COMUNISMUL SUBLIMINAL?

24 ianuarie 2007

Într-unul din numerele de început de an ale Evenimentului Zilei, Dragoş Bucurenci deplângea ilegitima asimilare a “comunismului occidental” – “ideologie umanistă, uşor utopică, dar în niciun caz criminală” – regimului comunist din România. Făcându-i-se onoarea de a fi combătut de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, Bucurenci revine cu o scrisoare deschisă în care scrie că el, spre deosebire de Liiceanu şi Pleşu, a trăit mai puţin de zece ani în comunism, şi că deci are dreptul să-l citească pe Marx cu “alţi ochi”.

E adevărat. Problema nu e însă cu ce ochi îl citeşti pe Marx, ci cu ce minte. Citește restul acestei intrări »


GENIUL UNUI CONSERVATOR: WILLIAM F. BUCKLEY

24 ianuarie 2007

William F. Buckley s-a născut în 24 noiembrie 1925 în New York, al şaselea dintre cei zece copii ai unui bogat petrolist catolic. Studiile şi le face în Franţa, Anglia şi în SUA, la Yale. După absolvire, în 1950, lucrează scurt timp pentru CIA, în cadrul unor operaţiuni anticomuniste. În 1951 publică God and Man at Yale, lucrare în care demască îndoctrinarea ateisto-comunistă şi spălarea de creier la care sunt supuşi studenţii din universităţile americane. Cartea are un enorm succes şi devine un vîrf de lance al mişcării conservatoare. În 1955 întemeiază National Review, cea mai importantă revistă conservatoare din SUA. În 1966 iniţiază talk-show-ul „Firing Line”, pentru care primeşte un premiu Emmy (1969) şi care devine cea mai longevivă emisiune de acest fel din istoria televiziunii americane, întrerupîndu-se abia în 1999. Editorialele sale apar în peste 300 de ziare. Articole publicate în The New Yorker, The New York Times, Foreign Affairs, Life, Harper’s Bazaar etc. Premii: „Best Columnist of the Year” (1967), „American Book Award for Best Mistery” (1980 – pentru Stained Glass, unul din cele numeroasele sale romane de spionaj), „Presidential Medal of Freedom”(1991). Cărţi (selectiv): God and Man at Yale (1951), McCarthy and His Enemies (1954), Up from Liberalism (1959), Rumbles Left and Right (1963), Miles Gone By: A Literary Autobiography (2004), The Best of William F. Buckley Jr. (1970) – carte din care am tradus aceste „bon-mots”. Citește restul acestei intrări »