MULTICULTURALISM LA TIMIŞOARA

24 februarie 2009


Educaţia: prioritate de dreapta

5 ianuarie 2009

Obsesia cantităţii şi neglijarea calităţii produc în orice domeniu numai ravagii.


BOGDAN CĂLINESCU despre educaţia privată (interviu în “Săptămâna financiară”)

2 decembrie 2008

Ce părere aveţi despre ideea ca, la nivelul instituţiilor de învăţământ, în loc să se împartă banii de la buget direct scolilor de stat, să fie distribuite aceleasi sume familiilor elevilor, sub forma unor cupoane educaţionale, care apoi să aleagă unitatea de învăţământ public sau privat ce corespunde preferinţelor lor?

Introducerea sistemului de „vouchers“ (cupoane) pornită în Statele Unite ia o amploare deosebită în mai multe ţări din Europa: Olanda, Italia, Suedia. Mi se pare forma cea mai corectă si echitabilă pentru a asigura copiilor o scolarizare de calitate. Părinţii pot alege, graţie unui cupon de o anumită valoare, între scolile bune si cele proaste, iar scolile ar fi obligate să fie în concurenţă. Ar atrage cei mai buni profesori si ar fi condiţionate să obţină rezultate foarte bune la bacalaureat si nu numai.


SCRISOARE CĂTRE LIBERALI (un mesaj de la Theodor Paleologu)

25 noiembrie 2008

 

Un liberal nu este neapărat un membru sau un alegător al Partidului Naţional Liberal. Şi nici al unui alt partid anume. El se defineşte prin adeziunea la o filozofie liberală despre societate şi printr-o atitudine de apărare a libertăţii private şi publice. Din această definiţie minimală decurge şi marea diversitate a curentelor liberale. 

Scrisoarea mea se adresează unui spectru foarte larg de liberali, de la militanţii PNL la cei care, mai degrabă anarho-liberali, nu votează de obicei. Pe toţi vreau să-i conving de iminenţa pericolului revenirii la putere a PSD într-un context de criză care-i reactivează în forţă rezervele ideologice socialiste. Ne aducem cu toţii aminte de statul-PSD din perioada 2000-2004, cînd practic orice opoziţie fusese redusă la tăcere. O nouă guvernare PSD ar folosi criza ca pretext pentru un clientelism încă şi mai straşnic, bazat de data asta pe critica ideologică a “capitalismului de dreapta”. Mergeţi afară şi uitaţi-vă cum s-au împînzit din nou străzile cu steaguri, panouri şi pancarte roşii: este imaginea exactă a ceea ce se pregăteşte.  Read the rest of this entry »


DE CE ASISTENŢA SOCIALĂ DISTRUGE FAMILIA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ: EXPERIENŢA CETĂŢENILOR AFRO-AMERICANI

28 octombrie 2008

VIDUL SAU VISUL COPILĂRIEI

21 octombrie 2008



CU STÎNGA PE DREAPTA CĂLCÎND (un eseu de Andrei Pleşu)

19 octombrie 2008

Am participat, de curînd, la un dialog amical despre stînga şi dreapta, organizat, la Sofia, de Ivan Krastev, un prieten preţios şi un politolog de elită.


ROMÂNIA PROFUNDĂ

25 septembrie 2008

Un calător ucis în staţia de tren din Braşov.


ROGER SCRUTON DESPRE VANDALISMUL ARHITECTURAL BUCURESTEAN

3 septembrie 2008

Un interviu cu filozoful conservator Roger Scruton.


DEFICITUL COMUNICĂRII ŞI INFLAŢIA RETORICĂ ÎN ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ

7 august 2008

Articol publicat în revista Idei în Dialog, august 2008. Versiune integrală (M. Neamtu)


ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ: DEFICITUL COMUNICĂRII ŞI INFLAŢIA RETORICĂ

17 iulie 2008

(fragment dintr-un articol care va apărea în revista Idei în dialog, august, 2008 )

„Sfârşitul lumii va veni

când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin.”

Patericul românesc[1]

Un personaj ambivalent

Ipoteza încălzirii globale are confirmări certe pe meleagurile noastre. Gestul IPS Nicolae Corneanu de-a se împărtăşi din potirul Bisericii Greco-Catolice a stârnit febra printre ziarişti, membrii Sinodului şi, mai ales, în sânul laicatului ortodox. Manifestările de revoltă faţă de acest demers necanonic au depăşit uluirea societăţii civile la aflarea veştii că acelaşi cleric a fost răsplătit până în 1989 de Securitate pentru a turna confraţi, ortodocşi şi eterodocşi, tineri şi bătrâni, cetăţeni ai lumii fără deosebire de naţionalitate. În 1963, când Nicolae Steinhardt mai era încă la Aiud, organele de anchetă au oferit această caracterizare: „Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare. [...] A rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care încă mai trebuie să le <apere> şi în acelaşi timp să îşi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decît comunismului.[2] Alianţa cinică cu religia politică a totalitarismului roşu a indignat mai puţin decât concelebrarea cu preoţii românilor uniţi ambivalent cu Roma. Au existat şi declaraţii romantice, desigur, grăbite să vadă într-un defect clar de rectitudine ecleziologică semnul profetic al unirii. Mulţi intelectuali timişoreni a uitat că acelaşi ecumenism oportunist l-a făcut pe IPS Nicolae să părăsească, în 17 decembrie 1989, urbea asediată de tancurile generalilor Stănculescu şi Chiţac de dragul dialogului interconfesional. Ceauşescu venea de la Teheran iar Corneanu pleca la Cairo, lăsând uşile bisericilor închise, iar treptele catedralei gata să primească sângele nevinovat al protestatarilor. Read the rest of this entry »


PEDEAPSA CU MOARTEA?

26 iunie 2008

Există criminali care merită o pedeapsă inflexibilă.

Lansez aici doar o ipoteză, câteva exemple şi un set de întrebări. Mai întâi, societăţile care respectă memoria victimelor inocente spun adio pentru totdeauna tiranilor sângeroşi şi ucigaşilor în serie. Read the rest of this entry »


INCOERENŢA DISCRIMINĂRII POZITIVE (un eseu de Bogdan C. Enache)

17 iunie 2008

Sub presiunea integrării europene, discriminarea pozitivă a fost adoptată de autorităţile române ca bază pentru o serie de politici publice menite să asigure ameliorarea condiţiilor socio-economice a unor grupuri considerate dezavantajate. Exemplele cele mai elocvente în spaţiul autohton sunt diversele măsuri legislative şi administrative adoptate în favoarea comunităţii rrome. De regulă, două categorii de argumente se aduc în sprijinul discriminării pozitive: argumente etice şi argumente structural-funcţionale. Însă, la o analiză mai atentă, ambele sunt imposibil de susţinut. Read the rest of this entry »


HOMOSEXUALITATEA: REFLECŢII CONSERVATOARE

15 aprilie 2008

Neutralitatea modernă

Să fim rezonabili: nici un argument aprioric sau raţionament inductiv nu trimite la concluzia că, prin sine, orientarea homosexuală ar fi incompatibilă cu cele mai înalte chemări ale inteligenţei, cu hărnicia sau devotamentul pentru cauzele nobile ale zilei de mâine. De la înţeleptul Socrate (471–399 î.e.n) până la conservatorul Allan Bloom (1930-1992), din timpul liricei Sappho (sec. VII î.e.n) spre mai relaxata zodie a lui Oscar Wilde (1854-1900) sau veacul nefericitului Arthur Rimbaud (1854-1891), prieteniile homosexuale n-au împiedicat excelenţa artistică ori superlativul gândirii. Este totuşi dificil, dacă nu cumva stupid să afirmi că fără bisexualitatea discretă a împăratului Alexandru cel Mare (356-323 î.e.n.), Mediterana şi Orientul apropiat n-ar fi avut parte de cuceririle ştiinţifice ale elenismului. Homosexualitatea nici nu suprimă, dar nici nu oferă garanţia civilităţii ori a geniului poetic, filozofic sau militar. Modernitatea occidentală a avut deci temeiuri să suspende discriminarea juridică a cetăţenilor cu alte preferinţe sexuale decât cele ale majorităţii (prevăzută de faimosul articol 200 al Codului penal al României socialiste). Stigmatizarea unui homosexual qua homosexual nu poate găsi justificări din perspectiva unei etici care recunoaşte caracterul inalienabil al libertăţii de asociere. Aceasta nu înseamnă că dezacordul faţă de practica şi prozelitismul de tip homosexual nu poate fi exprimat articulat, inteligent şi tăios.

Febra postmodernităţii

Marcată de etosul revoluţionar şi de ideologia progresului, postmodernitatea contestă neutralitatea poziţiei modernilor. E prea puţin! Suntem chemaţi să recunoaştem contribuţia esenţială la diversitatea culturală a lumii pe care o aduc operele literare şi ştiinţele sociale conduse în cheie homoerotică. Potenţiale homofobii sunt denunţate pretutindeni în operele clasicilor. Dialogul fratern între Ghilgameş şi Enkidu, dragostea dintre Ahile şi Pericle, iubirea lui Iisus pentru apostolul Ioan – toate marile drame ale afecţiunii trebuiesc filtrate prin hermeneutica suspiciunii. Nici o religie cu rădăcini ancestrale – mai cu seamă religiile Cărţii – nu scapă deconstrucţiilor universitare. Vaste congregaţii academice participă la rescrierea istoriei culturale a Occidentului, din care Platon (428-347 î.e.n.), Cicero (102–43 î.e.n) ori Sf. Pavel (†67 e.n.) ies vinovaţi pentru introducerea noţiunii de „păcat împotriva naturii.” Homosexualitatea ajunge să fie descrisă nu doar ca înclinaţie liberă a subiectului, ci drept rezultat al unei predestinări absconse. Biologia şi genetica conjură la producerea unui nou discurs în care minoritarii varsă lacrimi iar majorităţile întind batista.

Read the rest of this entry »


CÂINI ŞI ŢARĂ FĂRĂ STĂPÂN

13 aprilie 2008

O altă victimă a haitelor de câini, de această dată o fetiţă din Constanţa în vârstă de doar şase ani. Cine îi va face parastasul? O Biserică pentru care teologia socială rămâne un moft? Să remarcăm faptul că un ministru a demisionat după scandalul diplomatic iscat de cazul Crulic (cetăţean român decedat într-un spital din Polonia, fără asistenţă legală din partea statului). Cum să reacţionezi însă în faţa acestor destine sfâşiate la propriu? Care primar sau ce lider politic va mai putea spune că suntem în secolul XXI, o ţară europeană? Mă mai intreb: cum trebuie decorată post-mortem o victimă a haitelor de câini urbanizaţi – spun aceasta nu doar pentru că fetiţa a murit la Constanţa, în oraşul natal al preşedintelui Traian Băsescu. Evenimentul Zilei a dedicat un dosar întreg acestei probleme a Capitalei ţării şi a altor mari oraşe româneşti. S-au scris zeci de editoriale, inclusiv despre soluţia chinezească la această problemă. Concluzia autorităţilor a fost că trebuie să iubim mai departe animalele cu riscul de-a vedea ucişi oamenii.

Este poate momentul ca asociaţiile creştine PRO LIFE să propună public modificarea legii şi soluţia eutanasierii câinilor vagabonzi. Hristos a murit “pentru noi oamenii” iar nu pentru Animal Planet. Orice iniţiativă – campanie de semnături, discurs public – ar fi benefică.

Mihail NEAMŢU


EPISTOLĂ DESPRE EDUCAŢIA PRIVATĂ ŞI CULTURA LIBERTĂŢII

14 noiembrie 2007

Stimate domnule Neamtu,

V-am citit textul despre “Etatism: un demon” în ziarul Cotidianul si vreau sa va transmit felicitarile mele.

Am asteptat de cateva luni cu speranta ca va aparea pana la urma un articol in presa autohtona care sa critice, macar din perspectiva utilitatii, daca nu din cea a dreptului si a libertatii, ideea “gradinitei obligatorii” (ca sa nu vorbesc de educatie obligatorie, caci sperantele ar fi fost mult prea mari) promovata de ministrul “liberal” Cristian Adomnitei; articolul dumneavoastra este, din fericire, replica indelung-asteptata. Read the rest of this entry »


RELIGIA LA MUZEU ȘI RELIGIA DIN MUZEU de Mirel Bănică

25 august 2007

 

Muzeul Internaţional al Reformei (MIR) din Geneva este unul din rarele muzee europene dedicate religiei. Inaugurat în aprilie 2005, MIR se găseşte amplasat într-un loc simbolic, o clădire intitulată Maison Mallet, un spledid „hotel particular” datând din secolul XVIII, construit chiar pe locul turnului în care unde s-a proclamat Reforma în faţa poporului genevez în 1536. Muzeul, ce ocupă doar 12 camere din cele (încă) multe disponibile ale clădirii, a costat până acum circa trei milioane de euro. Suma provine din fonduri private. Cea mai mare parte a donatorilor au dorit să-şi păstreze anonimatul: o atitudine tipic „calvinistă”, la urma urmei… Read the rest of this entry »


CRIZA ICOANELOR, un eseu de Mirel Bănică

4 iulie 2007

Criza icoanelor, percepută ca efect al interacţiunii dintre religie şi provocările modernităţii, nu este specifică României şi nici nu reprezintă o noutate în Europa. Astfel, în Anglia anilor 1980, mai multe grupuri de presiune s-au opus energic tentativelor de regularizare şi reformare a învăţământului religios în şcoli stipulate de celebrul „Syllalbus din Birmingham”, considerând că ele ameninţă moştenirea culturală britanică şi „certitudinile morale” ce stau la baza menţinerii ordinii sociale. Mai recent, în toamna anului 2003, Italia a fost zguduită de „afacerea crucifixului”. Read the rest of this entry »


REDESCOPERIREA FAMILIEI: EXPERIENŢA GERMANĂ

23 martie 2007

Un articol din Evenimentul Zilei  anunţă fenomenul redescoperirii valorilor familiei de către femei angajate până odinioară în cursa înarmărilor cu argumente feministe împotriva familiei tradiţionale. Un caz îl reprezintă Eva Herman – fostă vedetă de televiziune, iar astăzi apărătoare a argumentelor în favoarea statutului tradiţional al femeii-mamă.

Eine Frau, die über die ihr von der Natur zugedachten Aufgaben hinaus in Konkurrenz treten will zu dem Männlichen, wird und kann in keiner der beiden Richtungen wirklich stark sein.“


ALBASTRE LUMINI ALE VECHIULUI ORAŞ

25 februarie 2007

Câtă lumină dă chipul unui om? Medicii vor spune că depinde de o combinaţie de factori : vârstă, alimentaţie, sănătate sau moştenire genetică. Alţii, mai aproape de nevăzutul care mereu lucrează, vor arăta poate spre o icoană sau doar către zâmbetul inimii, pe care orice chip îl poate oglindi. Lumina, atunci, vine prin aura feţei, nu doar prin pori statici, hrăniţi de conenzima Q10. Sufletul luminează, nu pielea. Dar câtă lumină poate capta un chip? Sau câtă poate respinge o privire?

Read the rest of this entry »


RELIGIA TIMPULUI NOSTRU: ANCHETA REVISTEI „CULTURA”

10 februarie 2007

Una din marile vorbe banale ale secolului trecut a fost aceea că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” (Malraux). Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au aşezat începutul acestui secol sub semnul religiosului. Pe de altă parte, asistăm, însă, la un evident declin al Creştinismului occidental. Ce înseamnă, oare, pentru lumea secolului XXI, fenomenul religios? Ce consistenţă are conceptul de religie la începutul mileniului III?

Adjectivul „religios” poate părea la fel de vag precum substantivul „viaţă.” Vorbim despre religii tradiţionale, dar şi despre „noile mişcări religioase” (New Religious Movements), fără să operăm cu nişte criterii epistemologice unitare. Aproximăm printr-un gest reflex adevărurile de credinţă ale creştinismului, crezînd că atenţia cognitivă şi susţinerea juridică trebuie acordată mai cu seamă „religiilor minoritare.” De fapt, publicul educat recunoaşte tot mai greu reperele fundamentale – de ordin istoric, teologic, cultural – ale acestei religii care a marcat civilizaţia occidentală – din Dobrogea până în Texas, din Sicilia până în Alaska. Read the rest of this entry »


VÎRSTE ŞI DIMENSIUNI

25 ianuarie 2007

Motto retoric: „Numai un chip fără riduri oglindeşte frumuseţea adevărată?“ (text publicitar)

În orizont bidimensional…

…adică din perspectiva performanţei văzute, vîrsta a devenit pentru omul civilizaţiei occidentale o teroare. Fitness, jogging, lifting, body-building, dietă ecologică, make-up ş.cl sînt ipostaze ale luptei cu trupul. Mai exact, cu timpul – considerat nu un dar, ci un duşman. Fără a ne întreba decît prea rar „cine mi-a dat timpul?“, „cui îi datorez vremea vieţii mele?“ sau „ce am de făcut cu ea?“ noi, oamenii (post)moderni, am intrat într-o cursă sinucigaşă şi fără miză reală. Cum altminteri să califici o raportare la timp şi la trecerea lui, aproape exclusiv în termeni vizibili, vizuali, televizuali sau fotografici? „A întinerit cu zece ani“, „…pare cu zece ani mai bătrîn“, „…nu-şi arată vîrsta!“, sau, dimpotrivă, „e trecut, ofilit, rablagit…“, toate acestea şi altele similare au devenit obsesive abordări (fără drept de apel) ale semenilor – pe care ne mulţumim să-i privim ca pe nişte carcase sau, în cel mai bun caz, ca pe nişte producători de succese vandabile. Read the rest of this entry »


COMUNISMUL SUBLIMINAL?

24 ianuarie 2007

Într-unul din numerele de început de an ale Evenimentului Zilei, Dragoş Bucurenci deplângea ilegitima asimilare a “comunismului occidental” – “ideologie umanistă, uşor utopică, dar în niciun caz criminală” – regimului comunist din România. Făcându-i-se onoarea de a fi combătut de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, Bucurenci revine cu o scrisoare deschisă în care scrie că el, spre deosebire de Liiceanu şi Pleşu, a trăit mai puţin de zece ani în comunism, şi că deci are dreptul să-l citească pe Marx cu “alţi ochi”.

E adevărat. Problema nu e însă cu ce ochi îl citeşti pe Marx, ci cu ce minte. Read the rest of this entry »


LEGEA CULTELOR, salutată de INSTITUTUL INTER (Cluj-Bucureşti-Chişinău)

9 ianuarie 2007

În materie religioasă, România a intrat cu dreptul în Uniunea Europeană

Ca parte a societăţii civile, Institutul INTER îşi propune să promoveze armonia inter-confesională şi inter-religioasă într-o societate pe care o dorim bazată pe valoarea toleranţei şi într-un context european marcat de o bogată experienţă religioasă.

Salutăm apariţia Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Această lege pune capăt regimului comunist din România aplicat relaţiilor dintre stat şi cultele religioase, perpetuat după 1989 prin prevederile rămase în vigoare ale Decretului nr. 177/1948 şi oferă un cadru adecvat pentru o integrare de succes a României în Uniunea Europeană, fiind bazată pe un model perfect compatibil cu cel existent în alte state membre UE. Read the rest of this entry »


CRUCEA ŞI TERMOPANUL

8 ianuarie 2007

Despre kitsch în Biserică s-a mai vorbit, adeseori bine. Despre înfloratele rame de plastic ale iconiţelor din acelaşi material. Despre patetismul unor tablouri, goblenuri, desene, imprimeuri religioase – cu bunăvoinţă, chiar cu dragoste făcute, dar întru totul impropriu numite icoane. Chipuri noi de sfinţi făcute să pară vechi şi pictate pe bucăţi de lemn strâmbe sau pe oarecari pietre ca să pară „artistice”, uitând că rostul icoanei e acela de a fi poartă spre Cer şi spre cei înfăţişaţi pe ele, iar nu doar spre răsfăţul ochilor noştri trupeşti. Despre stridenţă, fals, imitaţie şi tinicheaua care „pare aur” unor ochi naivi sau neînvăţaţi cu frumuseţea originalului. Read the rest of this entry »


BUSOLA FILANTROPIEI

8 ianuarie 2007

Preţuind inteligenţa şi sensibilitatea, sponsorul adevărat nu poate fi decât cel care înţelege un truism vechi şi fundamental: rezolvarea nevoilor primare ale societăţii moderne cere o viziune despre viitor lucidă, optimistă şi generoasă. La fel cum democraţia nu prosperă fără elogiul politic al virtuţii, nici practica economică nu poate face din valoarea de schimb a pieţei o infailibilă busolă. Chiar dacă mizează pe resursele prezentului, antreprenorul de performanţă asumă confruntarea cu numeroase „imponderabile” ale vieţii: importanţa educaţiei în contrast cu păcatele psihologiei de masă, inerţia memoriei locale oglindită în natura invizibilă a credinţelor religioase sau arhitectura sofisticată a ideologiilor seculare.   Read the rest of this entry »


ANALIŞTII FAŢĂ CU FUNDAMENTALISMUL

5 ianuarie 2007

Întâmplarea – sau poate ar trebui să spun Pronia – a făcut să locuiesc în Boston în perioada scandalului preoţilor pedofili din Biserica romano-catolică. Isteria ziarelor de stânga – printre care cele mai active erau “Boston Globe” şi “Boston Phoenix”, o publicaţie distribuită pe gratis şi scrisă de şi pentru activismul homosexual-new ageist – şi a diverselor grupuri de presiune, fiecare cu agenda lui, avea densitate de smog. Pornită de la fapte reale şi momentan condamnabile penal întreaga afacere a căpătat extrem de repede un aer extrem de improbabil. Read the rest of this entry »


UMOR ŞI RELIGIE

5 ianuarie 2007

Papa Benedict XVI 



CULTURA CIVICĂ ŞI BABILONIE URBANISTICĂ

4 ianuarie 2007

Grupul de iniţiativă BUCUREŞTI 2006 a lansat recent o campanie de semnătri prin care societatea civilă contestă acţiunile urbanistice cu efect distructiv asupra unor importante zone istorice din Capitală. 

Cazurile de abuz politic şi incompetenţă culturală nu se restrâng la acest oraş al României – ţara în care pregătirile de aderare la UE n-au stopat degradarea monumentelor de primă importanţă prin inflaţia haotică de reclame, campanii comerciale, construcţii moderniste, ridicate în contrast total cu arhitectura clădirilor din centrele istorice ale marilor oraşe. În Bucureşti, bunăoară, în singura piaţă culturală neatinsă de comunişti – Piaţa Palatului Regal (Piaţa Revoluţiei) – se intenţionează ridicarea unui bloc P+12 etaje. Simbolurile culturii naţionale şi ale identităţii istorice româneşti sunt puse în pericol prin deciziile diferitelor primării municipale şi orăşeneşti. Acest fapt cere reconsiderarea legilor referitoare la protejarea patrimoniului. Read the rest of this entry »


ŢIGANII, BISERICA ŞI STATUL: URGENŢA UNEI DEZBATERI

4 ianuarie 2007

gypsy.jpg

Recensământul

Recenta dezbatere legată „doctrina socială a Bisericii” fixat deja câteva repere teoretice pentru dialogul între vocile Ortodoxiei româneşti şi reprezentanţii societăţii civile. Puţini se mai îndoiesc de faptul că secularizarea statului modern şi globalizarea economică pun instituţia Bisericii ortodoxe într-o situaţie fără precedent. Cauzele eficiente şi consecinţele iminente ale acestui proces trebuiesc gândite temeinic, discutînd comportamente şi decizii cu un impact adesea imprevizibil. Nici o „doctrină socială” nu s-ar putea dispensa de munca sociologilor care investighează comportamentul maselor pe termen scurt şi mediu. Pentru a evita aproximaţiile reductiviste, teologii au nevoie de referinţa la statistica nominală. În rubricile sociologiei, cifrele – oricât de reci – evocă uneori aşteptări stringente.  

Rezultatele recensământului din anul 2002 prilejuiesc câteva spontane reflecţii asupra prefacerilor religioase din ţesutului social românesc al ultimului deceniu. Numărul infim al celor declaraţi atei şi numărul covârşitor (dar totuşi redus cu aproape 10% faţă de cotele din 1992) al celor declaraţi ortodocşi continuă să surprindă, dar n-ar trebui să înşele. Cu siguranţă, Bisericile din România se află într-o situaţie mai fericită decât cele din Republica Cehă (unde peste 60% s-au declarat atei), sau Bulgaria (unde criza de autoritate a Bisericii ortodoxe a lăsat un generos spaţiu de iniţiativă pentru minoritatea musulmană). Totuşi, în România urbană, o simplă privire în tumultul străzii, gustul publicaţiilor de massă, isteria atât de populară a radiourilor comerciale pe banda FM dar şi comportamentul civic marcat de cinism şi corupţie par să infirme ideea că românii ar fi rămas un popor creştin par excellence. În plină eră mediatică, când ideologia nihilistă înscrie milioane de nume pe un pomelnic fără liturghie, conservarea mimetică a religiei strămoşilor rămâne un gest de suprafaţă.  

Pentru instituţiile de formare şi educaţie religioasă, un indiciu îngrijorător relevat de recensământ este nu doar sărăcirea în duh a unui popor care asculta cândva de legea lui Dumnezeu, ci şi îmbătrânirea moştenirii sale genetice. Viitorul unor Biserici dezorientate, mai mult decât cel al unei naţiuni în criză, depinde de zestrea tinereţii. Îmbătrânirea populaţiei se explică prin exodul masiv al tinerilor – al celor care în 1989 au sperat cel mai mult. Puţine au fost contra-reacţiile Bisericilor creştine sau ale instituţiilor seculare venite în întâmpinarea refugiului juvenil în mai destinsa şi nu foarte neagra străinătate. Tot pentru liderii Bisericilor şi administratorii Statului, acelaşi recensământ furnizează nutrimenţii unei îngrijorări iminente: problema ţiganilor (substantiv neconotat peiorativ). Mulţi lideri de opinie au ignorat subiectul, poate dintr-un deficit de imaginaţie sau exces de comoditate. Ştim însă acum, fără pricină de tăgadă, că peste 80% din ţiganii României aparţin oficial cultului ortodox. Read the rest of this entry »


TEOLOGIA PENTRU MOROMETE

4 ianuarie 2007

staniloae.jpg 

Gazeta, între sinod şi şezătoare

Am avut în scurta noastră istorie culturală câteva „genii pustii”. Ca adevăraţi patriarhi ai deşertului românesc, ei au sfârşit prin a vorbi mulţimilor. Este poate destinul culturilor minore să-şi consacre marile excepţii vocaţiei apostolatului. Căci acolo unde sunt foarte puţini, aceştia trebuie să facă totul. Spre pildă şi consolare, avem istoria lui Søren Kierkegaard (1813-1855) din Copenhaga primei jumătăţi de veac XIX. Acest excentric teolog, cu o imensă operă dar lipsit de catedră, cedase şi el robustei „tentaţii” a jurnalisticii. Pentru că, printr-o piezişă aproximaţie geografică, Danemarca ar putea părea o Dobroge situată în vecinătatea Mării Nordului, am remarca cum la Bucureşti, în acelaşi secol şi numai câteva decenii mai târziu, Mihai Eminescu îşi asuma şi el riscul deriziunii. Făcând zilnic drumul spre Lipscani, când amintirile sale germane erau confiscate de temperaturile caniculare ale politicii româneşti, Eminescu conversa zilnic cu „marele public”. În obscuritatea unei cămări din redacţia Timpului, poetul îndrăgostit de Hamlet era obligat să descrie întâmplările bolnave ale vremii. Cel puţin la noi, tradiţia a continuat.  

Read the rest of this entry »


CATEHEZA LITURGICĂ ŞI CANOANELE MEMORIEI

4 ianuarie 2007

Curtea Bisericii Stavropoleos (1724), Bucureşti

 

Stilistica Ortodoxiei răsăritene are o foarte vizibilă amprentă liturgică. Pus în afara cultului, creştinismul riscă să se degradeze în ideologie, revelaţia să decadă la statutul unui „mesaj” iar viaţă pravoslavnică să se compromită în anacolutele unei etici resentimentare. În absenţa rugăciunii şi a slujirii, Evanghelia se afişează electoral, teologia e mărunţită gazetăreşte iar canoanele ecleziastice trec drept fabrică de anateme. De aceea, nu este niciodată de prisos să afirmi sensul mistagogic al tradiţiei Bisericii, de la începuturile sale până astăzi.

Ce înseamnă aceasta? Pe scurt, creştinismul – care, mai presus de orice, reprezintă o cultură a inimii – se învaţă altfel decât matematica, astronomia sau literatura universală. Morfologic, pot exista asemănări. Pentru a fi bine cunoscută, orice disciplină şcolară presupune efort, concentrare, entuziasm şi asiduitate. Şi totuşi, pentru un creştin, esenţialul este dincolo de cărţi, fiind un „ceva” tangent literei şi consubstanţial Duhului. În orice limbă s-ar traduce, cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu rămâne întotdeauna mai presus de cuvinte. Dacă istoricii creştinismului pun în dezbatere partea văzută şi rutinizată a lucrurilor – fie că e vorba despre doctrină sau ritual –, cei preocupaţi să-i asigure Bisericii un prezent sunt, mai presus de toate, figuri harismatice capabile să recunoască esenţa invizibilă şi trans-culturală a revelaţiei.  Read the rest of this entry »


MIX DISCURS EDIFICATOR DESPRE VIRTUŢILE PARASTASULUI

27 decembrie 2006

Parastas

Unul dintre cele mai interesante momente ale vieţii culturale europene e dispariţia limbii latine. Dorind-o curăţată de barbarisme, pedanţii ciceronieni ai Renaşterii au decis să elimine din vocabularul latinei orice cuvânt introdus după secolul I î.H.. Nesocotind biografia unei limbi vii în numele întoarcerii la origini, ciceronienii au ucis latina, mumificând-o. Un similar început de emaciere religioasă poate fi detectat în cercurile catolice anterioare Reformei, care au încercat să suplimenteze creştinismul tradiţional făcând apel la prisca teologia, la vechea înţelepciune cuprinsă în scrierile hermetice şi cabalistice. Hermetismul, neo-platonismul, cabala, rozicrucianismul, alchimia, ca de altfel – într-un alt mod, desigur – şi Reforma, toate priveau în urmă, toate vorbeau de o restauraţie. Progresul era o restauraţie, o regăsire a înţelepciunii adamitice, revoluţia în sensul ei etimologic. Nostalgia paradisului îşi găsea soluţia nu în participare liturgică, ci în prelapsarianism elitist.  Principalul suport al secularizării aşa cum o cunoaştem noi acum e futurismul ştiinţific care proclamă că viitorul e mai real decât trecutul. Dar la început ştiinţa a fost o formă de paseism. În filosofia naturală – adică în „ştiinţa” de la medicină la fizică trecând prin alchimie şi astrologie/astronomie – argumentul „vechimii” a funcţionat tot veacul al XVII-lea.   Read the rest of this entry »


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 44 other followers