Teodor Baconschi şi vocaţia teologiei politice (2003, update: 2008)

21 decembrie 2009

Întrucât după nominalizarea lui Teodor Baconschi (Baconsky, ca nume literar), câţiva jurnalişti din presa dâmboviţeană s-au grăbit să livreze o sumedenie de informaţii mincinoase, comentarii resentimentare, analize tendenţioase, bârfe imunde sau opinii neavizate. Puţini din cei care îşi dau cu părerea despre ce trebuie să însemne un Ministru de Externe au măcar un sfert din calităţile intelectuale ale actualului ambasador al României la Paris. Şi mai puţini lasă impresia că au citit studiile, cărţile şi mapa profesională a domnului Teodor Baconschi, vorbitor fluent în patru-cinci limbi de circulaţie internaţională, umanist cu o excelentă pregătire clasică şi diplomat de carieră. Postez mai jos un eseu (review-article) publicat acum câţiva ani pe marginea unei cărţi a lui Teodor Baconsky despre destinul creştinismului european. (MN)

Puterea credinţei şi arta speranţei. Vocaţia teologiei politice în mileniul trei

πόλις ἄνδρα διδάσκει

Cetatea îl învaţă pe om.

Simonide din Keos, fr. 15

O altă cetăţenie

Teodor Baconsky este unul dintre puţinii intelectuali români căruia mandatul diplomatic sau exerciţiul politic nu i-au stins apetitul publicistic sau prospeţimea reflexivă. Eseurile sale au fost colaţionate în mai multe volume apărute la scurtă distanţă de timp: nouă la număr, între Iacob şi îngerul (1996) şi Turn înclinat (2007).

Ortodoxia este un atribut pe care autorul şi-l asumă cu temperanţă şi claritate. Mult timp, Teodor Baconsky a criticat moda intelighenţiei apusene şi, prin recul, a celei autohtone, care cere subiectului să îşi drapeze identitatea religioasă sub pretenţia de pudicitate.[i] Într-o ţară care a cunoscut totuşi un „Bizanţ după Bizanţ”, mulţi intelectuali au decis în favoarea deghizării apartenenţei lor confesionale cu ajutorul artificiilor retorice şi al sugestiilor criptate. Pentru secole, imperativul kantian al privatizării conştiinţei religioase şi evacuarea conţinutului revelaţiei într-un orizont de pură emancipare etică a dictat tonul defensiv, limbajul minimal şi orientarea timidă a laicatului european. Educaţi într-o tradiţie universitară de tip iluminist, intelectualii creştini ai bătrânului continent asumă astăzi tot mai greu condiţia de martor public al destinului unic pe care Biserica îl are în lume. Raţiunile teologice ale creaţiei nu sunt rostite cu uşurinţă într-un climat de ostilitate, indiferenţă sau chiar apostazie, când tot ceea ce este esenţial devine – printr-un consens ideologic tacit – un apanaj al purei şi perfect absentei interiorităţi.

Într-o ţară aflată mereu la răscruce de drumuri, Teodor Baconsky s-a pronunţat deschis, deşi fără stridenţe, asupra problemelor care ating omul fidel Evangheliei şi loial cetăţii. Cunoscut ca un tenace calofil şi versat arbitru al epitetelor, dl Baconsky se lăsă prins adesea în mrejele formulei sintetice şi adâncimile interogaţiilor polare. Marcat de stilul literar francez – care sacrifică dinamica cinematografică a verbului pentru acrobaţia portretistică a adjectivului – diplomatul român are virtuţile unui eseist de excepţie. Uneori, această stilistică riscă să piardă puterea Cuvântului divin în plasa pedanteriilor livreşti sau pe coridoarele unor simple prolegomene. În clasa cuprinzătoare de improvizaţii teologice şi fantezii agramate pe care le suportă scrisul românesc din ultimele două decade, fructul inteligenţei unor cărturari pasionaţi de barocul nuanţelor nu reprezintă decât chemarea la cumpăt şi bună judecată. Astfel ni se înfăţişează Teodor Baconsky în volumul subtitrat uşor pretenţios: „Un portret al creştinismului european”.

Read the rest of this entry »


CAPITALISM ROMÂNESC PRIN SOCIALISM STRĂMOŞESC (Traian Ungureanu)

11 ianuarie 2009

Orice minister, orice departament, orice grup profesional sau social, toate mărimile şi micromărimile au rămas agăţate de buget, dar au învăţat, pe deasupra, să-şi croiască un statut special. Toată lumea a devenit caz special, cu salarii speciale şi pensii speciale, într-o lume altfel banală prin nesimţire şi nepricepere. Magistraţii au rupt băierile lăcomiei. În cazul lor, banii reclamaţi în numele autonomiei au născut aroganţă pură. Lumea profesională s-a instalat în absurd, punând pe un taler incompetenţa mândră şi pe celălalt o trenă de invenţii obraznice: al 13-lea salariu, tichete de masă, sporuri pentru lipsa de sporuri, primă de Crăciun, primă de Paşte, primă de instalare, indemnizaţii, subvenţii, despăgubiri, cote de cointeresare, bonusuri, alocaţii, indexări. Aceasta este ordinea pe care o atacă ordonanţa antisalariu başca pensie. Această ordonanţă impusă de criză – dintotdeauna cel mai bun profesor de istorie şi mentalitate românească – ameninţă să pună capăt unei condiţii de viaţă care garantează sărăcia la bază, opulenţa la vârf şi indolenţa jur împrejur.


VOEGELIN IN TORONTO

16 decembrie 2008

PASOLINI

13 decembrie 2008

COVENANT AND THE HUMAN FUTURE (Douglas H. Knight)

12 decembrie 2008

1. Covenant – Israel and the Church

To talk about the human future requires that we talk about covenant.

The covenant of God with man comes in the form of one specific covenant, Abraham and his seed forever. Israel is the covenanted community, while the Church participates in this covenant in Christ. These two communities we may acknowledge the covenant of God with man. Each is, I dare to say, for the sake of those outside Israel and outside the Church, so each has to confess that they are elect as witnesses of the covenant of God with man. This distinctive task given to them – foisted on them even – for the sake of the world. The covenant of God with man is knowable only in this way as this covenant with this specific people, and thus not immediately with all but with these specific people.  

Each of these communities therefore is required to understand itself as loved, for its own sake, and also as chosen for the purpose of witness to what it does not yet possess. The Church tells usthat man is a covenantal being, that God is with man, and enabled by God, man may be with his fellow man. In this fellowship he is a relational being and so is a distinct individual. Neither individuality nor relationality precedes the other. Man is not fundamentally an isolated being, and not an atom. Each of us is simultaneously one and because we are in various covenants with others, more than one. Each human is fundamental, but some human covenants are subordinate to others. All love and community involve mutual service and subordination that necessarily involves a certain asymmetry. Those outside a particular covenant are not given to one another in the same way as those within that covenant.

Read the rest of this entry »


GAURA NEAGRĂ

22 noiembrie 2008

POSTUL CRĂCIUNULUI

15 noiembrie 2008

Tuturor cititorilor acestui blog le dorim un post binecuvântat. O meditaţie despre înfrânare şi libertate.  

 

“Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.

Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.

 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.

 Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,

Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.

Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.

Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,

Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.”

Isaia 58, 6-14.

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 44 other followers