MASS-MEDIA ŞI RELIGIA

29 decembrie 2006

Cel mai bun exemplu al modului în care faptul religios contemporan se reflectă în mass-media sunt emisiunile satirice. Ele furnizează informaţii despre imaginarul religios al publicului, precum si opinia creatorilor acestor emisiuni despre publicul larg. Satira televizată indică ceea ce este permis să prezentăm ca obiect al deriziunii şi modul de realizare.

De exemplu, în Franţa, ţară de tradiţie anticlericală, celebra, longeviva şi mult imitata emisiune de marionete „Les Guignoles de l’info” atinge prin glumele sale nu doar persoana Papei, ci şi Biserica catolică în ansamblu, ca instituţie. Actiunea de „desacralizare” astfel operată se răsfrânge asupra unor ritualuri catolice de bază, chiar asupra unor aspecte sensibile ale dogmei. Cu toate acestea, autorii emisiunii au avut întotdeauna o distanţă respectuoasă faţă de biserică, încercând să nu atingă în mod direct sensibilitatea religioasă a unei anumite părţi dintre spectatori. Ca o paranteză, ar mai trebui menţionat şi faptul că Occidentul înregistrează în acest moment o anumită reticenţă faţă de utilizarea simbolurilor religioase în mass-media, consecinţă directă a hiper-sensibilităţii musulmane faţă de subiect. Citește restul acestei intrări »


FLUX

29 decembrie 2006

„Mediile, prin care circulă informaţia electrică, fiind total eterice, creează iluzia că lumea este o substanţă spirituală, un facsimile credibil al trupului mistic (al lui Hristos). Este vorba de o evidentă manifestare a Antihristului. In fond, Prinţul acestei lumii este un mare inginer electronist.“ (Marshall McLuhan, Scrisoare către Jacques Maritain)  „Adevăratul Dumnezeu al timpurilor noastre este Sfânta Treime Stat-Muncă-Tehnică… Pe el trebuie să-l ucidem!- şi nu pe bătrânul, cam ros de carii, al Genezei.“ (Jacques Ellul, La Métamorphose du bourgeois Dumnezeul iudeo-creştin a creat lumea ex nihilo. În calitatea sa de creaţie divină lumea este reală, nu poate fi o imagine, un simulacru, un vis sau născocire. Dovada supremă a realitătii creaţiei este oferită de încarnarea cristică. Iisus Hristos nu împrumută un trup omenesc, precum zeii Olimpului; Iisus este trupul său omenesc în carne si oase, ceea ce conferă creaţiei o deplină demnitate ontologică. Susţinută cristic, lumea nu se degradează într-un concret slab, într-o substanţă de calitate inferioară; nici nu este o realitate contrafăcută, un joc de aparenţe. Creştinismul nu se îndoieşte de realitatea, bunătatea şi concreteţea lumii materiale. O atitudine fundamental diferită de viziunea religiilor orientale si a tradiţiei gnostic-platonice în care creaţia este un real degradat. Citește restul acestei intrări »