METANOIA

20 Noiembrie 2006

„Cine a privit uimitoarele fresce din Bucovina ştie ce bogăţie de înţelesuri şi câtă bucurie se află în ortodoxia noastră. De la Pantocratorul care stăpâneşte toate din turla cea mai înaltă şi până la registrele de pe pereţii exteriori se înşiruie scene şi chipuri care vorbesc despre existenţa terestră a Mântuitorului şi despre cei care l-au urmat; în pronaos, fiecare zi are un chip uman. Sinaxarul ne spune că fiecare zi a anului are unul sau câţiva patroni care s-au nevoit pentru Hristos sau şi-au dat viaţa pentru Adevăr. În ortodoxia nastră fiecare zi are personalitatea ei, deoarece aduce în minte câte o mare personalitate; apoi, anul are ritmul lui, cu zile de reculegere, sărbători pline de bucurie, momente în care ne pregătim pentru un praznic al sufletului. Zilele se leagă între ele pentru a ne conduce pe o scară spre vârfuri, spre semnificaţiile vieţii şi spre mântuirea noastră. Viaţa noastră parcurge o scară, ne spune  fresca de pe pereţii de la Suceviţa sau de la Râşca, pe care păşim cu atenţie pentru că oricând putem să cădem. Iar cel care a inspirat această frescă, Sfântul Ioan Scărarul ne spune că trebuie să dobândim ştiinţa de a folosi fiecare moment din viaţa noastră; aşa cum exigenţele sociale au ritmul lor, tot astfel viaţa sufletească are zilele şi nopţile ei, iar noi „trebuie să avem grijă să căutăm în fiecare timp cele potrivite acelui timp.” Citește restul acestei intrări »


INVITAŢIE

14 Noiembrie 2006

Acest sit îşi propune să devină echivalentul românesc al unei rubrici de tipul „Christian Arts and Letters,” oferind cadrele largi pentru dialogul dezinhibat între Ortodoxie şi modernitate.

GRUPAREA APROAPE nu este un proiect de generaţie, ci un proiect comunitar. Diferenţele de vârstă, formare, stil şi educaţie ale participanţilor rămân secundare în raport cu scopul de-a contempla veacul în respiraţia veşniciei.

Orientarea politică a participanţilor la acest proiect diferă, elementul coagulant fiind totuşi tradiţia creştin-democrată. Miezul acestei doctrine revine mereu la afirmaţia că Evanghelia este „vestea cea bună” care nu răspunde nevoilor unui stat, unui neam sau unei societăţi civile, ci mai cu seamă persoanei umane, unice şi ireductibile.

Orice materiale compatibile cu orientarea GRUPĂRII APROAPE – incluzînd şi texte deja publicate în diverse reviste din ţară ori străinătate (cu permisiunea prealabilă a editorilor) – sunt binevenite. Textele trebuie să fie concise, fără aparat critic excesiv, uşor de parcurs în format electronic. Constituirea unui prim „pol virtual” ar putea conduce apoi la gestaţia unei reviste noi, de sine stătătoare, sprijinită mai ales pe condeie şi talente proaspete.

Mihail NEAMŢU, editor al blogului GRUPAREA APROAPE


IMPERATIV

14 Noiembrie 2006


Reflectez de mult asupra creştin-democraţiei, marea absentă din arena publică a „noii“ Românii. De ce nu a inspirat creştinismul o acţiune politică asumată de electorat? Nu susţinem, într-o difuză vulgată, că „ne-am născut creştini“? Nu avem orgoliul (inocent) de a ne lăuda cu religiozitatea acestui neam, ca semn că relaţia cu Dumnezeu ne întemeiază identitatea colectivă şi marchează destinul fiecărui român, fie acesta om de rînd, lider vremelnic, slujitor al altarului sau al culturii naţionale? Da, de multe ori da. Avem şi noi, ca orice popor care a primit Evanghelia, un mesianism rezidual. Ni se pare, în ceasurile bune sau rele, că putem conta pe sentimentul elecţiunii. Cum se explică, atunci, lipsa unei doctrine politice şi a unui proiect de societate care să celebreze spiritul Revelaţiei fără să cadă în parodia populistă a Maglavitului, fără să se opună modernităţii (parţial neconsumate) sau „Europei“ în care – după cîtă muncă irosită! – sîntem finalmente „integraţi“?
O primă explicaţie stă – cred – în chiar faptul că nu am depăşit modernitatea. Nu trăim apusul Iluminismului, aşa cum se întîmplă în democraţiile centenare ale Occidentului.

Democraţia a răsărit înainte de comunism şi a fost distrusă pe durata dictaturii roşii, iar ce avem de 16 ani încoace e mai curînd „original“ decît autentic. Dacă am fi bifat febrilitatea anticlericală, bătăliile pentru laicitate sau dacă am fi asumat deja revoltele mentale postbelice, am fi fost, poate, mai receptivi la înţelepciunea perenă a Tradiţiei. Din cauza parantezei totalitare, noi preluăm însă anacronicele programe „transgresive“ ale anilor ’60, ceea ce explică pe undeva atmosfera năucitoare în care ne mişcăm. Citește restul acestei intrări »


STATUL GELOS ŞI BISERICA-MAMĂ

14 Noiembrie 2006

Situaţiunea

La ieşirea din comunism, Biserica ortodoxă română a fost pentru prima dată, după o jumătate de veac, pusă faţă în faţă cu libertatea mărtusirii publice a Evangheliei şi cu şansa de a putea răspunde integral exigenţelor sale. Treptat, ea a început să se reobişnuiască cu fireasca prezenţă în agora, dar s-a şi văzut supusă la diverse interpelări şi confruntată cu varii ispite, unele noi, altele mai vechi. Amestecul prea pasionat în treburile cetăţii nu a fost cea mai mică dintre aceste tentaţii. Astfel, încrederea constantă de care Biserica s-a bucurat în aceşti ani nu s-a consumat doar centripet, ca nădejde în Vestea cea bună, ci s-a metamorfozat centrifug, într-un capital simbolic care putea fi instrumentalizat de aproape oricine, de la ierarhi până la oameni politici. Din nefericire, pentru mai mult de un deceniu, ambiguitatea raportului cu acest tip special de putere a definit atât Biserica, cât şi partidele politice . Citește restul acestei intrări »


ECUMENISMUL TRANSCENDENTAL ŞI UNITATEA BISERICII

2 Noiembrie 2006

Ar fi o eroare de perspectivă aşteptarea unei reconcilieri rapide, o restauraţie a cămăşii fără de cusătură, arzînd cîteva etape extrem de importante în dauna introiecţiei la nivelul credinţei, a dimensiunii teologale ce ne desparte imatur de cîteva sute de ani. Dumnezeu e unul, Biserica e una, acesta a fost motivul pentru care încă de la începuturi „toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun“ (Fapte, II, 44). Că lucrurile nu au rămas aşa, că ceea ce Dumnezeu a dat omului, acesta a interpretat după chipul său, de fiinţă creată, se poate remarca în lungul şir de dezbateri ce s-au soldat cu învingători şi învinşi, cu anateme şi credinţa că celălalt se află în eterna eroare. Unirea cu Dumnezeu înseamnă negreşit unirea între oameni, unire redeschisă prin lucrarea pe cruce a lui Hristos. Numai văzînd unirea pe care creştinii o au între ei, lumea „cunoaşte“ şi „crede“. „Slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una sîntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvîrşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis.“ (Ioan, XVII, 22-23) Citește restul acestei intrări »


EPISTOLA CĂTRE DIOGNET

2 Noiembrie 2006

„Creştinii nu trăiesc deosebiţi de ceilalţi oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în oraşe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă străină. Învăţătura lor nu e descoperită de gândirea şi cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotinţă; nici nu o arată, ca unii, ca pe o învăţătură omenească. Locuiesc în oraşe greceşti şi barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băştinaşilor şi în îmbrăcăminte şi în hrană şi în celălalt fel de viaţă, dar arată o vieţuire minunată şi recunoscută de toţi ca nemaivăzută. Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie, şi orice patrie le e ţară străină. Se căsătoresc ca toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi. Întind masă comună, dar nu şi patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile.” 

Epistola către Diognet, V.1-10 (trad. rom.: Dumitru Fecioru)  

Mănăstire coptă, Egipt.


DESPRE EUROPA, ALTFEL

1 Noiembrie 2006

 Teofil Tia, Biserica Ortodoxă Română, reflexii, analize, problematizări, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, 27 pp.  

Printr-o fericită întâmplare, am reuşit să intru în posesia textului intitulat „Biserica Ortodoxă Română şi integrarea europeană”, redactat de ieromonahul Teofil Tia, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Alba Iulia. Mai puţin decât o carte, dar mai mult decât o simplă broşură, cele 27 de pagini se doresc a fi un concentrat de „reflexii, analize, problematizări” asociate integrării României în UE.   Citește restul acestei intrări »