Gheorghe Grigurcu)

Nimic surprinzător. Coexistăm – n-avem încotro – cu un procomunism încă îndeajuns de virulent, în împrejurările în care procesul comunismului rămâne la stadiu de proiect după toate probabilităţile utopic. Nu ne miră, ba chiar găsim o naturaleţe sumbră în faptul că foştii celebratori de frunte ai comunismului, foştii securişti, activişti şi clientela lor cu o cromatică politică diversă se aliniază sub baniera României Mari (semnificativ, recentul scandal parlamentar, când Traian Băsescu a dat citire unui act formal de „condamnare a comunismului”) ori se fac auziţi prin câte o trompetă răguşită până la cacofonie, de
pildă cea a bardului de la Bârca. Dar se iveşte – şi la asta mărturisim că nu ne aşteptam – o dublură a penibilei atitudini, venind şi din mediul intelighenţiei tinere. Exponentul său poartă numele de CiprianŞiulea şi ia cuvântul în, de altminteri, foarte onorabila revistă Timpul din Iaşi (nr. 2/2007), sub un titlu ce, pesemne fără intenţia d-sale, devine (auto)ironic: Balada comunismului.

Între comunism şi capitalism (un eseu de Andrei PLESU)

Ca să ai un capitalism «pentru oameni», e nevoie – mai ales la noi –  să ai oameni pentru capitalism.

BARUCH SPINOZA, Rădăcinile teologiei politice (III)

Baruch Spinoza, TTP (iii). Articol din Idei în dialog, nov. 2008.

SFÂNTUL MUNTE CERE RETRAGEREA BISERICII ORTODOXE DIN CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR

Memoriul chinoniei atonite cu privire la participarea BO in CMB.

JEAN-LUC MARION ALES ÎN ACADEMIA FRANCEZĂ

Un articol despre filozoful catolic Jean-Luc Marion.

GENUL MASCULIN?

În Occident, denaturalizarea bărbăţiei a devenit un imperativ cultural.

SF. PAVEL FLORENSKY, fragmente despre DOGMATICĂ ŞI DOGMATISM

Avem un sistem de dogme ortodoxe; trebuie să oferim o dogmatică ortodoxă, ca o concepţie religioasă realmente vie asupra lumii. Cu alte cuvinte, sistemul de dogme necesită o propedeutică.

Repet: nici completarea neajunsurilor particulare ale dogmaticii, nici recunoaşterea ei ca întreg unitar nu sunt suficiente în sine. Sunt alte circumstanţe mai grave. Viaţa merge după alte legi decât cele ale credinţei noastre, iar credinţa merge în afara vieţii. Desigur că înţeleg aici prin viaţă cu totul altceva decât mişcările economice şi politice. Nu. Sunt unele straturi spirituale mult mai adânci – emoţiile cele mai intime din insondabila adâncime a spiritului – care se află în afara celor ce ne învaţă credinţa. Este o altă problemă dacă torentele vieţii sunt astfel capabile să nu se reverse prin băltoacele pseudomisticii şi prin nisipurile pozitivismului steril. Dar fapt este că viaţa, chiar şi cea pur interioară, morală şi religioasă, şi-a săpat făgaşul prin alte ogoare. Turbatele valuri ale torentului nestăvilit rod malurile, sapă rădăcinile, smulgând din rădăcină stejarii milenari. Şi în trecerea sa vertiginoasă, torentul ia cu sine trunchiurile construcţiilor dărâmate, lucrurile din casă şi odoarele de familie…

INOCENŢA INCERTĂ A ANTI-ANTICOMUNISMULUI

O simpla remarca (vezi infra) nu ar trebui sa treaca drept intoxicare, asa cum sugereaza criticul literar Costi Rogozanu. Un simplu blog nu poate avea efectul unei ditamai reviste sau al unui trust media. In plus, nu am discutat continutul unei carti care include nume perfect onorabile (profesorul Daniel Barbu, de pilda). Am pus sub semnul întrebării doar oportunitatea unei aparitii, pina la lectura cărţii.

Ce ar spus autorii volumului despre „ILUZIILE ANTICOMUNISMULUI” contemplând estetica unui titlu de tipul „ILUZIILE FILOSEMITE” imediat dupa aparitia Raportului Wiesel (comandat de Ion Iliescu într-o încercare de spălare a imaginii sale de colaborator cu antisemiţi notorii precum C.V. Tudor)? De ce negationismul fata de Holocaust este o crima (şi în Romania se pedepseste cu inchisoarea până la cinci ani) iar negationismul (chiar si relativizat) fata de Gulag poate ramine in teritoriul unui simplu joc mental?

Este pur si simplu un FAPT incontestabil ca Raportul Tismaneanu a trezit in Romania atit furia contestatara a dreptei neolegionare (Victor Roncea & co.) cit si relativismul mimat sub chipul inocentei de catre reprezentantii unei gindiri de stinga (Dragos Bucurenci stirnise ceva valuri la inceput de 2007). Aceasta, desigur, la nivelul unei mici sociologii a jurnalismului. De aici acel “caveat” metodologic: “Ca orice document istorico-literar, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Condamnarea Comunismului trebuie supus unei lecturi critice, iar nu idolatrizat ca revelaţie seculară.”

Pledez in continuare pentru pluralismul interpretarilor, insa nelipsite de respect pentru ce morti. Comunismul a facut din secolul XX un cimitir al istoriei recente. Crimele din Cambogia anilor 1977-78 sunt inca proaspete pentru ca jucausii nostri postmoderni sa imbrace tricoul Che Guevara si sa practice scepticismul istoric.

Exista, fireste, formule de anticomunism isteric si decerebrat, insensibil la relieful istoric al diferitelor epoci. Oportunitatea însă a unui titlu precum “Iluziile anticomunismului” mi se pare in continuare indoielnica. Ramine ca cititorii sa decida.

Mihail Neamtu

FOR CAPITALISM (an essay by RUSSELL RENO)

Prosperity and success tend to relax the mind. After the election of Ronald Reagan in 1980, free-market principles gained widespread support. For nearly three decades, most Americans experienced a long run of economic growth and widespread opportunity. Entire new industries emerged. Unprecedented fortunes were made. America has been awash in wealth and on a massive shopping spree.

ATACUL ASUPRA RAPORTULUI TISMĂNEANU: STÂNGA NEO-MARXISTĂ ŞI DREAPTA NEO-LEGIONARĂ ÎŞI DAU MÂNA

„Volumul „Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismaneanu”, publicat de Editura Cartier in colectia Cartier Istoric, ce va aparea saptamana aceasta in librarii este unul colectiv, coordonat de Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Siulea si Ovidiu Tichindeleanu. Pot fi intalnite si texte notabile ale unor  sociologi, politologi, filozofi din Romania, care si-au propus, impreuna cu antologatorii, o recitire critica a textului care s-a numit „Raportul Tismaneanu”. Numele acestor participanti sint: Florin Abraham, Gabriel Andreescu, Daniel Barbu, Alex Cistelecan, Andor Horvath, Adrian-Paul Iliescu, Costi Rogozanu, Michael Shafir, Andrei State, Ciprian Siulea, Ovidiu Tichindeleanu si Dan Ungureanu.”

Fireşte, ca orice document istorico-literar, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Condamnarea Comunismului trebuie supus unei lecturi critice, iar nu idolatrizat ca revelaţie seculară. Rămâne însă perfect simptomatic unghiul din care au venit atacurile oarbe asupra acestui prim document public anticomunist, asumat la cel mai înalt nivel de preşedintele Statului. Pe lângă aceste critici ale stângismului academic şi relativismului postmodern, blogosfera este saturată cu interjecţii neolegionare la adresa „jidanului” responsabil pentru coordonarea unei opere ştiinţifice care aparţine unui colectiv de peste 20 de cercetători ştiinţifici. În contextul triumfului doctrinelor socialiste nu doar la Bruxelles, ci şi la Washington DC., această involuntară alianţă nu poate să nu dea de gândit. (MN)