DAVID BENTLEY HART, Despre frumuseţe

Un termen care se sustrage şi mai mult oricărei definiţii este evident unul central pentru acest text: „frumuseţea”. Cum se întâmplă, frumuseţea a căzut în dizgraţia discursului filozofic modern, aproape dispărând ca termen din estetica filozofică. În parte, aceasta se datorează fatuităţii secolului XVIII, cu distincţia lui Longinus între frumos şi sublim. Unul dintre efectele nefaste ale acestei distincţii a fost reducerea scopului frumosului la cel al „drăguţului”, simplu decorativ sau inofensivul „plăcut”; în atmosfera gândirii postmoderne, ale cărei inclinaţii sunt congeniale sublimului, dar în mod general corozive faţă de frumos, statutul frumuseţii a fost diminuat la o simplă negaţie, o convulsie a calmului iluzoriu în sânul sublimităţii fiinţei, „viteza sa infinită.” Pe lângă asta, în frumuseţe este o incontestabilă ofensă etică: nu doar în istorie ca preocupare a privilegiaţilor, ca interesul special al unei elite emancipate, dar şi în gratuitatea cu care se oferă pe sine. Există o tulburătoare generozitate faţă de frumos, ceva impetuos în felul abundent în care se revarsă peste situaţiile cele mai atroce, dulceaţa sa anodină adesea pare să facă suportabile circumstanţele cele mai intolerabile: un sat distrus de ciumă poate fi aşezat în umbra unei splendide coaste muntoase; calmul de marmură al unui copil mort de curând de meningită poate fi un izbitor tablou picant; câmpurile de execuţie din Cambogia înflorite luxuriant; comandanţi nazişti aţipind din când în când la acordurile lui Bach, cântate de ansambluri de inamici evrei; şi fără îndoială, lagărele scăldate cotidian în nuanţele delicate ale unui cer crepuscular. Frumuseţea pare să promită o reconciliere dincolo de contradicţiile de moment, poate una care aşează tragediile timpului în perspectiva deschisă a armoniei şi a înţelegerii, un echilibru între lumină şi întuneric; frumuseţea apare să absolve fiinţa de violenţă.

(traducere: Vlad DĂRĂBAN, The Beauty of the Infinite)

 


Vezi, de exemplu, Mikel Dufrenne, Phénoménologie de l’expérience esthétique, ediţia a II-a, 2 vol. (Paris: Presses Universitaires de France, 1967); în acest text – probabil cel mai influent şi sistematic text de teorie estetică de la Estetica lui Benedetto Croce încoace – frumuseţea este criteriu estetic tradiţional pentru care autorul nu manifestă un interes real. Deşi este dispus să recunoască existenţa frumuseţii, într-un anumit sens, nu-i găseşte nici un loc în schema esteticii; pentru el trebuie să rămână tema nemărturisită care bântuie fenomenologia sa, dar nu o poate călăuzi.  

Anunțuri

2 răspunsuri la DAVID BENTLEY HART, Despre frumuseţe

  1. narcis22 spune:

    excelent text, excelenta traducere!

    spor pe mai departe lui Vlad

  2. vaporash spune:

    Textul are un valoare deosebita de abia asteptam cartea… tine`o tot asa Vlad esti pe drumul mai mult decat bun.
    Mandru de tine.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: