ÎNTRE REFULARE ŞI PERVERSITATE, un eseu de Virgil CIOMOŞ

16 iunie 2008

Spaţiul acordat de revistele româneşti fenomenului religios este, pe zi ce trece, mai limitat, mai ocazional (în acest sens, Dilema veche este o excepţie de la regulă). Presa noastră nu face, de altfel, decît să urmeze – „cuminte”, pentru a nu spune de-a dreptul „docilă” – un anume „trend” mediatic occidental. Fie că abordează (la modul epidermic, totuşi) evenimente tragice petrecute în mediile monastice – precum „cazul Taizé” sau „cazul Tanacu” -, fie că ne propun o perspectivă „superioară” – antropologică, sociologică şi, de ce nu?, politologică – asupra religiei şi „practicilor” sale, puţinele texte de acest gen sunt, din păcate, rareori însoţite şi de o necesară şi suficientă familiarizare cu domeniul. Religia a devenit o pură curiozitate ca oricare alta. În cel mai bun caz, o piesă de muzeu ce trebuie – nu-i aşa – repertoriată. Cei ce îşi rezervă timpul să o facă, nu se gîndesc – de regulă – la altceva decît la oportunitatea de a-şi practica – de o manieră mai mult sau mai puţin narcisistă – propriul lor instrumentar teoretic, fie el antropologic, sociologic sau politologic. Din păcate, rezultatul imediat al acestor eforturi – onorabile pînă la un punct – relevă de tot atîtea perplexităţi.

Citește restul acestei intrări »