Zapping (scurt-metraj de Cristian Mungiu, 2000)

7 iulie 2009

Marian Rădulescu

Atmosferă totalitară din Fahrenheit 451 (dar şi din 1984) şi montaj fragmentat gen MTV şi Natural Born Killers (“too much TV” se putea zări acolo, în filmul lui Oliver Stone, înscris cu fantă de lumină, pe pieptul unui indian american ce urma să fie ucis de un “născut asasin”). Plus un ingredient local, autohton: obsesia “nemuritorului” (mai ales pentru cineaştii tineri din România sfârşitului de veac XX şi începutului de veac XXI) Sergiu Nicolaescu – vezi fragmentele, selectate cu fină ironie, din al său Mircea (1989) şi secvenţele în care, mai întâi auzi vocea metalizată a lui Nicolaescu (“Îmbătrânesc şi simt povara răspunderilor. Am visat şi-o apă neagră”), apoi un scurt dialog în care nepotul voievodului Sergiu cel Mare spune: “Bunule, tu eşti nemuritor?”, la care “bunul” răspunde: “De ce-ntrebi?”. Înspre final, încă un cadru scurt cu armate de călăreţi, decupat din generic, în care apare numele “nemuritorului” Sergiu Nicolaescu pe fondul unui soundtrack triumfal (compozitor: Adrian Enescu) din acelaşi Mircea. Toate conotaţii locale, româneşti, dar - nu-i aşa? – fiecare cinematografie îşi are Nicolaeştii, Gibsonii şi Costnerii ei.


O prioritate a crizei: desfiinţarea ministerelor paternaliste

23 iunie 2009

Scandalul din jurul plăţilor copioase făcute de Ministerul Tineretului şi Sportului (condus de Monica Iacob-Ridzi) repune în drepturi adevărul gândirii libertarian-conservatoare despre politică: excesul de funcţii atribuite Executivului conduce la risipă şi corupţie. Nu doar într-un an de criză, Guvernul sau administraţia locală trebuie să se abţină de la organizarea de distracţii „gratuite” pentru popor.

Reţinerea şi cumpătarea sunt o constantă în istoria comunităţilor politice bazate pe principiile liberalismului clasic. De ce? Pentru că orice economia planificată lucrează cu preţuri incorecte, plecând de la o estimare intuitiv-tendenţioasă a raportului cerere-ofertă. Prin urmare, tendinţa naturală a preţurilor licitate de Stat este să fie mai mari decât costurile aceloraşi produse cumpărate discret, fără intervenţii şi tam-tam, pe piaţa liberă. Probabil nicăieri în lume nu-ţi poţi procura doar câteva scânduri de brad la suma de 75,000 de Euro. În România se poate, mai ales că transportul până la plaja din Costineşti a contribuit, pesemne, la câteva fabuloase transformări contabiliceşti. Cât să fi costat rumeguşul pierdut la freză?

Tot logica economiei planificate care susţine monopolul etatist asupra educaţiei conduce la paradoxul „tinichigii versus filozofi”. Avem prea mulţi? Avem prea puţini? Din fericire, nu un responsabil al Statului ― fie el ministru, şef de sindicat sau preşedinte ― poate oferi un răspuns, ci doar piaţa liberă. Pentru aceasta, răspunsul la controversa despre ocupaţii şi meserii ar fi presupus reîntoarcerea la discuţia despre învăţământul privat (modelul britanic şi american) versus învăţământul public (modelul francez).

În sfârşit, dacă un grup de cetăţeni doresc să se relaxeze în toiul verii, ei pot face aceasta apelând nestingheriţi la oferta firmelor private. Nu este treaba Statului să organizeze pentru popor detaliile cele mai mărunte ale recreaţiei de primăvară, participarea adolescenţilor la concerte rock, amenajarea de scene hip-hop, pigmentarea muzicală a festivalurilor de nudism, ş.a.m.d. ― după cum nu este treaba Statului să programeze onomastici, botezuri, cununii sau înmormântări pentru aceeaşi cetăţeni. Pe lângă respingătorul paternalism moral asumat în această postură, Executivul se obligă la dezmăţ pecuniar sub un imbold perfect narcisist. Cum altfel să îţi expliciţi decizia achiziţionării unor duzine bune de minute de publicitate TV, cu doamna ministru în prim-plan, Guvernul urmând să plătească tot unei instituţii bugetate (şi, evident, neperformante): Televiziunea Română?

Read the rest of this entry »


LANSARE DE CARTE: Mihail Neamţu, ELEGII CONSERVATOARE, Iaşi, 23 aprilie, ora 16.00 (Cărtureşti)

12 aprilie 2009

Editura EIKON şi Librăria CĂRTUREŞTI-IAŞI (Iulius Mall)

vă invită la lansarea volumului

 ELEGII CONSERVATOARE

în prezenţa autorului şi a invitaţilor săi:

Ştefan AFLOROAEI,

George BONDOR şi Bogdan TĂTARU-CAZABAN

 Cum se transmite o veritabilă cultură a libertăţii morale, civice şi economice? În ce fel se raportează spaţiul public românesc la criza valorilor din Europa? Care este rolul Ortodoxiei la începutul secolului XXI? Ce înseamnă secularizarea pentru instituţia familiei sau forurile de educaţie? Cum se prezintă Biserica într-o eră a transparenţei mediatice, a revoluţiei moravurilor şi a pluralismului ideologic? Plecând de la aceste întrebări, Mihail Neamţu ne oferă în câteva provocatoare Elegii conservatoare un diagnostic teologico-politic care intersectează verticala creştinismului patristic cu orizontala liberalismului clasic occidental.

 

neamtu-elegii-conservatoare-iasi-23-04-circulara-email


TRU: divorţ şi solidaritate

9 martie 2009

Mitologia obiectivităţii şi dogma separării exerciţiului jurnalistic de orice angajament politic justifică linşajul verbal şi denunţul colegial.

După câteva cartonaşe galbene şi note de avertisment, Traian Ungureanu a fost dat afară. „Cotidianul” nu tolerează colaboratori care aspiră la rolul de europarlamentar. Spre deosebire de BBC, pe vremea lui Adrian Năstase, „Cotidianul” a mimat o explicaţie. Cititorii n-au fost totuşi lămuriţi dacă TRU, candidând ca independent la alegeri, ar fi fost scutit de pedeapsă. Mai putem avea oare universitari sau ambasadori în poziţia de ziarişti, când catedra sau oficiul diplomatic impun regula imparţialităţii? Figuri respectabile ca Daniel Dăianu ori Sever Voinescu reprezintă doctrine politice la Bruxelles sau Bucureşti, asumând totodată curajul opiniei în câteva importante publicaţii din ţară. A devenit atunci Traian Ungureanu, prin faptul simplei sale aderenţe electorale, incapabil de reflecţie geopolitică, comentariu social sau transfigurare poetică a realităţii? Sunt studiile sau traducerile de politologie ale lui Cristian Preda mai puţin creditabile doar pentru că, recent, tânărul consilier prezidenţial a îmbrăcat haina portocalie pe drumul către Parlamentul European?

Grija supremă a unui „ziar de elită” este cultivarea excelenţei şi recrutarea talentului, iar nu şicanele sau ghiontul dat colaboratorilor de incontestabilă valoare. Seducător apologet al civilităţii şi controversat polemist, exasperant şi pătimaş suporter, dar mai ales un scriitor prolific, maestru al verbului necruţător şi dribler al ironiei fine – TRU a rămas printre puţinii noştri jurnalişti care n-au compus doar impresii vagi de călătorie prin cetatea lui Bucur, ci şi cărţi fastuoase, pline de nerv şi argument, racordate la dezbaterea internaţională despre destinul civilizaţiei nord-atlantice. Nu subiectivismul auctorial, virilitatea ideii şi fraza carismatică a domnului Ungureanu pun, aşadar, în pericol libertatea presei, ci diversiunea vicleană a patronilor breslei, mitocănia blogosferică, vulgaritatea tâmpă a titlurilor, scrisul rudimentar ori reflexul tabloid.

De aproape două decenii, în reviste şi ziare foarte diverse (de la „Cuvântul”, „Contrafort” sau „Evenimentul Zilei” până la „Revista 22” sau „Dilema Veche”), Traian Radu Ungureanu a comentat aproape toate „chipurile şi măştile tranziţiei” – de la dezastrele regimului Iliescu sau abuzurile lui Putin până la Islamul radical şi sincronizarea tinerilor noştri literaţi la modele intelectuale stângiste ale Occidentului.

