CATASTROFA DE IMAGINE: ROMÂNII, INAMICUL PUBLIC NR. 1 ÎN ITALIA

Situaţia explozivă generată în Italia de crima oribilă comisă la Roma de un neisprăvit cetăţean român, etnic rrom, reprezintă consecinţa firească a nivelului insuportabil de infracţionalitate din oraşele italiene, unde infractorii români deţin primatul absolut la aproape toate categoriile de delicte comise cu violenţă. Pentru cetăţenii români oneşti, care muncesc din greu ca să asigure un viitor familiilor rămase în ţară, situându-se printre cei care contribuie anual la miliardele de euro ce ajung în România din străinătate, susţinând economia de consum, crima conaţionalului lor a generat o catastrofă de imagine cu consecinţe pe termen lung. În imaginarul colectiv al italienilor, românii, fără a distinge între infractori – cei mai numeroşi, ne place sau nu, fiind rromi – şi cetăţenii perfect integraţi, care trudesc din greu şi îşi asumă o existenţă monotonă plină de sacrificii, au ajuns să fie socotiţi infractori înnăscuţi, dispreţuiţi şi evitaţi, delincvenţi care umplu paginile cotidienelor cu faptele lor reprobabile.

 

Moartea Giovannei Reggiani, care a avut neşansa ca în propria-i ţară să parcurgă fără teamă o stradă întunecoasă din umbra căreia pândea o bestie sosită din România, a reprezentat picătura care a umplut paharul răbdării italienilor, altminteri un popor tolerant şi ospitalier. Tragedia din capitala Italiei depăşeşte dimensiunile unei drame familiare, un popor întreg simţindu-se agresat şi umilit de ceea ce, în percepţia omului comun, a devenit un pericol pentru siguranţa publică: infracţionalitatea românească (la criminalità romena). Era de aşteptat ca acesta să fie deznodământul unei stări de tensiune alimentată de zecile de autocare şi microbuze care debarcă zilnic în Italia nu doar persoane aflate în căutarea unui loc de muncă retribuit decent, ci şi numeroşi indivizi puşi pe căpătuială, deveniţi în scurtă vreme autorii unor furturi, tâlhării, crime, escrocherii pe care mass-media italiană le prezintă cu lux de amănunte, spre oroarea cetăţenilor care resimt situaţia din ţară ca pe o stare de asediu latentă.

 

Determinaţi să părăsească ţara, datorită salariilor africane în vreme ce preţurile bunurilor de consum şi ale serviciilor le depăşesc pe alocuri chiar şi pe cele occidentale, aduşi la disperare de imposibilitatea de a supravieţui dintr-un salariu mizer de 150-200 de euro/luna, românii care ajung în Italia sunt în cea mai mare parte truditori oneşti, oameni care nu se dau în lături de la munci dintre cele mai grele pentru a-şi câştiga existenţa, obţinând, chiar şi în condiţii dificile, într-o săptămână de lucru cel puţin cât retribuţia lunară din România. Evident că nu aceşti muncitori oneşti reprezintă acel pericol românesc invocat la ordinea zilei în Italia ca problemă prioritară de siguranţă naţională, ci miile de infractori, prostituate, proxeneţi care, cu complicitatea unora dintre poliţiştii de frontieră din România, ajung nestingheriţi pe teritoriul italian transportaţi mai ales de către amintitele autocare şi microbuze ce tranzitează cu rapiditate vămile noastre datorită tainului pe care îl primesc cei care trebuie să vegheze la noile graniţe ale UE, însă veghează de fapt la umplerea propriilor buzunare. Nu o dată, când am călătorit spre Italia cu autocarele marilor firme româneşti de transport internaţional de călători, s-au pretins cu neruşinare de către şoferi câte 5 euro fiecărui pasager, chipurile “pentru a accelera trecerea frontierei româno-ungare”; altădată, sub ochii mei o domnişorică a introdus în paşaport 50 de euro şi i-a înmânat actul de identitate unui jovial poliţist de frontieră supraponderal, care o convocase grijuliu la o “întrevedere” ca să îi solicite lămuriri asupra lipsei invitaţiei, care în acea vreme ne permitea accesul în spaţiul comunitar. Dacă aţi privit vreodată (credeţi-mă, veţi fi uimiţi!) parcul auto al unui punct de trecere a frontierei, unde se află staţionate deopotrivă automobilele personale ale vameşilor şi ale poliţiştilor de frontieră, aţi înţeles, cu siguranţă, care este formula magică ce îţi poate permite, ca bugetar, să deţii în proprietate un bolid de 100000 de euro, asezonat cu o vilă cu 2 etaje, ambele bunuri, evident, trecute strategic pe numele bătrânei mame sau a unui unchi octogenar.

 

Astfel se explică de ce, cum şi pe unde ajung în oraşele italiene, venind din România membră UE, hoardele de cerşetori, hoţi de buzunare, prostituate, tâlhari. Nu-i nici o lună de când am văzut cu ochii mei, în miezul zilei, în centrul localităţii Mestre, parte a celebrei Veneţii, nu mai puţin de 15 cerşetori (număraţi!), rromi cetăţeni români de toate vârstele, agresând verbal trecătorii care nu cedau insistenţelor şi refuzau să le ofere bani. La Veneţia, până mai deunăzi, nu puteai trece vreun pod fără a întâlni rromi din România sau falşi ologi care implorau mila publică. Posturile italiene de televiziune centrale şi locale au transmis până la banalizare ştiri şi reportaje despre prostituatele românce, despre tâlharii care devalizează bancomatele şi golesc de marfă magazinele, însă în ultimele zile, după îngrozitoarea crimă a derbedeului Nicolae Romulus Mailat, mass-media peninsulară încearcă să identifice rădăcinile răului, să caute la origine cauzele care au provocat emigrarea în Italia a acestui val nestăvilit de disperaţi care îşi abandonează ţara cu atâta facilitate. Astfel, telespectatorii italieni au putut urmări la ore de vârf imagini şocante din România profundă: sate dezolante, drumuri desfundate, nenumărate atelaje cu cabaline costelive, figuri abrutizate de alcool şi foarte mulţi rromi surprinşi în diferite ipostaze, dar şi, într-un final apoteotic, instantanee de la dizgraţioasele “reuniuni” cu manele ale comunităţii româneşti de la Roma.

 

Îndeosebi televiziunile locale (Telenuovo, Telenordest, Rete Veneta, Antenna 3, etc.) s-au dezlănţuit, pe bună dreptate, prezentând situaţia dezastruoasă a unor cartiere periferice în care românii sunt indicaţi de către rezidenţi ca principală cauză a deteriorării dramatice a siguranţei publice, iar imaginile din Padova şi Vicenţa sunt un exemplu elocvent în acest sens. Şocaţi, probabil, de rapiditatea evoluţiei evenimentelor şi de valul de indignare care i-a obligat pe guvernanţii italieni să adopte măsuri energice şi să promoveze un decret care să înlesnească expulzarea cetăţenilor români, politicienii noştri au reacţionat previzibil, exprimându-şi regretul formal faţă de gestul necugetat al criminalului Mailat. Ambasada României la Roma, mustind de diplomaţi şi personal auxiliar, a procedat cum ştia mai bine şi, după o îndelungă tăcere (de aur), a răspuns printr-un comunicat oficial şi un interviu lămuritor al însărcinatului cu afaceri ad interim, care, într-o italiană chinuită, uşor timorat, a afirmat cu o siguranţă dezarmantă că situaţia este sub control, de vreme ce în Italia au fost detaşaţi de ceva vreme 7 (!) poliţişti români care colaborează cu forţele de ordine italiene pentru stăvilirea fenomenului infracţional românesc. Astfel, din nefericire, România a ajuns din nou să fie reprezentată neoficial de către aceeaşi eternă starletă Ramona Bădescu, care, deşi este rezidentă de mai bine de un deceniu în Italia, a avut câteva intervenţii ameţitoare, într-o italiană poate mai chinuită şi mai încărcată de agramatisme decât a distinsului nostru diplomat, la o emisiune de prime time (L’Arena, duminică după-amiază, 4 noiembrie 2007) a televiziunii publice RAI, sfârşind – involuntar, prin stupiditatea argumentelor sale – prin a ne discredita ca naţiune şi a fi dezaprobată zgomotos chiar şi de către publicul ostil din platoul programului duminical.

 

În ţară, deputatul minorităţii italiene, d-nul drd. Mircea Grosaru, a acordat un interviu de neuitat televiziunii private italiene Canale 5, menţionând (maledizione!), într-o ruşinoasă exprimare în limba italiană, că oribila crimă de la Roma reprezintă doar un “incidente” şi că relaţiile bilaterale sunt “buonissime [sic!]”. No comment! Şi cum nu puteam rămâne cu onoarea nereperată, vaşnicul nostru preşedinte, uitând de toate nenorocirile provocate în Italia de conaţionalii noştri, ignorând problema corupţiei din punctele de trecere a frontierei, a intervenit cu hotărâre – fragmente din discursul său inflamat fiind preluate, fără audio, de telejurnalul RAI 2 de duminică 4 noiembrie, la ora 20,30 – cerând cu fermitate, cu diplomaţia şi eleganţa-i binecunoscute, ca autorităţile italiene să renunţe deîndată la intenţia expulzării românilor, cetăţeni comunitari care trebuie trataţi cu respectul cuvenit. Cei care sunt familiarizaţi cu situaţia emigraţiei româneşti din Italia ştiu că pentru a pretinde respect trebuie să şi oferi respect, iar mareea de infracţionalitate românească din oraşele italiene este o realitate indiscutabilă.

 

Răbufnirea xenofobă a unei părţi a opiniei publice italiene îi afectează, neîndoielnic, în primul rând pe românii oneşti şi truditori, constituind totodată un avertisment pentru clasa politică din România. Ţara noastră nu îşi poate permite, ca membru UE, să ignore faptul că, pe lângă furnizarea de mână de lucru calificată, a devenit principala exportatoare de infracţionalitate în spaţiul comunitar, iar soluţia acestei probleme se află exclusiv la Bucureşti, în responsabilitatea guvernanţilor ce au ca datorii prioritare eradicarea corupţiei din instituţiile publice şi îmbunătăţirea nivelului de trai.

Dr. Cristian LUCA

Postdoctoral Fellow del Ministero italiano degli Affari Esteri

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: