CELE CE SÎNT ALE LUI DUMNEZEU (I)

27 decembrie 2006

Cruce rusească

Modelul creştinismului primitiv 

Formula evanghelică „daţi Cezarului cele ce sînt ale Cezarului!” face parte de mult din limbajul curent. Ea se prezintă spontan minţii în situaţii tip, atribuind unei persoane sau unui grup un lucru sau o idee, un privilegiu material ori spiritual ce i se cuvine fie prin natură, fie prin convenţie. Expresia, în varianta completă, comportă o separare tranşantă a regnurilor: Cezarului i se cuvine de drept un lucru, lui Dumnezeu un cu totul altul. În sens strict, această separare evocă o detaşare de un lucru material în favoarea unuia spiritual. Avem aici o constantă a multor tradiţii spirituale, în înţelesul religios sau chiar laic al cuvîntului. Această lesne universalizare a versetului biblic prin dobîndirea unui caracter „profan” arată în primul rînd universalitatea arhetipului său. În sine, un astfel de arhetip nu e neapărat evenghelic, iar creştinismul nu are nici un temei în a şi-l apropria exclusiv. Alte religii, spiritualitaţi sau filozofii propagă şi se sprijină în mod firesc pe linii de forţă similare, practicînd adeseori o formă de asceză, fie că e vorba de spiritualităţile extrem-orientale, de dualismele de origine iraniană, de platonism, neoplatonism şi de curentele gnostice sau pur şi simplu de cele cu tendinţă ascetică din sînul creştinismului tradiţional.  Citește restul acestei intrări »


MIX DISCURS EDIFICATOR DESPRE VIRTUŢILE PARASTASULUI

27 decembrie 2006

Parastas

Unul dintre cele mai interesante momente ale vieţii culturale europene e dispariţia limbii latine. Dorind-o curăţată de barbarisme, pedanţii ciceronieni ai Renaşterii au decis să elimine din vocabularul latinei orice cuvânt introdus după secolul I î.H.. Nesocotind biografia unei limbi vii în numele întoarcerii la origini, ciceronienii au ucis latina, mumificând-o. Un similar început de emaciere religioasă poate fi detectat în cercurile catolice anterioare Reformei, care au încercat să suplimenteze creştinismul tradiţional făcând apel la prisca teologia, la vechea înţelepciune cuprinsă în scrierile hermetice şi cabalistice. Hermetismul, neo-platonismul, cabala, rozicrucianismul, alchimia, ca de altfel – într-un alt mod, desigur – şi Reforma, toate priveau în urmă, toate vorbeau de o restauraţie. Progresul era o restauraţie, o regăsire a înţelepciunii adamitice, revoluţia în sensul ei etimologic. Nostalgia paradisului îşi găsea soluţia nu în participare liturgică, ci în prelapsarianism elitist.  Principalul suport al secularizării aşa cum o cunoaştem noi acum e futurismul ştiinţific care proclamă că viitorul e mai real decât trecutul. Dar la început ştiinţa a fost o formă de paseism. În filosofia naturală – adică în „ştiinţa” de la medicină la fizică trecând prin alchimie şi astrologie/astronomie – argumentul „vechimii” a funcţionat tot veacul al XVII-lea.   Citește restul acestei intrări »


MOTIVAREA ELITEI: MODELUL ANGLO-SAXON

27 decembrie 2006

Christ Church Oxford

Scriu acest text după doi petrecuţi într-o altă ţară europeană, dar mai ales într-un alt tip de universitate şi sistem educaţional decât cele cu care mă „obişnuisem” în România. Nu cred că e momentul unei confesiuni, dar e poate nevoie ca cei de acasă să aibă în faţa ochilor şi punctul de vedere al celui care a trăit altceva şi a studiat altcumva. Sistemul universitar anglo-saxon este, spre deosebire de cel românesc, mai viabil şi mai flexibil, mai competitiv şi mai motivant. Să le luăm pe rand. Viabilitatea e demonstrată de avansul extraordinar pe care cercetarea în orice domeniu îl are în spaţiul anglo-saxon. Chiar şi omiprezenţa, aproape un monopol, limbii engleze în defavoarea altor limbi de circulaţie vorbeşte de la sine. Până şi într-un domeniu destul de conservator şi care este îndatorat încă studiilor serioase scrise în franceză sau germană, cum este cazul studiilor medievale, engleza îşi intră, din ce în ce mai serios, în drepturi. Citește restul acestei intrări »