Vorbind mereu despre alţii, Traian Ungureanu ne-a dat întâlnire cu propria sa curiozitate, perfect disciplinată şi prodigioasă. TRU etalează nu doar opinii ferme, ci şi o vervă inepuizabilă; nu doar un discernământ exersat, capabil să distingă între esenţial şi trivialitate, ci şi intuiţia temelor istorice, relevante într-un sens global. El poate să vadă oricând ceva nou atât în privirile şi glezna lui Robinho, cât şi în programul de reformă al preşedintelui Băsescu; este unul dintre acei foarte puţini care citesc atât Dante, Eric Voegelin sau Martin Malia, cât şi comunicatele anoste ale instituţiilor guvernamentale; simte locul metaforei, dar urmăreşte şi cifrele din statisticile bancare. TRU este un ziarist total. Compensând patosul retoric din „Cotidianul” cu detaşarea analitică din „Idei în dialog”, TRU a vorbit fără încetare o limbă frumoasă, durabilă şi mai ales recognoscibilă de către orice avatar al profesorului Maiorescu.

Cu toate acestea, televiziunile l-au ocolit – din calcul sau din ignoranţă. A fost evitat sistematic la „Feţele Cotidianului” şi la alte emisiuni de dezbatere. Orice nulitate, în schimb, a găsit răgazul de a-l persifla bădărăneşte, urmând îndemnul unor partituri obositoare („aruncă-te Traiane”, „revino-ţi, dragă”, ş.a.m.d.). Într-o Românie normală îmi pot imagina un Traian Ungureanu idiosincratic, muştruluit ca atare de-o întreagă redacţie; nu voi înţelege însă cum acelaşi om – în zestrea căruia se încaieră domol zvâcnetul contemplativ-scriitoricesc, umorul laconic, simţul dreptăţii şi urgenţa faptei –, cum acelaşi TRU, aşadar, poate fi concediat de un ziar? Când acest creator de limbă română este izgonit de la gazeta fondatorului Ion Raţiu, credibilitatea respectivei instituţii suferă o gravă fisură.

Solidar cu TRU şi dezamăgit de sofismele noii direcţii „Cotidianul”, voi semna aici ultimul meu text. Restul şi contextul se explică de la sine. 

Mihail NEAMŢU

 


CULTUL PENTRU PUTIN

5 februarie 2009

Grigory Pasko: A Putin-Worshipping Cult

putinworship


FILM CU PROŞTI: STAN ŞI BRAN EVADAŢI DIN PUŞCĂRIE (Sorin Ioniţă)

3 februarie 2009

Nici cel mai îndrăzneţ sau anarhist avocat al drepturilor omului într-o ţară UE n-a mers vreodată până acolo încât să ceară eliberarea din puşcărie a clientului său pe motiv de claustrofobie. Ei bine, în România nu doar că s-a putut cere asta, dar s-a şi obţinut: în cazul fostului patron de la Sexy Club, Costel Constantin. După aşa un episod, nu mai e nimic de zis, putem stinge lumina şi pleca toţi acasă.


BĂRBĂŢIE ŞI CAVALERISM

19 ianuarie 2009

Într-un recent interviu, Andrei Pleşu spunea că politica românească „ar trebui să fie reprezentată de mai mulţi domni“. Observaţia se poate extinde la nivelul întregii noastre societăţi.


CARE SUNT PRIORITĂŢILE LA MINISTERUL CULTURII?

20 decembrie 2008

Toader Paleologu, un tânăr politician român de orientare liberală, a fost recent ales Ministrul Culturii, al Cultelor şi al Patrimoniului în Guvernul condus de Emil Boc. Ce sugestii aţi avea pentru domnia-sa?

Iată câteva posibile direcţii cu prioritate (de dreapta):

- Bibliotecile publice

-Muzeele judeţene

-Patrimoniu (artă religioasă şi artă seculară)

-Relaţia cu românii din străinătate


ATEISM BRITANIC

16 decembrie 2008

Cuvinte tabu in Dictionarul Oxford pentru copii.


RAVAGIILE PSD (de Traian Ungureanu)

27 noiembrie 2008

De ce nu PSD? Pentru că, în vreme ce alte partide sunt imperfecte, adăpostesc hoţi, impostori şi palavragii, PSD este părintele natural al corupţiei şi al minciunii politice româneşti. PSD nu e un partid propriu-zis, ci concretizarea în carne, oase şi discursuri a tot ce aţi pierdut şi veţi mai pierde, până la dispariţia completă a cetăţeanului român. PSD n-a fost niciodată suma erorilor de la capătul bunelor încercări prost slujite. PSD e suma ororilor de la capătul delictelor premeditate. Cu PSD la putere, România a fost împiedicată să devină o ţară normală la ţară. Milioane de oameni trăiesc în mizeria fără sfârşit a satelor, pentru că PSD nu i-a vrut cu pământ. I-a vrut săraci, proşti şi buni alegători ai PSD. Alte milioane de oameni trăiesc în oraşe rupte de civilizaţia modernă.

România a pierdut, sub PSD, acei ani lungi de mişcare şi de inovaţie pe care vecinii noştri i-au pus să adulmece Europa. Suntem înapoiaţi şi ruginiţi, mereu la coadă şi miluiţi, dispreţuiţi şi toleraţi, fără drumuri şi fără ieşire, pentru că PSD a dominat prea mult timp România. Vom avea nevoie de o lungă epocă anti-PSD pentru a îndrepta toate curburile fibrei umane şi toate instituţiile strâmbe pe care le-am primit cu sila de la guvernările PSD. Iar regăsirea drumului bun nu poate începe tot cu o guvernare PSD.

Primul şi singurul lucru cu care putem începe să ne certăm predestinarea şi politicienii e, după câte cred eu, un vot pentru PD-L. Iar asta înseamnă să găsiţi puţin timp şi să aveţi o îndrăzneală cu totul remarcabilă: să votaţi.


ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ: DEFICITUL COMUNICĂRII ŞI INFLAŢIA RETORICĂ

17 iulie 2008

(fragment dintr-un articol care va apărea în revista Idei în dialog, august, 2008 )

„Sfârşitul lumii va veni

când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin.”

Patericul românesc[1]

Un personaj ambivalent

Ipoteza încălzirii globale are confirmări certe pe meleagurile noastre. Gestul IPS Nicolae Corneanu de-a se împărtăşi din potirul Bisericii Greco-Catolice a stârnit febra printre ziarişti, membrii Sinodului şi, mai ales, în sânul laicatului ortodox. Manifestările de revoltă faţă de acest demers necanonic au depăşit uluirea societăţii civile la aflarea veştii că acelaşi cleric a fost răsplătit până în 1989 de Securitate pentru a turna confraţi, ortodocşi şi eterodocşi, tineri şi bătrâni, cetăţeni ai lumii fără deosebire de naţionalitate. În 1963, când Nicolae Steinhardt mai era încă la Aiud, organele de anchetă au oferit această caracterizare: „Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare. [...] A rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care încă mai trebuie să le <apere> şi în acelaşi timp să îşi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decît comunismului.[2] Alianţa cinică cu religia politică a totalitarismului roşu a indignat mai puţin decât concelebrarea cu preoţii românilor uniţi ambivalent cu Roma. Au existat şi declaraţii romantice, desigur, grăbite să vadă într-un defect clar de rectitudine ecleziologică semnul profetic al unirii. Mulţi intelectuali timişoreni a uitat că acelaşi ecumenism oportunist l-a făcut pe IPS Nicolae să părăsească, în 17 decembrie 1989, urbea asediată de tancurile generalilor Stănculescu şi Chiţac de dragul dialogului interconfesional. Ceauşescu venea de la Teheran iar Corneanu pleca la Cairo, lăsând uşile bisericilor închise, iar treptele catedralei gata să primească sângele nevinovat al protestatarilor. Read the rest of this entry »


ETOS CREŞTIN (Mike Huckabee) ŞI DISCURS SECULAR (Hillary Clinton) ÎN CAMPANIA PREZIDENŢIALĂ DIN AMERICA

4 ianuarie 2008

Anul 2008 a început cu o veste bună pentru cei preocupaţi de valorile conservatoare în politica americană. Impactul SUA asupra întregii lumi este mult prea important pentru ca bătăliile de pe scena lor electorală să nu conteze şi în Europa de Est, mai precis România.

Prima veste bună este că Hillary Clinton – ale cărei vederi asupra avortului, familiei şi asupra libertăţilor individuale sunt arhi-cunoscute – a pierdut în competiţia din statul Iowa în favoarea lui Barack Obama.

A doua veste bună este că cel mai articulat candidat din partea republicanilor a câştigat Mike Huckabee (n. 1952), fost guvernator al statului Arkansas.

Mike HUCKABEE

Read the rest of this entry »


CATASTROFA DE IMAGINE: ROMÂNII, INAMICUL PUBLIC NR. 1 ÎN ITALIA

12 noiembrie 2007

Situaţia explozivă generată în Italia de crima oribilă comisă la Roma de un neisprăvit cetăţean român, etnic rrom, reprezintă consecinţa firească a nivelului insuportabil de infracţionalitate din oraşele italiene, unde infractorii români deţin primatul absolut la aproape toate categoriile de delicte comise cu violenţă. Pentru cetăţenii români oneşti, care muncesc din greu ca să asigure un viitor familiilor rămase în ţară, situându-se printre cei care contribuie anual la miliardele de euro ce ajung în România din străinătate, susţinând economia de consum, crima conaţionalului lor a generat o catastrofă de imagine cu consecinţe pe termen lung. În imaginarul colectiv al italienilor, românii, fără a distinge între infractori – cei mai numeroşi, ne place sau nu, fiind rromi – şi cetăţenii perfect integraţi, care trudesc din greu şi îşi asumă o existenţă monotonă plină de sacrificii, au ajuns să fie socotiţi infractori înnăscuţi, dispreţuiţi şi evitaţi, delincvenţi care umplu paginile cotidienelor cu faptele lor reprobabile. Read the rest of this entry »


GUSTUL AMAR AL REALITĂŢII TV

28 septembrie 2007

Postul public de televiziune pare să fi abandonat definitiv rolul său paideic – măcar în sens civic şi cultural. Seratele lui Iosif Sava, cu invitaţi inteligenţi şi mai ales motivaţi de un dialog exigent, au dispărut ca format, idee sau chiar reper jurnalistic. Distracţia este omnipotentă. Înconjuraţi de vedete pop sau false celebrităţi politice, realizatorii de programe scufundă conştiinţa naţională în vioiciunea viciului şi a prostiei. La atâta gălăgie tot atâta jale! Read the rest of this entry »


VIAŢA PUBLICĂ SUB RESTAURAŢIE

26 aprilie 2007

După 24 de luni de la eliminarea guvernării Năstase ne găsim într-o Românie cu Nicolae Văcăroiu cu aspiraţii de preşedinte interimar, cu un Parlament care seamănă tot mai mult cu o Duma de stat, în care interesele economice ale oligarhilor trezesc îndată compasiunea urnelor de vot. Pentru că Traian Băsescu a refuzat democraţia butaforică de inspiraţie CSI, Partidul Social Democrat, necurăţat de vechile contaminări mafiote, şi-a prelungit sistematic şi tentacular influenţa în sfera politicii şi a societăţii. Aşa avem astăzi o presă slugărnicită şi tunuri mediatice psihanalizabile, cu „analişti politici” şantajabili şi antrenaţi, pe deasupra, în rivalităţi imaginare cu omul carismatic recunoscut care este totuşi Traian Băsescu. Read the rest of this entry »


MÂNTUIREA DE MÂNTUIALĂ ŞI MAHALAUA POLITICĂ A ROMÂNIEI

17 aprilie 2007

Transilvania lui Gojdu

Asprimea cu care sinodul ortodox al Transilvaniei de Nord a condamnat construirea „bisericilor electorale“ şi invocarea iresponsabilă a „numelui lui Dumnezeu” în „scopuri politice” a trecut aproape neobservată. Redactat în plină criză guvernamentală, documentul lapidar semnat de mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului atrage atenţia asupra priorităţii fundamentale de care „binele public” trebuie să se bucure într-o ţară vulnerabilă constituţional, înapoiată economic şi traumatizată social. Read the rest of this entry »


CREŞTINISM PE BĂTĂTURĂ

15 aprilie 2007

Presa critica vehement larghetea cu care Biserica ortodoxa primeste pelerini – de la magnatii financiari la ultimii sarantoci. Un cronicar de la Cotidianul comenta alarmat faptul ca de sarbatori e prea multa inghesuiala. Raspuns: cititi Evanghelia si descoperiti cit de antipatice erau gloatele care se calcau in picioare prin preajma Invatatorului. Read the rest of this entry »


ALBASTRE LUMINI ALE VECHIULUI ORAŞ

25 februarie 2007

Câtă lumină dă chipul unui om? Medicii vor spune că depinde de o combinaţie de factori : vârstă, alimentaţie, sănătate sau moştenire genetică. Alţii, mai aproape de nevăzutul care mereu lucrează, vor arăta poate spre o icoană sau doar către zâmbetul inimii, pe care orice chip îl poate oglindi. Lumina, atunci, vine prin aura feţei, nu doar prin pori statici, hrăniţi de conenzima Q10. Sufletul luminează, nu pielea. Dar câtă lumină poate capta un chip? Sau câtă poate respinge o privire?

Read the rest of this entry »


VÎRSTE ŞI DIMENSIUNI

25 ianuarie 2007

Motto retoric: „Numai un chip fără riduri oglindeşte frumuseţea adevărată?“ (text publicitar)

În orizont bidimensional…

…adică din perspectiva performanţei văzute, vîrsta a devenit pentru omul civilizaţiei occidentale o teroare. Fitness, jogging, lifting, body-building, dietă ecologică, make-up ş.cl sînt ipostaze ale luptei cu trupul. Mai exact, cu timpul – considerat nu un dar, ci un duşman. Fără a ne întreba decît prea rar „cine mi-a dat timpul?“, „cui îi datorez vremea vieţii mele?“ sau „ce am de făcut cu ea?“ noi, oamenii (post)moderni, am intrat într-o cursă sinucigaşă şi fără miză reală. Cum altminteri să califici o raportare la timp şi la trecerea lui, aproape exclusiv în termeni vizibili, vizuali, televizuali sau fotografici? „A întinerit cu zece ani“, „…pare cu zece ani mai bătrîn“, „…nu-şi arată vîrsta!“, sau, dimpotrivă, „e trecut, ofilit, rablagit…“, toate acestea şi altele similare au devenit obsesive abordări (fără drept de apel) ale semenilor – pe care ne mulţumim să-i privim ca pe nişte carcase sau, în cel mai bun caz, ca pe nişte producători de succese vandabile. Read the rest of this entry »


IDEOLOGIA „UMANISMULUI” SECULARIZAT

23 ianuarie 2007

Omenirea nu se va fi eliberat până când ultimul rege nu va fi spânzurat cu măruntaiele celui din urmă popă.

Diderot

Cu vreo trei săptămâni în urmă s-a petrecut în România un fapt fără precedent. La presiunile reprezentanţilor şi simpatizanţilor ONG-ului “Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă”, o instituţie de stat “autonomă”, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării” a recomandat Ministerului Educaţiei şi Cercetării elaborarea şi implementarea unor norme interne prin care să fie eliminate icoanele şi simbolurile religioase din şcolile publice, cu excepţia orelor de religie. Read the rest of this entry »


TEMELII CORUPTE

5 ianuarie 2007

După cum am văzut, sezonul estival încinge deopotrivă trotuarele şi mintea conducătorilor noştri vremelnici. Vara, democraţia românească e părelnic tumultuoasă pentru că suplineşte lipsa subiectelor majore printr-un soi de logoree compensatorie. Observînd aceste cicluri sezoniere, m-am întrebat unde-şi mai face loc Biserica Ortodoxă Română în deja obişnuita noastră tevatură pe fond canicular. Mai are ea glas? E loc de spirit şi de întrebări majore atunci cînd lumea se pregăteşte de vacanţe sau se repliază tactic la umbra teraselor? Read the rest of this entry »


SPERANŢE

5 ianuarie 2007

Scuze dacă insist asupra ideilor de bun-simţ: o Biserică fără gîndire teologică e stearpă. La o sumară comparaţie între anii ’30 şi prezentul nostru papagalicesc, nostalgia-i gata. Şi asta pentru că, mitologizată sau nu, perioada interbelică avea nerv. O pleiadă de personalităţi se desfăşura, cu stil şi argumente, într-o presă efervescentă. Facultăţile de Teologie, care interpretau – alături de Filozofie, Litere şi Drept – partitura unui naţionalism cu bibliografii occidentale, funcţionau ca veritabile centre iradiante, cu vedete şi bătălii doctrinare conectate la zona europeană.  Deşi pictat în chip de drac pe fresca din pridvorul catedralei patriarhale, Nae Ionescu ţinea pe umeri un laicat de mare nivel spiritual, necomplezent cu scăderile şi compromisurile făcute de Sinodul acelei epoci. Amintiţi-vă diatribele profesorului, din paginile Predaniei: nu rămîn ele modele de acţiune tactică în „războiul nevăzut“? Sînt de acord că timpurile s-au schimbat radical. 45 de ani de ateism oficial şi agresiv. 16 ani de brambureală neocomunistă, cu simulacre democratice montate abil, în detrimentul majorităţii amuţite. Postmodernitate maimuţărită din mers, fără ca modernitatea să-şi fi consumat ciclul natural. Diluare a obsesiilor identitare, prin infuzie de corectitudine politică, plus băi de legislaţie importată.   Read the rest of this entry »


CULTURA CIVICĂ ŞI BABILONIE URBANISTICĂ

4 ianuarie 2007

Grupul de iniţiativă BUCUREŞTI 2006 a lansat recent o campanie de semnătri prin care societatea civilă contestă acţiunile urbanistice cu efect distructiv asupra unor importante zone istorice din Capitală. 

Cazurile de abuz politic şi incompetenţă culturală nu se restrâng la acest oraş al României – ţara în care pregătirile de aderare la UE n-au stopat degradarea monumentelor de primă importanţă prin inflaţia haotică de reclame, campanii comerciale, construcţii moderniste, ridicate în contrast total cu arhitectura clădirilor din centrele istorice ale marilor oraşe. În Bucureşti, bunăoară, în singura piaţă culturală neatinsă de comunişti – Piaţa Palatului Regal (Piaţa Revoluţiei) – se intenţionează ridicarea unui bloc P+12 etaje. Simbolurile culturii naţionale şi ale identităţii istorice româneşti sunt puse în pericol prin deciziile diferitelor primării municipale şi orăşeneşti. Acest fapt cere reconsiderarea legilor referitoare la protejarea patrimoniului. Read the rest of this entry »


TEOLOGIA PENTRU MOROMETE

4 ianuarie 2007

staniloae.jpg 

Gazeta, între sinod şi şezătoare

Am avut în scurta noastră istorie culturală câteva „genii pustii”. Ca adevăraţi patriarhi ai deşertului românesc, ei au sfârşit prin a vorbi mulţimilor. Este poate destinul culturilor minore să-şi consacre marile excepţii vocaţiei apostolatului. Căci acolo unde sunt foarte puţini, aceştia trebuie să facă totul. Spre pildă şi consolare, avem istoria lui Søren Kierkegaard (1813-1855) din Copenhaga primei jumătăţi de veac XIX. Acest excentric teolog, cu o imensă operă dar lipsit de catedră, cedase şi el robustei „tentaţii” a jurnalisticii. Pentru că, printr-o piezişă aproximaţie geografică, Danemarca ar putea părea o Dobroge situată în vecinătatea Mării Nordului, am remarca cum la Bucureşti, în acelaşi secol şi numai câteva decenii mai târziu, Mihai Eminescu îşi asuma şi el riscul deriziunii. Făcând zilnic drumul spre Lipscani, când amintirile sale germane erau confiscate de temperaturile caniculare ale politicii româneşti, Eminescu conversa zilnic cu „marele public”. În obscuritatea unei cămări din redacţia Timpului, poetul îndrăgostit de Hamlet era obligat să descrie întâmplările bolnave ale vremii. Cel puţin la noi, tradiţia a continuat.  

Read the rest of this entry »


MASS-MEDIA ŞI RELIGIA

29 decembrie 2006

Cel mai bun exemplu al modului în care faptul religios contemporan se reflectă în mass-media sunt emisiunile satirice. Ele furnizează informaţii despre imaginarul religios al publicului, precum si opinia creatorilor acestor emisiuni despre publicul larg. Satira televizată indică ceea ce este permis să prezentăm ca obiect al deriziunii şi modul de realizare.

De exemplu, în Franţa, ţară de tradiţie anticlericală, celebra, longeviva şi mult imitata emisiune de marionete „Les Guignoles de l’info” atinge prin glumele sale nu doar persoana Papei, ci şi Biserica catolică în ansamblu, ca instituţie. Actiunea de „desacralizare” astfel operată se răsfrânge asupra unor ritualuri catolice de bază, chiar asupra unor aspecte sensibile ale dogmei. Cu toate acestea, autorii emisiunii au avut întotdeauna o distanţă respectuoasă faţă de biserică, încercând să nu atingă în mod direct sensibilitatea religioasă a unei anumite părţi dintre spectatori. Ca o paranteză, ar mai trebui menţionat şi faptul că Occidentul înregistrează în acest moment o anumită reticenţă faţă de utilizarea simbolurilor religioase în mass-media, consecinţă directă a hiper-sensibilităţii musulmane faţă de subiect. Read the rest of this entry »


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers