George Bondor despre “Elegii conservatoare” (Şapte TV)

16 octombrie 2009

Sapte TV (online):


O POETICĂ LITURGICĂ: ROMAN MELODUL (recenzie)

17 iunie 2008

Modernii au o relaţie ambiguă cu poezia religioasă. Suspectă de tezism, predispusă către euforii lirice, acest gen literar răpeşte cu greu sensibilitatea contemporanilor şi pătrunde foarte rar în actualitatea dezbaterilor estetice. Între teologii secolului XX, preocupaţi de recuperarea poeziei ca modalitate privilegiată a limbajului sacral, merită menţionat Hans Urs von Balthasar (1905-1988), cel care a insistat asupra coincidenţei între percepţia frumuseţii – ordine divină comprimată – şi experienţa deopotrivă istorică şi metafizică a adevărului revelaţiei. Dacă von Balthasar a comentat operele unor poeţi ca Dante (1265-1321), Gerard Manly Hopkins (1844-1899) sau Charles Péguy (1873-1914), exegeţii ortodocşi ai secolului XXI au la îndemână operele mai puţin cunoscute, dar foarte importante, ale monahilor sirieni Efrem (306-373) şi Roman Melodul (sec. VI), imnele bizantinului Ioan Damaschinul (676-749) sau, mai aproape de noi, scrierile dr. Vasile Voiculescu (1884-1863). Orice încercare de apropriere culturală şi împrospătare liturgică a spiritualităţii Răsăritului creştin nu poate ignora calofilia acestor autori.

Read the rest of this entry »


GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (II)

16 ianuarie 2007

Problema lui Vattimo e confuzia între Biserica înţeleasă ca adunare mistică în jurul Euharistiei, care e semnul vizibil al Întrupării, şi Biserica înţeleasă ca instituţie social-adiministrativă, care are şi o dimensiune strict terestră. Prima e păstrătoarea unor simboluri, dogme şi gesturi care garantează autenticitatea trăirii fiecărui creştin în parte, pentru că ea însăşi, ca şi textele pe care se bazează (Scripturile), e descendenta directă a comunităţii primilor apostoli. Or, chiar aceasta e tradiţia pe care autorul o denunţă ca reprezentând o rămăşiţă a religiozităţii naturale, la care ar trebui renunţat în favoarea unei pretinse hermeneutici bazate pe caritate. Read the rest of this entry »


GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (I)

16 ianuarie 2007

A crede că mai credem. E cu putinţă să fim creştini în afara Bisericii? (Pontica, Constanţa, 2005)

Volumul completează seria traducerilor din Gianni Vattimo, făcute în ultimii ani de Ştefania Mincu la aceeaşi editură. Campionul „gândirii slabe” (eticheta aplicată ontologiei post-moderne n-a făcut încă destulă carieră, pe cât merita) şi teoreticianul asiduu al dezvrăjirii lumii a abordat de data aceasta problema credinţei, într-un text situat din start la graniţa dintre scriitura „personală” (persoana I e folosită cu ceva protocoale preliminare) şi cea neutră, tipică filosofiei de totdeauna. Sau, ca să-l parafrazăm chiar pe autor, textul său nu va fi în primul rând narativ, şi nici nu se va referi în mod net la un eu narator-credincios, deşi, fie vorba între noi, tonul „personal” pentru care se face atâta caz e folosit şi în alte texte vattimiene (Etica interpretării, de pildă), fără avertismentele de aici. Probabil că tema impunea un astfel de hibrid şi o astfel de asumare explicită a poziţiilor exprimate, cunoscându-se antipatia autorului pentru „marile poveşti” ale metafizicii occidentale clasice, între care se numără şi ontologia creştină tradiţională. Read the rest of this entry »


STEINHARDT, IRENIC ŞI IRONIC

9 ianuarie 2007

“L’enfer c’est les autres!” (Sartre) e o referinţă-cheie din apologetica monahului dela Rohia. Căci ştim gustul lui N. Steinhardt pentru literatura franceză, pentru Malraux, pentru existanţialism, pentru Dickens, pentru autorii secunzi (gen Robert Graves), pentru romanul poliţist. Cunoaştem apetitul său pentru modele intelectuale puţin “trecute”… Este însă vorba despre un apetit ironic (căci părintele era în acelaşi timp un mare consumator de Caragiale)!  Read the rest of this entry »


