ZIZEK: BUFONUL MORTAL (Adam Kirsch în The New Republic)

Un articol despre neo-leninistul Slavoj Zizek.

ROBIN HOOD (episodul 1)

RAVAGIILE PSD (de Traian Ungureanu)

De ce nu PSD? Pentru că, în vreme ce alte partide sunt imperfecte, adăpostesc hoţi, impostori şi palavragii, PSD este părintele natural al corupţiei şi al minciunii politice româneşti. PSD nu e un partid propriu-zis, ci concretizarea în carne, oase şi discursuri a tot ce aţi pierdut şi veţi mai pierde, până la dispariţia completă a cetăţeanului român. PSD n-a fost niciodată suma erorilor de la capătul bunelor încercări prost slujite. PSD e suma ororilor de la capătul delictelor premeditate. Cu PSD la putere, România a fost împiedicată să devină o ţară normală la ţară. Milioane de oameni trăiesc în mizeria fără sfârşit a satelor, pentru că PSD nu i-a vrut cu pământ. I-a vrut săraci, proşti şi buni alegători ai PSD. Alte milioane de oameni trăiesc în oraşe rupte de civilizaţia modernă.

România a pierdut, sub PSD, acei ani lungi de mişcare şi de inovaţie pe care vecinii noştri i-au pus să adulmece Europa. Suntem înapoiaţi şi ruginiţi, mereu la coadă şi miluiţi, dispreţuiţi şi toleraţi, fără drumuri şi fără ieşire, pentru că PSD a dominat prea mult timp România. Vom avea nevoie de o lungă epocă anti-PSD pentru a îndrepta toate curburile fibrei umane şi toate instituţiile strâmbe pe care le-am primit cu sila de la guvernările PSD. Iar regăsirea drumului bun nu poate începe tot cu o guvernare PSD.

Primul şi singurul lucru cu care putem începe să ne certăm predestinarea şi politicienii e, după câte cred eu, un vot pentru PD-L. Iar asta înseamnă să găsiţi puţin timp şi să aveţi o îndrăzneală cu totul remarcabilă: să votaţi.

UN „FRAIER” ÎN ROMÂNIA ETERNĂ

Romania e ţara unde furăm în grup, dar când o să ne dăm seama de cercul vicios în care ne-am băgat va fii prea târziu – ne vom fi furat deja singuri căciula.

Daca mâine vreau să sparg un bec de pe stradă pot să îl sparg, să îl iau, să fac orice fără ca cineva să mă tulbure, fără să fac infart când bate cineva la uşă, chiar şi dacă este vorba de poliţistul venit să mă tragă la răspundere. Dacă chiar ma prinde ne înţelegem, îmi dă un şpiţ în cur, eventual mă pune să le spăl maşina.

Dacă mâine un muncitor dintr-o fabrică vrea să plece acasă cu un litru de vopsea e simplu: vorbeşte cu portarul, îi dă şi lui ceva şi pleacă amândoi mulţumiţi. Unul e bucuros de vopseaua pe care o poate vinde la un preţ mai mic decât în magazin; sau pentru că îşi poate vopsi gardul celălalt, făcut nu se ştie cum; celălalt pentru că are bani de ţigări şi „una mică” la barul din colţ. Daca un al treielea personaj vede aceste nereguli şi sună la poliţie sau la garda financiară el devine “Gigă contra”, “duşmanul societăţii”. Încet va fi înlăturat ca personaj suspect, prea vigilent cu cei care îşi fură căciula.

Cum reacţionează «societatea civilă »? Simplu:

“- Băi prostule, nu puteai să taci şi tu ?”

Mâine cel care vrea să îndrepte lucrurile la CFR, în învăţământ, într-un spital, o şcoală sau o parohie devine “papagalul de serviciu.” Poimâine vrea şi el o zi liberă sau concediu de sănătate – răspunsul “nu se poate” este permanenta lui ameninţare.

Altă zi “papagalul” nostru dă un examen pentru promovare: va cădea primul după linie. România nu iubeşte decât curajul oamenilor morţi.

Peste câteva luni, “papagalul” vrea sa se transfere la altă întreprindere unde deja se ştie că este “fraier”. Cel prea cinstit nu colaborează cu mica mafie. În spatele lui circulă avertismente de genul: “vezi că îi place să dea cu ciocul, se revoltă prea uşor, nu e de încredere.” Treptat, papagalul ajunge ocolit la servici, în familie sau de vecinii din bloc – un amic, un verişor, un frate i-a dus vestea în lume că e incurabil.

Soluţia căutată de două milioane de papagali: viză de muncă în străinătate.

(Poveste primită anonim pe Internet – uşor editată, MN).

STAVROPOLEOS LA SAN MARCO

O veste extraordinară pentru iubitorii muzicii psaltice.

PAPAGALII ANTI-ANTICOMUNIŞTI (George Scarlat)

Papagalii anti-anticomunişti.

SCRISOARE CĂTRE LIBERALI (un mesaj de la Theodor Paleologu)

 

Un liberal nu este neapărat un membru sau un alegător al Partidului Naţional Liberal. Şi nici al unui alt partid anume. El se defineşte prin adeziunea la o filozofie liberală despre societate şi printr-o atitudine de apărare a libertăţii private şi publice. Din această definiţie minimală decurge şi marea diversitate a curentelor liberale. 

Scrisoarea mea se adresează unui spectru foarte larg de liberali, de la militanţii PNL la cei care, mai degrabă anarho-liberali, nu votează de obicei. Pe toţi vreau să-i conving de iminenţa pericolului revenirii la putere a PSD într-un context de criză care-i reactivează în forţă rezervele ideologice socialiste. Ne aducem cu toţii aminte de statul-PSD din perioada 2000-2004, cînd practic orice opoziţie fusese redusă la tăcere. O nouă guvernare PSD ar folosi criza ca pretext pentru un clientelism încă şi mai straşnic, bazat de data asta pe critica ideologică a „capitalismului de dreapta”. Mergeţi afară şi uitaţi-vă cum s-au împînzit din nou străzile cu steaguri, panouri şi pancarte roşii: este imaginea exactă a ceea ce se pregăteşte.