DAVID BENTLEY HART, Despre frumuseţe

9 septembrie 2008

Un termen care se sustrage şi mai mult oricărei definiţii este evident unul central pentru acest text: „frumuseţea”. Cum se întâmplă, frumuseţea a căzut în dizgraţia discursului filozofic modern, aproape dispărând ca termen din estetica filozofică. În parte, aceasta se datorează fatuităţii secolului XVIII, cu distincţia lui Longinus între frumos şi sublim. Unul dintre efectele nefaste ale acestei distincţii a fost reducerea scopului frumosului la cel al „drăguţului”, simplu decorativ sau inofensivul „plăcut”; în atmosfera gândirii postmoderne, ale cărei inclinaţii sunt congeniale sublimului, dar în mod general corozive faţă de frumos, statutul frumuseţii a fost diminuat la o simplă negaţie, o convulsie a calmului iluzoriu în sânul sublimităţii fiinţei, „viteza sa infinită.” Pe lângă asta, în frumuseţe este o incontestabilă ofensă etică: nu doar în istorie ca preocupare a privilegiaţilor, ca interesul special al unei elite emancipate, dar şi în gratuitatea cu care se oferă pe sine. Citește restul acestei intrări »


PĂRINTELE NICOLAE STEINHARDT DESPRE IUBIREA DE APROAPELE

9 septembrie 2008

Suntem chemaţi a nu ne pierde în vagi şi măreţe planuri şi deziderate, ci a da ajutoare practice (neplăcute, la nevoie; scârboase, la nevoie; agasante, de va fi cazul) celui de lângă noi. A ne fi milă de actuala şi reala durere a vecinului. În parabola Mariei-Magdalena, aşa cum o vede opera rock-pop — iar parabola se va citi atâta vreme cât vor fi ascultate Evangheliile — Hristos nu e numai Dumnezeu pentru care orice sacrificiu am face e prea mic — ci e şi simbolul omului îndurerat din faţa noastră. Pe el să-l ajutăm, cu fapta, acum, cu ce putem, măcar cu o vorbă bună, o consolare, o ureche atentă, un dar, o frecţie, un drum la farmacie, pe el, nu pe cei care nu-s prezenţi, nu abstracţiunile şi categoriile care-s curate, depărtate, discrete şi pline de calităţi, care — ele — nu sforăie gălăgios şi nici nu urinează în gamelă. Să ne ajutăm semenul plin de răni şi de păcate, de urâte şi puturoase răni, de mârşave şi meschine păcate, cusurgiu şi plin de manii, obraznic, nemulţumit, nerecunoscător, murdar, încăpăţânat, pretenţios, căruia nimic nu-i este bun şi care binelui ce i se face îi răspunde dacă nu chiar cu sudălmi în orice caz cu înţepături, ironii şi resentimente.

 

Nicolae STEINHARDT, Jurnalul fericirii