NOTE LA UN JURNAL PARIZIAN

7 ianuarie 2007

Teodor Baconsky a publicat în sfârşit un jurnal parizian. Articolele sale din presa românească au apărut deja în câteva volume cu nume sugestiv: “Iacob şi îngerul” (1996), “Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea binelui” (1999), “Puterea schismei” (2001). Înainte de acestea fusese publicată teza sorbonardă a autorului, un studiu patristic despre “Râsul patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană” (1996). Teodor Baconsky este deasemenea coautorul (împreună cu Horia Bernea) unui singular volum, superb ilustrat – intitulat “Roma, caput mundi” –, în care plimbările prin eterna Urbs devin “instrument antropologic” şi pretext al unei discuţii despre materialitate şi frumuseţe.  Teodor Baconsky ne vorbeşte de mai bine de zece ani într-un fel care a dezinhibat considerabil discursul presei româneşti culturale despre întâlnirea ascetică a minţii cu contemplaţia.   Read the rest of this entry »


I.D. SÎRBU, Jurnalist fără jurnal, 2005.

4 ianuarie 2007

Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, vol.I & II, ediţie de Elisabeta Sîrbu, cronologie Toma Velici, Bucureşti, Editura Institutului Cultural, 2005,2 283 pp. + 387 pp. 

Alături de Nicolae Steinhardt (Jurnalul fericirii), I.D. Sîrbu este unul dintre cei mai rezistenţi autori „de sertar” cărora perioada comunistă le-a refuzat geniul şi strălucirea. Apropierea nu este deloc întâmplătoare, dată fiind adâncimea teologică a scrierilor prin care cei doi autori au devenit celebri. Deja transparentă în superbul epistolar întreţinut cu Ion Negoiţescu, V. Nemoianu şi Mariana Şora (Traversarea cortinei, Timişoara, Editura de Vest, 1994, 512 pp.), subtil voalată în Scrisori către bunul Dumnezeu (ediţie Ion Vartic, Cluj, Apostrof, 1998, 241 pp.), personalitatea religioasă a lui I.D. Sîrbu explodează aproape pe fiecare pagină a jurnalului ţinut între iarna lui 1983 şi Joia Mare a anului 1989. Pe patul de suferinţă, Gary (numele de alint) îi scria lui Virgil Nemoianu: „acum, de când am în buzunar ‘ordinul de chemare’ şi cel ‘de lăsare definitivă la vatră’, mă simt eliberat de literatură. Mă pregătesc pentru intrare într-o altă colectivă, cred că prietenii mei plecaţi mai de mult, Blaga, Ghibu, Roşca, Stanca, Cotruş, Eta Boeriu, pe Otopenii de dincolo mă aşteaptă agitând steguleţe. Eu mi-am meritat şi ţara şi Limba!” Ordinul de chemare era aluzia la boala de cancer care l-a răpus cu câteva luni înainte ca România să-şi recapete, într-un anumit sens măcar, libertatea. „Colectiva” era formată de preţiosul grup de amici cunoscuţi la Cluj şi Sibiu („Cercul literar”), pentru şi alături de care a suferit ani de hărţuieli, închisoare şi lagăre de muncă. Despre toate acestea vorbeşte, cu judicioasă brevitate, Nicolae Oprea în Ion D. Sârbu şi timpul romanului (Piteşti, Paralela 45, 2000).  Read the rest of this entry »


UTOPIA REALIZATĂ

4 ianuarie 2007

Sorin ANTOHI, Utopica. Studii asupra imaginarului social, ediţia a doua revăzută, Cluj, Ed. Idea Design & Print (Colecţia „Panopticon”), 2005, 255p.

Sunt rare ocaziile în care erudiţia intersectează câmpul oportunităţilor culturale imediate. Volumul pe care îl semnalăm aici – după câţiva ani de aşteptare – pare născut sub zodia tumultoasă a răscrucilor. Utopica lui Sorin Antohi a apărut pentru întâia oară în anul 1991, într-un context politic şi cultural care nu invita inteligenţele autohtone la dizidenţă în raport cu istoria, ci, mai curând, la o vehementă interpelare a concretului. Autorul acestei importante cărţi este cunoscut şi recunoscut – în regim transfrontalier – ca excelent arbitru al interdisciplinarităţii şi neobosit promotor al multor proiecte de reformă academică. Este o dovadă în plus că studiul viselor nerealizate poate cataliza insomnia etică şi asumarea exigentă a responsabilităţii civice. Read the rest of this entry »


DESPRE EUROPA, ALTFEL

1 noiembrie 2006

 Teofil Tia, Biserica Ortodoxă Română, reflexii, analize, problematizări, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, 27 pp.  

Printr-o fericită întâmplare, am reuşit să intru în posesia textului intitulat „Biserica Ortodoxă Română şi integrarea europeană”, redactat de ieromonahul Teofil Tia, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Alba Iulia. Mai puţin decât o carte, dar mai mult decât o simplă broşură, cele 27 de pagini se doresc a fi un concentrat de „reflexii, analize, problematizări” asociate integrării României în UE.   Read the rest of this entry »


JEAN-CLAUDE LARCHET, Saint Silouane de l’Athos.

31 octombrie 2006

Jean-Claude Larchet, Saint Silouane de l’Athos (Épiphanie – Tradition orthodoxe. Grands Spirituels orthodoxes du XXe siècle), Les Editions du Cerf,
Paris, 2001, 404 pp, ISBN 2-204-06543-9.  

Sfîntul Siluan Atonitul ne e binecunoscut nouă tuturor, mai întâi prin scrierile sale – tipărite în numeroase ediţii –, şi apoi prin comentariile ucenicului său, părintele Sofronie. Multele traduceri existente au făcut ca personalitatea stareţului Siluan să exercite o serioasă influenţă deopotrivă în lumea ortodoxă şi în Occident. Pe fondul importantelor contribuţii ştiinţifice recente, publicate mai ales în Buisson Ardent. Cahiers Saint Silouane l’Athonite, lucrarea de care ne ocupăm descrie, la un alt nivel de amploare şi unui mai larg auditoriu, personalitatea şi experienţa duhovnicească a Sfântului Siluan.  

Autorul lucrării este patrologul francez Jean-Claude Larchet, un specialist în teologia Sf. Maxim Mărturisitorul şi în spiritualitatea ortodoxă, cunoscut la noi mai ales prin titluri ca Teologia Bolii sau Terapeutica bolilor spirituale Lucrarea este prefaţată de arhimanditul Symeon de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul (Maldon, Marea Britanie). Acesta apreciază că visul părintelui Sofronie de a confrunta învăţătura duhovnicească a Sf. Siluan cu aceea a Sfinţilor Părinţi – pe care el nu a reuşit să şi-l vadă împlinit în timpul vieţii –, este pe deplin realizat de autor. Un merit în plus îl are Larchet prin studiul revelator asupra sensului celebrelor cuvinte „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” (9).   Read the rest of this entry »


LEONID OUSPENSKY, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă Rusă

30 octombrie 2006

Leonid Ouspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă Rusă, traducere din limba rusă de Elena Derevici, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2005. 

Apariţia în 1994 la Editura Anastasia din Bucureşti (cu prefaţa lui Teodor Baconsky) a primului volum al acestui veritabil opus magnum dedicat de Leonid Ouspensky iconografiei creştine a reprezentat în acel moment o primă introducere competentă a cititorului român în acest esenţial domeniu Faptul că în ultimii ani piaţa livrescă a fost extrem de disputată în ceea ce priveşte iconografia creştină reprezintă un semn al interesului constant pentru această problematică teologică cu adânci implicaţii în viaţa liturgică a Bisericii.   Read the rest of this entry »


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers