Mirel Bănică despre Revoluţia română

23 decembrie 2009

Românii, spre deosebire de ceilalţi est-europeni, au trăit căderea comunismului ca pe o traumă, din cauza victimelor din decembrie ’89.

Ei au nevoie să îşi amintească ce s-a întâmplat atunci, fiecare la nivel personal, pentru că cei mai mulţi nu acceptă o singură variantă de adevăr privind evenimentele de acum 20 de ani.

Pentru unii, rezolvarea în justiţie a dosarelor Revoluţiei este necesară, în vreme ce pentru alţii a trecut prea mult timp ca ea să mai fie eficientă, spune la Realitatea FM sociologul Mirel Bănică, cercetător la Academia Română.


“Aceste dosare nerezolvate ale Revoluţiei lasă urme în societatea românească, pentru că este ‘un trecut care nu vrea să treacă’ şi care va măcina pe mulţi dintre noi”, spune Bănică.

Asculta: Mirel Bănică, în dialog cu Carmen Constantin şi Cătălin Striblea



După Adrian Năstase şi Mircea Geoană, Ion Iliescu jigneşte diaspora anticomunistă

14 decembrie 2009

Comentariu de Vladimir TISMANEANU

Putea oare sa se abtina Ion Iliescu in aceste zile de la poluarea climatului public?  Iata ca nu (ceea ce era de fapt previzibil). Intr-un interviu cu Mediafax, reluat pe HotNews, fostul secretar al CC al PCR si liderul formatiunii succesoare numita FSN, jigneste diaspora, pe basarabeni si pe diplomatii romani care au organizat si monitorizat alegerile in strainatate.

“Cu un presedinte care nu e ales cu voturile din tara si se bazeaza doar pe voturile falsificate in exterior, chestiunea devine foarte complicata pentru imaginea tarii si a democratiei noastre”. (I.Iliescu)

Reflexele automate ale veteranului propagandist isi iau revasa asupra unei minime moderatii. La aproape 80 de ani, cand altii isi traiesc in liniste anii de senectute, pugilistul comunist Ion Iliescu, uzurpatorul revolutiei din 1989,  vrea tranta politica, vrea batalii electorale, vrea “zdrobirea dusmanilor poporului” sortiti, ca in cantecele furibunde ale junetii sale, “sa piara pana la unul”…

BONUS: Mircea Mihăieş

Rolul lui Antonescu a fost să dea cu glanţ peste sudura ce-i lega de multă vreme pe liberali de pesedişti. Şi la guvernare, şi în opoziţie, ba chiar şi în murdara colaborare din vremea lui Tări ceanu, antanta lor a fost desăvârşită. Nu e decât chestiune de timp până când cele două blocuri se vor contopi cu totul. Nu-ţi trebuie un ochi de expert să vezi cât de bine rimează isteria sacadată a lui Orban cu precipitarea nătângă a lui Vanghelie, ce forţă de coeziune există între Hrebenciuc şi Haşoti şi ce miracol de simţire între Nicolai şi Nica. E chiar frustrant că încă nu s-au decis să se adune în aceeaşi copaie pentru a-şi pune potrivita etichetă: Partidul Socialist Liberal al Neantului…


Natalya Estemirova, activistă pentru drepturile omului, ucisă în Cecenia

18 iulie 2009

Natalia Estemirova

Natalia Estemirova

Rusoaica Natalya Estemirova, colaboratoare a organizatiei “Memorial” pentru apararea drepturilor omului, a fost gasita moarta, miercuri dupa-amiaza, la cateva ore dupa ce fusese rapita in Cecenia. Cadavrul ciuruit de gloante al Nataliei Estemirova, a carei rapire a fost anuntata anterior de organizatia pentru apararea drepturilor omului, a fost gasit la ora locala 17.20 (16.20 ora Romaniei) intr-o padure din apropiere de Nazran, principalul oras din Ingusetia, informeaza agentia Reuters, citata de The Telegraph.

Mai mult aici sau aici


Sever Voinescu despre teoria conspiraţiei

14 iulie 2009

Nu cu multe săptămîni în urmă, am avut plăcerea de a fi gazda unei conferinţe susţinute de Vladimir Tismăneanu într-una din sălile somptuoase al Camerei Deputaţilor. Conferinţa vorbea despre anul 1989, despre căderea comunismului în Europa de Est şi despre ieşirea în democraţie a naţiunilor din fostul „lagăr socialist“. Titlul exact al conferinţei era „Naufragiul utopiei: semnificaţiile istorice, politice şi morale ale revoluţiilor din 1989“. Ca de obicei, Vladimir Tismăneanu a dovedit inteligenţă, elocinţă, profunzime şi, mai ales, o cunoaştere unică a temei. La sfîrşitul conferinţei, a venit momentul întrebărilor. Toate, dar absolut toate întrebările s-au referit într-un fel sau altul la serviciile secrete, la conspiraţii şi la manevre oculte. Nu cumva revoluţiile din Estul Europei au fost, de fapt, o abilă manevră kaghebistă/ciaistă/mosadistă şi nicidecum expresia luptei pentru libertate a jumătate de continent? Nu cumva 22 decembrie a fost un scenariu scris în birouri securistice şi nu pe străzi? Dar Malta? Nu cumva tot ceea ce s-a întîmplat cu noi, est-europenii, după 1989, confirmă teoria unei largi conspiraţii? Andropov?


Raymond Aron et les intellectuels

12 iulie 2009

O realizare impresionantă şi o lansare epocală: GLOBAL MUSEUM ON COMMUNISM

17 iunie 2009

În seara de marţi, 16 iunie, la Ambasada României din Washington DC, în prezenţa Excelenţei Sale ambasadorul Adrian Vieriţă, a unui larg corp diplomatic din capitala SUA, a liderilor asociaţiei “The Victims of Communism” (condusă de Dr Lee Edwards), a victimelor, a rudelor acestora şi a prietenilor victimelor lovite de totalitarismul roşu – s-a lansat cel mai important world wide website dedicat unei cauze nobile: prezentarea şi difuzarea adevărului despre destinul ideologiei comuniste în secolul XX.

În cuvântul de deschidere, ambasadorul Adrian Vieriţă a evocat datoria morală a oamenilor politici din tânăra generaţie de-a păstra mereu vie amintirea luptei pentru libertate – o luptă care, în absenţa contribuţiei americane (unde vârf de lance a fost vocea lui Ronald Reagan), ar fi arătat cu totul altfel. În sfârşit, anul 1989 profund semnificativ pentru acest tip de practică memorială, României revenindu-i marea onoare de-a găzdui un eveniment de relevanţă globală.

Au existat mai multe alocuţiuni dintre care aş semnala următoarele intervenţii. Mai întâi, episcopul reformat Lazlo Tokes a rostit o rugăciune în memoria victimelor din lagărele şi închisorile comuniste, ştiute şi neştiute. Apoi, Dr Lee Edwards – neobosit luptător pentru cauza justiţiei morale – a prezentat proiectul Global Museum on Communism, subliniind profesionalismul ştiinţific al documentaţiei oferite cu precădere tinerilor. Modest şi ferm, Dr Lee Edwards a subliniat relevanţa prezenţei unor autorităţi universitare internaţional recunoscute (fiind citate numele „profesorilor Richard Pipes, Robert Conquest şi Vladimir Tismăneanu”) în rândul primilor redactori de capitole despre istoria comunistă a ţărilor est-europene.

Dr Edwards a pledat totodată pentru asumarea unei mai curajoase lupte în plan civic, academic şi moral împotriva ignoranţei (deliberate ori spontane) şi a uitării (naturale ori auto-induse). Ţări precum China, Vietnam, Coreea de Nord, Cuba sau Laos n-au scăpat încă de persecuţia dictatorială a Partidului unic. America latină, apoi, se află sub valul convertirii rapide (din Venezuela şi Bolivia până chiar în Argentina) la socialism. Din nefericire, acestor nedreptăţi şi acestor comportamente regresive nu li se oferă suficientă atenţie din partea presei occidentale, a sistemelor de educaţie şi a liderilor politici.

Într-un discurs emoţionant (Keynote Address), care a stârnit ropote de aplauze şi lacrimi în ochii celor prezenţi în sală (reprezentanţi din peste 30 de ţări şi trei continente), ziaristul John Fund (Wall Street Journal) a povestit istoria legăturii sale cu ţările est-europene şi sprijinul oferit unor tineri din Germania de Est în timpul anilor cenuşii. Esenţa comunismului decrepit al ultimului deceniu din secolul XX l-a reprezentat infantilizarea sistematică a cetăţenilor, cărora li s-a luat dreptul de-a visa liber, de-a înmulţi talanţii cu care s-au născut, de-a crede în propriul lor destin. Din nefericire, când este povestită adolescenţilor hippy sau emo din California sau Virginia, istoria divizării unui popor, a unui oraş, a unui cartier şi a unei familii pe criterii ideologice – cum a fost cazul oraşului Berlin, după 1945 – pare de neînţeles…

Seara s-a încheiat cu persuasivul discurs al profesorului Vladimir Tismăneanu care, sub mandatul preşedintelui Traian Băsescu, a vorbit despre natura excepţională a cazului românesc: ţara din Estul european devenită – mai ales în prima fază a regimului Iliescu – un spaţiu al nostalgiei oarbe sau al indiferenţei, a dovedit la finele acestui ultim deceniu o remarcabilă capacitate de mobilizare civică şi academică în confruntarea cu ororile memoriei comuniste.

Până la această oră, România este singura ţară din fostul bloc sovietic unde s-a pronunţat o condamnare oficială a regimului comunist („ilegitim şi criminal”) de la cel mai înalt nivel al instituţiilor Statului, pe baza unui vast număr de analize istorice şi documente de arhivă (devenite libere pentru accesul cercetătorilor abia după 2004). Profesorul Vladimir Tismăneanu a insistat foarte elocvent asupra importanţei omagiului adus de poporul român – prin vocea şefului statului – victimelor comunismului, martirilor bisericilor şi eroilor partidelor democratice, miscarilor de rezistenţă anticomunistă, diferitelor asociaţii culturale si religioase, dar si „milioanelor de cetateni ai statului roman persecutati, umiliti, privati de dreptul la libertate in numele unui experiment morbid de inginerie sociala”. Toate acestea se întâmplă în timp ce comuniştii rezistă pe baricadele minciunii în Republica Moldova, strămoşii lor fiind reabilitaţi de istoriografia oficială moscovită (absurdul atingând limita obscenităţii atunci când I.V. Stalin ajunge să fie desemnat al treia mare reprezentativă personalitate din istoria Rusiei…).

Contrastele sunt, sub aspect regional, uriaşe. În România mai rămân de implementat acţiuni reparatorii – de la anularea pensilor foştilor călăi până la finanţarea unei arhive integrale (accesibile online) a comunismului românesc, producerea unei enciclopedii generale a terorii roşii, înmulţirea centrelor universitare în parteneriat cu instituţiile occidentale de profil sau construirea unui Muzeu al Victimelor Comunismului în Bucureşti. Cu toate acestea, semnificaţia Raportului Final rămâne una istorică, cu un evident impact etic şi existenţial asupra miilor de tineri născuţi sau formaţi după 1989. Se tipăresc manuale despre “epoca de aur”, se organizează manifestări publice (de la Şcolile de Vară de la Sighet, menţinute prin efortul doamnei Ana Blandiana şi al domnului Romulus Rusan, până la polemici intelectuale şi spectaculoase lansări de carte); controversele privind colaborarea demnitarilor publici cu fosta Securitate sunt mai intense decât în anii 1990; se produc filme inteligente despre ceauşism; se scriu fără constrângeri teze de doctorat despre perioada 1945-1989; sunt oferite chiar despăgubiri în justiţie şi reparaţii financiare – toate venind după condamnarea rostită în Parlamentul României de preşedintele Traian Băsescu,  la 18 decembrie 2006.

Treptat, este de sperat ca analiza ştiinţifică despre Gulagul românesc va fi conectată la perspectiva comparatistă asupra comunismului global. Este mult loc pentru asumarea unei detente academice de ordin superior şi pentru ieşirea dintr-un provincialism al indignării, fără acces la conceptul filozofic ori supleţea hermeneutică necesare unei serioase investigaţii. Oricâte ar fi însă lipsurile, trebuie consemnată inaugurarea unei noi etape în conştiinţa culturală şi politică românească plecând tocmai de la naşterea unei Comisii Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, validată prin redactarea faimosului Raport Final şi prin tipărirea volumelor bibliografice subsecvente. Într-un anumit sens, publicarea Raportului Final marchează sfârşitul simbolic al tranziţiei româneşti.

Ar fi mult altele de spus. Pe o notă personală, aş spune că a fost cea mai frumoasă seară memorială la care am participat într-un an foarte bogat în evocări despre revoluţiile anticomuniste est-europene. Cele două ore petrecute la Ambasada României au fost punctate de momente de tăcere purificatoare şi solemnă solidaritate cu suferinţa celor batjocoriţi şi îngropaţi în Arhipelagul Gulag. Conversaţiile purtate în această seară – alături de ambasadorul Vierţă, prof. Tismăneanu şi prietenul Dragoş-Paul Aligică – cu nenumăraţi confraţi din Europa, America Latină şi Asia mi-au confirmat senzaţia că România este din nou pe harta dezbaterilor despre viitorul lumii libere şi al civilizaţiei euro-atlantice. Trecutul plin de demnitate al celor care au confruntat minciuna – esenţia metafizică a comunismului, în opinia lui Soljeniţîn – ne oferă acum o şansă. Chiar dacă uneori firav, şi bruiat de obositoarele rivalităţi interne, glasul României are un timbru aparte şi se bucură de respectul partizanilor libertăţii. Ne ne rămâne decât să perseverăm pe calea cea dreaptă iar eroilor cunoscuţi sau anonimi care au făcut posibil acest miracol de astăzi – comemorarea fără teamă a victimelor comunismului – să le aducem recunoştinţa noastră.

Mihail NEAMŢU

(16 iunie 2009, Washington DC)

The Global Museum on Communism will educate this and future generations about the history, philosophy and legacy of communism. It will serve as a portal for a global network of universities, museums and citizen associations that study and publish information about the crimes and victims of communism. Read the rest of this entry »


13 IUNIE ŞI DEMOCRAŢIA POPULAR-MUNCITOREASCĂ

13 iunie 2009

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 44 other followers