David Bentley Hart, FRUMUSEŢEA INFINITULUI: ESTETICA ADEVĂRULUI CREŞTIN (2005)

Întrebarea mai degrabă prozaică din spatele acestui lung eseu despre estetica teologică sună oarecum prozaic: întrucât forţa retorică a Evangheliei creştine apelează în mod inevitabil şi depinde de argumentul frumuseţii, cum poate fi aceasta apărată teologic? Pentru început, a admite această întrebare ar părea în cel mai fericit caz doar marginal, dacă nu chiar preţios. Dar, la a doua privire, întreaga tradiţie creştină este pusă în lumină de către această întrebare, care implicit acompaniază auto-proclamarea tradiţiei dintotdeauna. Creştinismul s-a prezentat de la începutul său ca o evanghelie a păcii, o cale de împăcare cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie. Creştinismul oferă un nou model de comunitate umană, dăruind „pacea care covârşeşte toată mintea” [Filipeni 4, 7] unei lumi prinsă în mrejele păcatului şi ale violenţei. Cea mai veche mărturisire a credinţei creştine – κύριος ‛Iησοςînsemna nimic mai puţin decât pacea lui Hristos, Cel care suferind pe cruce a refuzat puterile acestei lumi, a fost înviat de Dumnezeu pentru a prezenta adevărata formă a existenţei umane: o perfectă iubire eshatologică, acum invulnerabilă la violenţa timpului, prezentă deja incomprehensibil în sânul istoriei, pentru că judecata finală a lui Dumnezeu asupra lumii a survenit deja în preaslăvirea pascală a lui Iisus din Nazaret. Evanghelia creştină (şi, în particular, afirmaţia că Hristos Cel răstignit a fost înviat din morţi) are sens doar ca ofertă a acestei păci în istorie, ca o practică reală şi accesibilă. Mărturisirea Bisericii este adevărată doar dacă forma lui Hristos poate fi trăită în comunitatea creştină până la sfârşit; Hristos poate fi urmat doar dacă e Domnul Iisus. Nu contează cât de des istoria ulterioară a Bisericii s-a dezis de această mărturisire. Prezenţa în istorie a unei păci divine şi eshatologice, întrupată real în persoana lui Iisus şi împărtăşită mereu trupului lui Hristos de puterea Sfântului Duh, rămâne adevărata esenţă a apelului evanghelic pe care Biserica îl face către lumea întreagă şi a mântuirii pe care o proclamă.

Totuşi un anumit curent din filozofia contemporană, afirmă că violenţa este – pur şi simplu – inexplicabilă: oriunde discursul lui Nietzsche despre voinţa de putere a fost preluat în gramatica reflecţiei teologice, şi a dat naştere unei suspiciuni critice, o profundă prejudecată a prins rădăcini, sugerând faptul că orice discurs e reductibil la strategiile puterii şi orice tranzacţie retorică la o instanţă a violenţei originare. Din această perspectivă, retorica păcii este, prin definiţie, duplicitară; supusă unei critici acerbe, genealogii sau deconstrucţii, retorica evanghelică ascunde, fără îndoială, în ea însăşi cel mai avid apetit pentru control. Actul prin care Biserica Îl oferă lumii pe Hristos şi dă mărturie despre iubirea lui Dumnezeu pentru creaţie, este în realitate o agresiune, onctuoasa diplomaţie a unui imperiu omnivor. Fireşte, dacă patosul puterii ar fi, în mod tainic, izvorul nesecat al fiecărui act persuasiv, creştinismul, aşa cum se înţelege pe sine, ar fi o prezenţă imposibilă în istorie: ca arvună a „Împărăţiei pacifice” nu s-ar putea comunica nicicând, într-un fel care să nu contrazică propria Evanghelie, iar „cetatea păcii” – ceea ce Biserica încearcă să fie (sau cel puţin se declară) – nu ar putea lua fiinţă decât minţind, printr-o disimulare a acţiunii secrete a puterii în spatele unei aparente renunţări la putere (cel puţin aceasta e acuzaţia lui Nietzsche din Genealogia moralei). Cartea de faţă pune sub semnul întrebării diferenţa dintre două naraţiuni: prima găseşte gramatica violenţei înscrisă în fundamentul stabil al oricărei instituţii şi ascunsă în sintaxa oricărei retorici, iar a doua pretinde că în istorie a fost descoperită o cale de împăcare ce depăşeşte şi, în final, învinge definitiv violenţa.

(fragment din introducere; traducere: Vlad Dărăban)

Anunțuri

Un răspuns la David Bentley Hart, FRUMUSEŢEA INFINITULUI: ESTETICA ADEVĂRULUI CREŞTIN (2005)

  1. Va aparea traducerea romaneasca a acestui volum?

    Daca da, urez multa putere de munca si inspiratie traducatorului, caci are de-a face cu o engleza extrem de sofisticata. In cazul unei reusite, chiar si cei dintre noi care cunosc foarte bine limba engleza vor fi desigur recunoscatori.

    Iar autorul are, pur si simplu, ceva de spus! Ceea ce nu e neaparat cazul cu multi alti contemporani de-ai sai.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: