Blocarea investigaţiei libere şi degradarea comentariului politico-social: din culisele prăbuşirii ziarului “Cotidianul”

13 iulie 2009

Un dialog între Tiberiu Lovin şi Dorin Petrişor, fost jurnalist de investigaţie la Cotidianul.

Dupa 12 ani de presa, Dorin Petrisor a decis sa renunte imediat ce conducerea de la Cotidianul i-a redus leafa la 1.000 de lei. La origini profesor de logica si  filozofie, Dorin a mai plecat de la Gazeta, unde era sef la investigatii, in secunda in care Liviu Man i-a blocat un articol pe motiv ca s-a ajuns la o intelegere cu subiectul. Adica au dat-o la pace. I-a fost scarba. Acum s-a intalnit cu o altfel de cenzura la Cotidianul si deturnarea unor subiecte pe interese legate de afacerile lui SOV si cele politice venite dinspre PSD.


Succesul şcolilor private: în SUA şi Marea Britanie

2 iulie 2009

În România, întreaga tevatură despre criza educaţiei a ocolit, în mod straniu, discuţia despre soluţia privată. Monopolul etatist este garantat de fiecare pagină a Pactului Naţional de Educaţie – un document care recunoaşte făţiş faptul că nu vrea să accepte falimentul numeroaselor şcoli şi proasta pregătire a multor dascăli grupaţi în sindicate foarte vocale. Este şi motivul pentru care echipa de experţi a dlui Mircea Miclea a inventat conceptul de “educaţie permanentă”, menit să de-a de lucru unui personal didactic neperformant.

În SUA şi Marea Britanie, criza financiară nu a afectat şcolile private, ci dimpotrivă, le-a dovedit eficienţa. Iată un articol relevant pe această temă publicat astăzi de revista The Economist (online).

“COMPARED with last year, applications are up 14%,” says Mark Stanek, the principal of Ethical Culture Fieldston, a private school in New York. All through the application season he and his board of governors had been on tenterhooks, waiting to see if financial turmoil would cut the number of parents prepared to pay $32,000-34,000 a year to educate a child. Requests for financial help from families already at Fieldston had been rising fast, and the school had scraped together $3m—on top of the $8m it spends on financial aid in a normal year—in the hope of tiding as many over as possible. Nothing is certain until pupils turn up in the autumn. Some parents could get cold feet and sacrifice their deposits. Yet so far the school is more popular than ever.


Tradiţia ca preludiu la nemurire (recenzie de Valentin Stângă)

11 iunie 2009

Reunind alerte intervenţii de gazetă, dar şi texte mai ample, cu o firească respiraţie erudită, recenta colecţie de Elegii conservatoare, iscălită de Mihail Neamţu şi publicată la editura clujeană Eikon, opune amărăciunilor neconsolabile, derivelor flamboaiante şi exaltărilor proteice o noimă luminoasă, un model de a fi viu, prezent, actual care, în mod paradoxal, se articulează printr-o superbă retorică a melancoliei. Nu e vorba însă, aici, de un oftat baroc, obidit sau de ditamai păsul romantic. Din contră, timbrul auctorial reface nimbul speranţei prin concursul unei tristeţi seminale, fără perspectiva, sumbră, a blazării. Tonul elegiac e apanajul unei lucidităţi şcolite, ce denunţă medical paralogisme, depravări, idolatrii şi strâmbătăţi, dar care nu-şi îngroapă, resemnată, herburile. Străin de orice lamento afectat, de cearcăne dezolante şi de truisme reciclate, discursul tânărului eseist seduce lesne prin maturitate, scrupul şi dantelă, prin referinţa chibzuită şi prin anvergura procesiunii conceptuale, amintind de verva similară, ingenios curtenitoare, a unui Teodor Baconsky sau Andrei Pleşu.

Cartea poate fi citită, sans doute, ca propedeutică la pragmatica tradiţiei. Însă nu o tradiţie gândită ca trecut pur şi simplu sau ca enorm florilegiu muzeal. De fapt, o asemenea raportare la tradiţie nu poate semnala decât propriul fiasco hermeneutic. Departe de a fi o dimensiune revolută, un clasor de valori fosilizate, tradiţia e, înainte de toate, rânduială, dispunere, aşezământ, adică datul, premisa constituirii culturale a oricărei persoane. Nu vechimea dă prestigiul tradiţiei, ci caracterul ei originar, fondator, pre-mergător în raport cu libertatea omului. De aceea, conservatorismul nu trebuie confundat cu obstinaţia pasesită sau cu fetişismul perucilor teatrale. Conservator e cineva care, la ceasul delirului revoluţionar sau în plină agonie a cutumelor, refuză să-şi anuleze memoria, chipul şi umanitatea. Asta nu înseamnă că gândirea conservatoare anatemizează orice detentă inovatoare, pledând tenace pentru imobilism şi reverie arhaizantă. Plasticitatea şi prospeţimea sunt, în fond, ingrediente ce intră în reţeta continuităţii tradiţiei. Ceea ce repudiază conservatorismul e, telegrafic spus, ideea potrivit căreia descendenţii lui Adam îşi pot confecţiona un Rai secular, după instrucţiunile câtorva scheme în care Liderul, Progresul, Raţiunea, Tehnica sau Partidul sunt vocabulele-vedetă. La antipodul mesianismelor colectiviste, utopiilor anarhiste, dar şi al vehemenţelor libertariene, conservatorismul se defineşte prin profesarea unei deschideri nucleate, prin protejarea şi ritualizarea libertăţii înrădăcinate şi prin exersarea perseverentă a discernământului. Pentru conservator, aşadar, tradiţia nu e altceva decât nobila determinare a libertăţii educate, combustibilul necesar oricărei profilări de destin individual şi politic. Read the rest of this entry »


David Bentley Hart: Freedom and Decency

2 mai 2009

It is heartening, naturally, to live in a country where so much righteous ire can be stirred by a fleeting glimpse of something the unarrested sight of which — on almost any summer day along certain sandy banks of the Seine — nourishes the noonday reveries of many a Parisian schoolboy. It attests to the persistence among us of the kind of social virtue — call it bourgeois respectability, or puritanism, or simple decency — that is too often appreciated only in the aftermath of its disintegration. That said, however, there is still something odd in the symbolic importance this event has assumed for many, given that far worse evidences of the rapid coarsening of our culture surround us on every side all the time (examples are too numerous and obvious to cite). I suspect that among those who professed their dismay at the halftime show there were many who as a rule are willing to tolerate most of the corrosive influences that invade family life — from advertising, films, popular music, the Internet, video games, the language we have all become accustomed to hearing every day — so long as those influences continue unobtrusively to operate in their “proper” places.

This is not to say that there is not a real division in American society between those of devout and traditionalist temperament, who try to abide by some common standard of decency or courtesy, and those who regard any cultural resistance to vulgarity, or vicious fantasy, or explicit violence, or sexual degradation as an obstacle to be surmounted. Nor should one fail to deplore the sheer boorishness with which the latter class feels free to impose the refuse of its imagination on the former (what was truly appalling about the recent halftime show was simply its incivility). The true depth of our social division is, however, difficult to ascertain. It is one thing to lament the discourtesy of those who delight in giving offense, but another thing altogether to provide an effective remedy for it; and only when we honestly ask ourselves what remedy we are willing to contemplate will it become clear whether as a people we are truly engaged in a “culture war” (as we are often told we are) or are simply witnessing the effects of a genuine but transient tension between more refractory and more energetic elements within a single cultural process.

 


O englezoaică muşcată de un maidanez pe strada Londra, oraşul Bucureşti

11 aprilie 2009

“I-as omori pe toti! O sa dau bani pentru exterminarea lor. Sunt ca sobolanii. Nu vad nicio diferenta intre cainii de pe strazile Bucurestiului si sobolani”, sustine indignata Rachel Sargent, o afacerista din Marea Britanie care a cazut victima unor caini comunitari. Incidentul s-a petrecut joi seara, in jurul orei 19:30, pe strada Londra din Dorobanti. Femeia, in varsta de 42 de ani, se intorcea de la serviciu cand a fost atacata de doi caini, unul dintre ei muscand-o de picior.


Andrei Pleşu: “Munca. Daune colaterale”

26 februarie 2009

Se practică frecvent o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în week-end, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai.


URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ versus FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XV)

4 februarie 2009

Icoana Sfintei Treimi

treimea


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 44 other followers