Mirel Bănică despre Revoluţia română

23 decembrie 2009

Românii, spre deosebire de ceilalţi est-europeni, au trăit căderea comunismului ca pe o traumă, din cauza victimelor din decembrie ’89.

Ei au nevoie să îşi amintească ce s-a întâmplat atunci, fiecare la nivel personal, pentru că cei mai mulţi nu acceptă o singură variantă de adevăr privind evenimentele de acum 20 de ani.

Pentru unii, rezolvarea în justiţie a dosarelor Revoluţiei este necesară, în vreme ce pentru alţii a trecut prea mult timp ca ea să mai fie eficientă, spune la Realitatea FM sociologul Mirel Bănică, cercetător la Academia Română.


“Aceste dosare nerezolvate ale Revoluţiei lasă urme în societatea românească, pentru că este ‘un trecut care nu vrea să treacă’ şi care va măcina pe mulţi dintre noi”, spune Bănică.

Asculta: Mirel Bănică, în dialog cu Carmen Constantin şi Cătălin Striblea



După Adrian Năstase şi Mircea Geoană, Ion Iliescu jigneşte diaspora anticomunistă

14 decembrie 2009

Comentariu de Vladimir TISMANEANU

Putea oare sa se abtina Ion Iliescu in aceste zile de la poluarea climatului public?  Iata ca nu (ceea ce era de fapt previzibil). Intr-un interviu cu Mediafax, reluat pe HotNews, fostul secretar al CC al PCR si liderul formatiunii succesoare numita FSN, jigneste diaspora, pe basarabeni si pe diplomatii romani care au organizat si monitorizat alegerile in strainatate.

“Cu un presedinte care nu e ales cu voturile din tara si se bazeaza doar pe voturile falsificate in exterior, chestiunea devine foarte complicata pentru imaginea tarii si a democratiei noastre”. (I.Iliescu)

Reflexele automate ale veteranului propagandist isi iau revasa asupra unei minime moderatii. La aproape 80 de ani, cand altii isi traiesc in liniste anii de senectute, pugilistul comunist Ion Iliescu, uzurpatorul revolutiei din 1989,  vrea tranta politica, vrea batalii electorale, vrea “zdrobirea dusmanilor poporului” sortiti, ca in cantecele furibunde ale junetii sale, “sa piara pana la unul”…

BONUS: Mircea Mihăieş

Rolul lui Antonescu a fost să dea cu glanţ peste sudura ce-i lega de multă vreme pe liberali de pesedişti. Şi la guvernare, şi în opoziţie, ba chiar şi în murdara colaborare din vremea lui Tări ceanu, antanta lor a fost desăvârşită. Nu e decât chestiune de timp până când cele două blocuri se vor contopi cu totul. Nu-ţi trebuie un ochi de expert să vezi cât de bine rimează isteria sacadată a lui Orban cu precipitarea nătângă a lui Vanghelie, ce forţă de coeziune există între Hrebenciuc şi Haşoti şi ce miracol de simţire între Nicolai şi Nica. E chiar frustrant că încă nu s-au decis să se adune în aceeaşi copaie pentru a-şi pune potrivita etichetă: Partidul Socialist Liberal al Neantului…


Natalya Estemirova, activistă pentru drepturile omului, ucisă în Cecenia

18 iulie 2009

Natalia Estemirova

Natalia Estemirova

Rusoaica Natalya Estemirova, colaboratoare a organizatiei “Memorial” pentru apararea drepturilor omului, a fost gasita moarta, miercuri dupa-amiaza, la cateva ore dupa ce fusese rapita in Cecenia. Cadavrul ciuruit de gloante al Nataliei Estemirova, a carei rapire a fost anuntata anterior de organizatia pentru apararea drepturilor omului, a fost gasit la ora locala 17.20 (16.20 ora Romaniei) intr-o padure din apropiere de Nazran, principalul oras din Ingusetia, informeaza agentia Reuters, citata de The Telegraph.

Mai mult aici sau aici


Sever Voinescu despre teoria conspiraţiei

14 iulie 2009

Nu cu multe săptămîni în urmă, am avut plăcerea de a fi gazda unei conferinţe susţinute de Vladimir Tismăneanu într-una din sălile somptuoase al Camerei Deputaţilor. Conferinţa vorbea despre anul 1989, despre căderea comunismului în Europa de Est şi despre ieşirea în democraţie a naţiunilor din fostul „lagăr socialist“. Titlul exact al conferinţei era „Naufragiul utopiei: semnificaţiile istorice, politice şi morale ale revoluţiilor din 1989“. Ca de obicei, Vladimir Tismăneanu a dovedit inteligenţă, elocinţă, profunzime şi, mai ales, o cunoaştere unică a temei. La sfîrşitul conferinţei, a venit momentul întrebărilor. Toate, dar absolut toate întrebările s-au referit într-un fel sau altul la serviciile secrete, la conspiraţii şi la manevre oculte. Nu cumva revoluţiile din Estul Europei au fost, de fapt, o abilă manevră kaghebistă/ciaistă/mosadistă şi nicidecum expresia luptei pentru libertate a jumătate de continent? Nu cumva 22 decembrie a fost un scenariu scris în birouri securistice şi nu pe străzi? Dar Malta? Nu cumva tot ceea ce s-a întîmplat cu noi, est-europenii, după 1989, confirmă teoria unei largi conspiraţii? Andropov?


Raymond Aron et les intellectuels

12 iulie 2009

O realizare impresionantă şi o lansare epocală: GLOBAL MUSEUM ON COMMUNISM

17 iunie 2009

În seara de marţi, 16 iunie, la Ambasada României din Washington DC, în prezenţa Excelenţei Sale ambasadorul Adrian Vieriţă, a unui larg corp diplomatic din capitala SUA, a liderilor asociaţiei “The Victims of Communism” (condusă de Dr Lee Edwards), a victimelor, a rudelor acestora şi a prietenilor victimelor lovite de totalitarismul roşu – s-a lansat cel mai important world wide website dedicat unei cauze nobile: prezentarea şi difuzarea adevărului despre destinul ideologiei comuniste în secolul XX.

În cuvântul de deschidere, ambasadorul Adrian Vieriţă a evocat datoria morală a oamenilor politici din tânăra generaţie de-a păstra mereu vie amintirea luptei pentru libertate – o luptă care, în absenţa contribuţiei americane (unde vârf de lance a fost vocea lui Ronald Reagan), ar fi arătat cu totul altfel. În sfârşit, anul 1989 profund semnificativ pentru acest tip de practică memorială, României revenindu-i marea onoare de-a găzdui un eveniment de relevanţă globală.

Au existat mai multe alocuţiuni dintre care aş semnala următoarele intervenţii. Mai întâi, episcopul reformat Lazlo Tokes a rostit o rugăciune în memoria victimelor din lagărele şi închisorile comuniste, ştiute şi neştiute. Apoi, Dr Lee Edwards – neobosit luptător pentru cauza justiţiei morale – a prezentat proiectul Global Museum on Communism, subliniind profesionalismul ştiinţific al documentaţiei oferite cu precădere tinerilor. Modest şi ferm, Dr Lee Edwards a subliniat relevanţa prezenţei unor autorităţi universitare internaţional recunoscute (fiind citate numele „profesorilor Richard Pipes, Robert Conquest şi Vladimir Tismăneanu”) în rândul primilor redactori de capitole despre istoria comunistă a ţărilor est-europene.

Dr Edwards a pledat totodată pentru asumarea unei mai curajoase lupte în plan civic, academic şi moral împotriva ignoranţei (deliberate ori spontane) şi a uitării (naturale ori auto-induse). Ţări precum China, Vietnam, Coreea de Nord, Cuba sau Laos n-au scăpat încă de persecuţia dictatorială a Partidului unic. America latină, apoi, se află sub valul convertirii rapide (din Venezuela şi Bolivia până chiar în Argentina) la socialism. Din nefericire, acestor nedreptăţi şi acestor comportamente regresive nu li se oferă suficientă atenţie din partea presei occidentale, a sistemelor de educaţie şi a liderilor politici.

Într-un discurs emoţionant (Keynote Address), care a stârnit ropote de aplauze şi lacrimi în ochii celor prezenţi în sală (reprezentanţi din peste 30 de ţări şi trei continente), ziaristul John Fund (Wall Street Journal) a povestit istoria legăturii sale cu ţările est-europene şi sprijinul oferit unor tineri din Germania de Est în timpul anilor cenuşii. Esenţa comunismului decrepit al ultimului deceniu din secolul XX l-a reprezentat infantilizarea sistematică a cetăţenilor, cărora li s-a luat dreptul de-a visa liber, de-a înmulţi talanţii cu care s-au născut, de-a crede în propriul lor destin. Din nefericire, când este povestită adolescenţilor hippy sau emo din California sau Virginia, istoria divizării unui popor, a unui oraş, a unui cartier şi a unei familii pe criterii ideologice – cum a fost cazul oraşului Berlin, după 1945 – pare de neînţeles…

Seara s-a încheiat cu persuasivul discurs al profesorului Vladimir Tismăneanu care, sub mandatul preşedintelui Traian Băsescu, a vorbit despre natura excepţională a cazului românesc: ţara din Estul european devenită – mai ales în prima fază a regimului Iliescu – un spaţiu al nostalgiei oarbe sau al indiferenţei, a dovedit la finele acestui ultim deceniu o remarcabilă capacitate de mobilizare civică şi academică în confruntarea cu ororile memoriei comuniste.

Până la această oră, România este singura ţară din fostul bloc sovietic unde s-a pronunţat o condamnare oficială a regimului comunist („ilegitim şi criminal”) de la cel mai înalt nivel al instituţiilor Statului, pe baza unui vast număr de analize istorice şi documente de arhivă (devenite libere pentru accesul cercetătorilor abia după 2004). Profesorul Vladimir Tismăneanu a insistat foarte elocvent asupra importanţei omagiului adus de poporul român – prin vocea şefului statului – victimelor comunismului, martirilor bisericilor şi eroilor partidelor democratice, miscarilor de rezistenţă anticomunistă, diferitelor asociaţii culturale si religioase, dar si „milioanelor de cetateni ai statului roman persecutati, umiliti, privati de dreptul la libertate in numele unui experiment morbid de inginerie sociala”. Toate acestea se întâmplă în timp ce comuniştii rezistă pe baricadele minciunii în Republica Moldova, strămoşii lor fiind reabilitaţi de istoriografia oficială moscovită (absurdul atingând limita obscenităţii atunci când I.V. Stalin ajunge să fie desemnat al treia mare reprezentativă personalitate din istoria Rusiei…).

Contrastele sunt, sub aspect regional, uriaşe. În România mai rămân de implementat acţiuni reparatorii – de la anularea pensilor foştilor călăi până la finanţarea unei arhive integrale (accesibile online) a comunismului românesc, producerea unei enciclopedii generale a terorii roşii, înmulţirea centrelor universitare în parteneriat cu instituţiile occidentale de profil sau construirea unui Muzeu al Victimelor Comunismului în Bucureşti. Cu toate acestea, semnificaţia Raportului Final rămâne una istorică, cu un evident impact etic şi existenţial asupra miilor de tineri născuţi sau formaţi după 1989. Se tipăresc manuale despre “epoca de aur”, se organizează manifestări publice (de la Şcolile de Vară de la Sighet, menţinute prin efortul doamnei Ana Blandiana şi al domnului Romulus Rusan, până la polemici intelectuale şi spectaculoase lansări de carte); controversele privind colaborarea demnitarilor publici cu fosta Securitate sunt mai intense decât în anii 1990; se produc filme inteligente despre ceauşism; se scriu fără constrângeri teze de doctorat despre perioada 1945-1989; sunt oferite chiar despăgubiri în justiţie şi reparaţii financiare – toate venind după condamnarea rostită în Parlamentul României de preşedintele Traian Băsescu,  la 18 decembrie 2006.

Treptat, este de sperat ca analiza ştiinţifică despre Gulagul românesc va fi conectată la perspectiva comparatistă asupra comunismului global. Este mult loc pentru asumarea unei detente academice de ordin superior şi pentru ieşirea dintr-un provincialism al indignării, fără acces la conceptul filozofic ori supleţea hermeneutică necesare unei serioase investigaţii. Oricâte ar fi însă lipsurile, trebuie consemnată inaugurarea unei noi etape în conştiinţa culturală şi politică românească plecând tocmai de la naşterea unei Comisii Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, validată prin redactarea faimosului Raport Final şi prin tipărirea volumelor bibliografice subsecvente. Într-un anumit sens, publicarea Raportului Final marchează sfârşitul simbolic al tranziţiei româneşti.

Ar fi mult altele de spus. Pe o notă personală, aş spune că a fost cea mai frumoasă seară memorială la care am participat într-un an foarte bogat în evocări despre revoluţiile anticomuniste est-europene. Cele două ore petrecute la Ambasada României au fost punctate de momente de tăcere purificatoare şi solemnă solidaritate cu suferinţa celor batjocoriţi şi îngropaţi în Arhipelagul Gulag. Conversaţiile purtate în această seară – alături de ambasadorul Vierţă, prof. Tismăneanu şi prietenul Dragoş-Paul Aligică – cu nenumăraţi confraţi din Europa, America Latină şi Asia mi-au confirmat senzaţia că România este din nou pe harta dezbaterilor despre viitorul lumii libere şi al civilizaţiei euro-atlantice. Trecutul plin de demnitate al celor care au confruntat minciuna – esenţia metafizică a comunismului, în opinia lui Soljeniţîn – ne oferă acum o şansă. Chiar dacă uneori firav, şi bruiat de obositoarele rivalităţi interne, glasul României are un timbru aparte şi se bucură de respectul partizanilor libertăţii. Ne ne rămâne decât să perseverăm pe calea cea dreaptă iar eroilor cunoscuţi sau anonimi care au făcut posibil acest miracol de astăzi – comemorarea fără teamă a victimelor comunismului – să le aducem recunoştinţa noastră.

Mihail NEAMŢU

(16 iunie 2009, Washington DC)

The Global Museum on Communism will educate this and future generations about the history, philosophy and legacy of communism. It will serve as a portal for a global network of universities, museums and citizen associations that study and publish information about the crimes and victims of communism. Read the rest of this entry »


13 IUNIE ŞI DEMOCRAŢIA POPULAR-MUNCITOREASCĂ

13 iunie 2009

Andrei Pleşu: De la Karl May la Karl Marx

19 mai 2009

Eric Hobsbawm este o celebritate. La 92 de ani, el are în spate nu numai o solidă carieră academică, ci şi o biografie unică. A fost martorul (şi analistul) tuturor catastrofelor istorice din veacul trecut şi are ghinionul (resimţit ca şansă ştiinţifică) de a fi contemporan şi cu prima mare catastrofă a veacului nostru: criza economică. E firesc să cauţi, în toate manifestările publice al venerabilului savant, explicaţii şi, dacă se poate, soluţii. Am deschis, prin urmare, febril, ultimul său interviu, apărut într-o publicaţie germană. Din păcate – o spun fără nici o satisfacţie – ceea ce am găsit e o alternanţă de presentimente apocaliptice şi de platitudini, perfect previzibile în cadrul opţiunii sale marxiste. La sfîrşit nu eşti nici mai optimist, nici mai lămurit. 


Declaraţiile primarului Dorin Chirtoaca (Chişinău) despre terorismul neocomunist din Moldova

14 aprilie 2009

In Republica Moldova au loc incalcari grave ale drepturilor omului. Ca urmare a manifestatiilor de protest din data de 7 aprilie 2009, când sediile Parlamentului şi Preşedinţiei RM au fost devastate, politia a declansat un val de teroare  si intimidare în masă a cetatenilor, in special a tinerilor, inclusiv minori. Sunt arestati atât participanti la devastare, cât şi manifestanti pasnici, dar si persoane care nu au participat la proteste inclusiv jurnalisti.

Politia intervine in forta, rapeste persoane din strada, licee, universitati, camine studentesti, inclusiv din preajma bisericii (ex: cazul Alexandru Gritcu) dupa slujba de Paste (Pastele Catolic). Procedura de retinere nu este respectata. Cei arestati, baieti sau fete, sunt batuti cu cruzime, supusi unui tratament inuman si degradant. Sunt inregistrate cazuri de tortura, este atestat un caz de deces. Unele arestari nu sunt declarate. Pana in prezent sunt parinti care nu-si gasesc copiii si nu pot obtine informatii despre locul aflarii lor.

Cei care au fost eliberaţi mărturisesc că cetăţenii reţinuţi sunt ţinuţi în condiţii mizerabile (15-20 de persoane in 10 mp), bătuţi cu bestialitate şi impuşi să semneze declaraţii false. Procesele de judecată au loc direct în comisariatele de politie, fără drept la apărare sau asigurat sumar. Accesul în locurile de detentie este ingradit in totalitate, inclusiv pentru avocati sau pentru organizatii de protecţie a drepturilor omului. Accesul a fost refuzat inclusiv pentru primarul Chisinaului, desi acesta a insistat de mai multe ori. Read the rest of this entry »


Marţi, 14 aprilie, ora 19.00: sprijin pentru Basarabia în Piaţa Universităţii din Bucureşti

14 aprilie 2009

Mesaj primit de la sprijin.chisinau@gmail.com

Vino marti, 14.04.2009, la 19..00 in Piata Universitatii sau oriunde in tara unde au loc manifestari de sustinere! Va rugam sa veniti cu  cat mai multe lumanari pe care le vor aprinde in semn de solidarite pe esplanada din fata Teatrului National Bucuresti. 

Comitetul Pentru Alegeri Libere în Republica Moldova, constituit în Bucureşti, la 8 aprilie 2009, îşi propune coordonarea campaniei de internaţionalizare a situaţiei grave create de către regimul comunist de la Chişinău. 

În vederea realizării obiectivului propus: 

1. Solicitam eliberarea tuturor persoanelor arestate şi tratament medical corespunzător pentru cei răniţi. Solicităm sprijinul mass-media în această campanie pentru promovarea respectării drepturilor omului şi democratizare în Republica Moldova. 

2. Solicităm invalidarea rezultatului alegerilor de la 5 aprilie, fraudate de către autorităţile comuniste de la Chişinău. 

3. Solicităm repetarea scrutinului electoral, sub monitorizarea Consiliului Europei, Uniunii Europene, SUA, Rusiei, României, Ucrainei, Turciei, Bulgariei. 

4. Solicităm organizarea sub garanţiile menţionate, a unei campanii electorale neviciate, cu durata de cel puţin 30 de zile. 

5. Solicităm punerea sub controlul public a Televiziunii şi Radioului de la Chişinău prin constituirea unor Consilii de Administraţie alcătuite din personalităţi ştiinţifice şi culturale neafiliate politic, sub protecţia observatorilor internaţionali şi naţionali. 

6. Solicităm cetăţeanului Vladimir Voronin să nu mai facă declaraţii şi uz de prerogativele prezidenţiale, deoarece mandatul său de 4 ani a expirat la 7 aprilie şi a intrat deja în conflict cu Codul Penal al Republicii Moldova. 

7. Solicităm Comisiei Electorale Centrale să pună la dispoziţia justiţiei probele fraudelor electorale de proporţii care au fost reclamate. 

8. Solicităm Procuraturii Generale să înceapă cercetarea fraudelor electorale, în mod profesionist şi transparent faţă de observatori interni şi internaţionali.   

9. Solicităm Comisiei Europene să sprijine tinerii din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău care aspiră la fundamentarea statului de drept prin alegeri libere, la libertate şi democraţie. 

10. Vom mandata avocaţi din Uniunea Europeană pentru a ne susţine demersul nostru legitim. 

11. Solicităm tuturor actorilor publici să acţioneze şi să sprijine promovarea normelor şi valorilor democratice în Republica Moldova. 

12. Solicităm liderilor politici de la Chişinău să preia mesajul nostru pentru a-l susţine public. 
  
Declarăm sediul provizoriu al Comitetului Pentru Alegeri Libere în Republica Moldova, în Bucureşti str. Batiştei, nr. 24 A. 

Telefax: +40-21 – 311-20-75 – Asociaţia 21 Decembrie 1989, comitetulpentruchisinau@gmail.com 
  
Adoptat de Adunările din Piaţa Universităţii, Bucureşti, din 08 – 11 aprilie 2009   
Read the rest of this entry »


Vladimir Tismăneanu: Moldova’s Revolution Against Cynical And Cronyist Authoritarianism

14 aprilie 2009

April 13, 2009 (RFE/RL) — What we are currently witnessing in Chisinau is the beginning of a revolutionary movement. I wish to emphasize this, because revolutions are the only means of action against political systems that are defunct, but refuse to admit it. The political regime in the Republic of Moldova is indeed such a case. The country has been governed for many years by the Communist Party of Moldova (CPM), an unreformed, unrepentant party of the Leninist mold. I disagree with those analysts who consider this party communist only in name, on the grounds that it allegedly reconstructed itself as a political formation foreign to traditional communist principles. True, it would be absurd to assert that the CPM is communist in a classical sense, because things have changed radically in the past 20 years, since the Soviet Union collapsed in late 1991. But if one takes into account the CPM’s motivation, its nostalgia for the Leninist past, and the way it rules the country, the CPM led by Vladimir Voronin is the clear genealogical successor to the Soviet-era Communist Party of Moldavia. This is a fact; Mr. Voronin himself has said it many times. He and his comrades have viciously and unswervingly opposed even the most anodyne decommunization initiatives. Moreover, on December 18, 2006, when Romanian President Traian Basescu condemned the communist regime in Romania as “illegitimate and criminal,” Voronin’s party issued an official denunciation of the Final Report of the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania (which I chaired), the document on which Basescu’s statement was based.


Revoluţia anticomunistă la Chişinău

7 aprilie 2009

Mircea Dinescu: poetul, dizidentul şi decepţia

10 martie 2009

Istoria literaturii române va consemna probabil trei mari acţiuni din biografia lui Mircea Dinescu: naşterea scrisului poetic, curajul protestului anticomunist şi clovneria mediatică post-decembristă.

Talentat până la refuz, vizionar ameţitor şi răsfăţat de cuvinte, tânărul „cu spatele frumos” îşi invoca la debut muza: „vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă / să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os / şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.” O înregistrare din 1967 ne arată un holtei amuzat, candid, zâmbind fâstâcit în faţa camerelor de luat vederi, gata să explodeze pe făgaşul serpentinos al metaforei. Erau vremuri în care Mircea Dinescu îndura stoic sărăcia şi anonimatul. Poetul s-a maturizat rapid şi a scris mai departe. Versurile s-au aşezat mereu între tonul ludic, gravitatea vertiginoasă şi incantaţia elegiacă. Mircea Dinescu s-a pus cordial „La dispoziţia dumneavoastră” (1979), alegând apoi dramatic un „Exil pe o boabă de piper” (1985). A stat în preajma clasicilor, i-a citit pe Rimbaud, Borges şi Puşkin, a fost apreciat de critici şi a râvnit la „O beţie cu Marx” (1989). Editurile străine i-au publicat cu generozitate texte interzise acasă („Ce faci tu, literatură? / Tulburi cîţiva tineri caraghioşi din provincie / aşezi negustorul de hîrtie / la masa celui cu burta plină de litere / pui păduchi de aur în chica boemului / şi tricolor pe pieptul academicianului / dar nu poţi îndulci apa înecatului / nici topi zăpada leprosului / nici îngrăşa vinerea săracului”).

Mircea Dinescu, la ceapă

Mircea Dinescu, la ceapă

În anii de hazna şi servitute ai socialismului, Mircea Dinescu n-a acceptat ca viaţa literelor să fie guvernată exclusiv de „autonomia esteticului.” Acum douăzeci de ani, la 17 martie 1989, poetul declara pentru ziarul Libération că drepturile omului sunt încălcate (precedentul fiind interviul dat postului Radio Moscova în august 1988, când a lăudat perestroika lui Gorbaciov). Câţiva intelectuali de prestigiu — Geo Bogza, Şt. A. Doinaş, Mihai Şora, Octavian Paler, Al. Paleologu, Dan Hăulică şi Andrei Pleşu — s-au solidarizat cu Mircea Dinescu printr-o scrisoare de susţinere. Poetul a fost dat afară din serviciu iar semnatarii au primit interdicţia de-a mai publica (cu excepţia antifascistului Geo Bogza). Devenit faimos prin intermediul „Europei libere”, Mircea Dinescu a fost salutat – alături de Doina Cornea – drept erou al conştiinţei naţionale. La Revoluţie, întreaga ţară şi diaspora fac cunoştinţă cu cel mai spectaculos intelectual-dizident al „epocii de aur.” În ziua de 22 decembrie 1989, cel care a rostit faimoasa declaraţie „Fraţilor, am învins!” a fost iubit instantaneu de întreaga Românie.

După ianuarie 1989, strategia împrietenirii cu puterea a dat neaşteptate roade. Ion Iliescu, îndeosebi, s-a bucurat de invitaţii nenumărate pe proprietăţile poetului (în Ialomiţa sau în Dolj, „La Cetate”). Orientarea pro-democrată l-a menţinut succesiv aproape de Emil Constantinescu, Teodor Stolojan şi Traian Băsescu (pe care l-a lăudat în campania din 2004, pentru a-l apropia într-o caricatură ineptă din 2009 de figura lui … Hitler). După 2005, şi de atunci fără alte fluctuaţii de simpatie, Dinu Patriciu sau Călin Popescu-Tăriceanu au vibrat la pofta de concesie şi interesele de asociere ale domnului Dinescu.

Sigur, a existat şi bătălia pentru deschiderea arhivelor fostei Securităţi. În afara acestui episod onorabil, însă, mandatul vigilenţei etice („to speak truth to power”) s-a prăfuit uşor. O perioadă, scrisul de pamflete suculente şi pastile pontoase a mai atras cititorii de politică (nu şi poezie). Histrionul latifundiar s-a reprofilat apoi în domeniul business. A făcut afaceri cu Sorin Ovidiu Vântu, Silviu Prigoană sau Academia Română, devenind – după propria declaraţie – un fermier capabil să investească (fără profit) peste un milion de dolari (echivalentul premiului Nobel pentru literatură sau pace).

Toate acestea n-ar fi fost deloc prilej de sminteală dacă, de ani buni, atât harul creatorului, cât şi îndrăzneala protestatarului n-ar fi lăsat loc unei măşti de circar. Aciuat pe lângă marii oligarhi, el vinde necazul proletarului şi compasiunea pentru mujic. Vrea să apere limba română, dar ca la uşa cortului. Împreună cu Stelian Tănase – autor recent de numeroase pagini pornografice (vezi romanul Maestro) – fostul dizident dezbate situaţiunea într-o cheie manelist-intelectuală. Tănase, confirmat pe post de profesor universitar după standardele româneşti ale profesiei, girează orice platitudini segmentate cu „dezvăluiri de culise” şi izbucniri vesele de limbaj bocciu. Nu e loc de rigori conceptuale, reflexe profesioniste, comparaţii pertinente sau referinţe istorice exacte: vorba să curgă, timpul să treacă iar magnetul poantei – oricât de ieftine – să ţină audienţa aproape! Şueta găzduită săptămânal în studiourile din Piaţa Presei Libere ajunge astfel o nefericită imitare a „hazului-de-necaz” propus americanilor de Stan şi Bran, în timpul marii depresiuni. Torturile cu frişcă sunt înlocuite însă de petele gri ale discernământului şi mirosul de ţiţei al frazei. Read the rest of this entry »


MAO: DEMONUL ISTORIEI CHINEZEŞTI ÎN SECOLUL XX

2 martie 2009

ANIVERSARE (un film de Constantin Flondor)

18 februarie 2009

http://www.constantin-flondor.com/movie.php?id=10190


PIONIERII SOVIETICI: LENIN E SOARELE, NOI CARTOFIORII…

6 februarie 2009

Maciej Bielawski: “Nicolae Steinhardt and his Journal of Happiness”

3 februarie 2009

 Nicu Steinhardt (1912-1988) was one of the most interesting, significant and representative persons of twentieth-century European culture. Born in Bucharest at the turn of the century in a Jewish family, he was educated in law and became a gifted literary critique. Moved by his natural intellectual openness, he proved himself to be a profound thinker and erudite, writer and philosopher between the two wars. During the totalitarian regime in Rumania, he spent four years in communist prisons, a turning point for him as an important experience linked him with the Christian faith. In the time after his release from prison, he deepened this experience both existentially and verbalized in various writings.


THE HISTORY OF THE GULAG: SUFFERING

23 ianuarie 2009

ROMÂNIA PROFUNDĂ, ANTI-ELITISTĂ ŞI PLINĂ DE UMOR

19 ianuarie 2009

Şi un ultim mesaj: intelectualii sunt de vină!


CONDAMNAREA COMUNISMULUI: DETRACTORI ŞI IMPLICAŢII POLITICE (un eseu de Cristian Vasile)

13 ianuarie 2009

Un studiu semnat de Cristian Vasile, istoric al Institutului N. Iorga.


MEMORIA ŞI NOSTALGIA COMUNISMULUI

12 ianuarie 2009

I.V. Stalin apare în topul preferinţelor publicului din Rusia.


Despre analiza comunismului românesc: interviul “Hotnews” cu profesorul Vladimir Tismaneanu

29 decembrie 2008

 

Vlad Mixich: In ce stadiu considerati ca se afla decomunizarea Romaniei la doua decenii de la caderea regimului Ceausescu? A inceput sau doar se pregateste sa inceapa?

Vladimir Tismaneanu: Eu as compara Romania cu alte state post-comuniste, inclusiv cu situatia din Germania de dupa 1989. Acolo s-a infiintat, in anii 90, o comisie a Bundestagului pentru analiza dictaturii PSUG condusa de fostul disident, pastorul luteran Reiner Eppelmann. Raportul Final al acelei comisii, final doar in sensul ca incheia o activitate a unui for stiintifico-moral, a propus o analiza extrem de riguroasa a institutiilor si metodelor care au caracterizat regimul leninist din fosta RDG. Nu stiu alt caz, cu exceptia Romaniei, unde sa se fi intamplat un asemenea lucru. Activitatea Comisiei Prezidentiale pe care am condus-o, precum si aceea a Comisiei Prezidentiale Consultative (infiintata in aprilie 2007) care lucreaza acum pentru punerea in practica a recomandarilor asumate de presedintele Traian Basescu, a fost evident inspirata si de precedentul german. Eu cred ca in comparatie cu perioada de dinainte de 2006 s-au realizat lucruri esentiale, dar nu suficiente: o deschidere a arhivelor nationale pentru cercetatori, inclusiv crearea fototecii perioadei comuniste; publicarea la Polirom a “Manualului de istorie a comunismului” si introducerea acestei teme ca obiect de studiu in licee (deocamdata optional); o serie de actiuni simbolice cu impact puternic (vizita presedintelui Basescu la Memorialul de la Sighet, funeraliile Monicai Lovinescu, celebrarea lui Ticu Dumitrescu la implinirea varstei de 80 de ani, prezenta presedintelui Basescu in noiembrie 2007 la aniversarea revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov). In plan cat se poate de concret, CNSAS a primit mai multe dosare de la SRI si SIE in perioada de dupa 2006, decat in toata istoria sa anterioara. Cu un Parlament care a rezistat obstinat decomunizarii (va amintiti promisiunile neonorate ale lui Bogdan Olteanu pe tema lustratiei), care s-a opus introducerii unor legi care sa-i penalizeze pe fostii securisti la nivelul scandaloaselor pensii primite, era greu sa se faca mult mai mult. Presedintele nu are drept de initiativa legislativa. Este regretabil ca nu s-au dat ordonante guvernamentale intr-o serie de domenii unde poate ca s-ar fi putut actiona. Tin sa accentuez cooperarea dintre comisia pe care o conduc si Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR) in privinta manualului de liceu. Read the rest of this entry »


FR ROMAN BRAGA: A CHRISTIAN CONFESSOR

28 decembrie 2008

PAPAGALII ANTI-ANTICOMUNIŞTI (George Scarlat)

26 noiembrie 2008

Papagalii anti-anticomunişti.



SCRISOARE CĂTRE LIBERALI (un mesaj de la Theodor Paleologu)

25 noiembrie 2008

 

Un liberal nu este neapărat un membru sau un alegător al Partidului Naţional Liberal. Şi nici al unui alt partid anume. El se defineşte prin adeziunea la o filozofie liberală despre societate şi printr-o atitudine de apărare a libertăţii private şi publice. Din această definiţie minimală decurge şi marea diversitate a curentelor liberale. 

Scrisoarea mea se adresează unui spectru foarte larg de liberali, de la militanţii PNL la cei care, mai degrabă anarho-liberali, nu votează de obicei. Pe toţi vreau să-i conving de iminenţa pericolului revenirii la putere a PSD într-un context de criză care-i reactivează în forţă rezervele ideologice socialiste. Ne aducem cu toţii aminte de statul-PSD din perioada 2000-2004, cînd practic orice opoziţie fusese redusă la tăcere. O nouă guvernare PSD ar folosi criza ca pretext pentru un clientelism încă şi mai straşnic, bazat de data asta pe critica ideologică a “capitalismului de dreapta”. Mergeţi afară şi uitaţi-vă cum s-au împînzit din nou străzile cu steaguri, panouri şi pancarte roşii: este imaginea exactă a ceea ce se pregăteşte.  Read the rest of this entry »


Luptătorul anticomunist VASILE PARASCHIV, decorat

17 noiembrie 2008

Vasile Paraschiv

Tardiva cinstire a unui luptător anticomunist.


DESPRE COMUNISM CA RELIGIE POLITICĂ (Vladimir Tismăneanu)

14 noiembrie 2008

Despre explicaţiile teologice

C. Siulea: “domnul Tismaneanu explica foarte multe in termeni teologici (comunismul e manifestarea Diavolului in istorie, a colabora cu securitatea inseamna a fi colaborat cu Diavolul etc.) e doar obscurantism si literatura proasta, nu mai are nimic de-a face cu rigoarea intelectuala”.

Indraznesc sa amintesc ca sintagma “Diavolul in istorie” ii apartine lui Lezsek Kolakowski. Eu am imprumutat-o de la filosoful polonez, recunoscindu-i prioritatea si avind acordul sau. Eseul poate fi citit in volumul “Modernity on Endless Trial” aparut in romaneste la Curtea Veche, in colectia “Constelatii” pe care o coordonez. Kolakowski intr-un interviu celebru (in revista “Encounter”) a spus: “Noi am trait prezenta Diavolului in istorie. O spun cit se poaate de serios si de concret”. Nu cred ca dorim in vreun fel o “normalizare” a portretelor celor care au decis exterminarile in masa. Nu este “normalizat” Stalin in cartile unor Tucker ori Ulam, nu este “normalizat” Hitler in biografiile lui Bullock ori Ian Kershaw. Raportul Final a urmarit exact aceasta inlaturare a camuflajului de normalitate a sistemului. Mi-ar place sa stiu ca cineva se va ocupa cindva si de “Iluziile normalitatii comuniste.” Read the rest of this entry »


VLADIMIR TISMĂNEANU, Despre Raportul Comisiei Prezidenţiale

14 noiembrie 2008

O tempora, o mores! Sau, cu vorbele marelui ginditor social Albert Hirschman, “Shared hatreds make for strange bedfellows”. Domnul N. S. Dumitru, pe care dl Rogozanu nu l-a recunoscut, era in 1990 prim-vicepresedintele FSN si a fost principala persoana, alaturi de Gelu Voican-Voiculescu,m implicata in indeplinirea ordinului lui Ion Iliescu de aducere a minerilor la Bucuresti. Profesor de marxism, leninist impenitent, N. S. Dumitru nu a abdicat vreodata de la “iluziile comunismului”. Din cite mi s-a relatat, la discutia de la MNAC, N. S. Dumitru a “explicat” necesitatea sacrificiilor umane pentru implinirea scopurilor progresiste ale doctrinei marxiste. In anii 70, acelasi N. S. Dumitru publica o carte cu titlul “Magistrala progresului istoric”.

Ca unul care am citit volumul aparut la ed. Cartier, gasesc bizar faptul ca autorii nu mentioneaza nicicum mandatul Comisiei Prezidentiale formulat in decizia presedintelui Traian Basescu din aprilie 2006: “analiza institutiilor, metodelor si personalitatilor care au facit posibile crimele si abuzurile epocii comuniste”. Nu a fost nicicum obiectivul Comisiei pe care am coordonat-o sa scriem un fel “manual unic”.  Ar fi fost o aberatie. Dimpotriva, cum se scrie clar in nota editurii Humanitas de la inceputul volumului, Raportul reprezinta o piatra de hoar in sensul ca este o sinteza pornind de la care vor incepe noi explorari. Lucrul acesta il spune si dl Gabriel Andreescu intr-unul dintre cele mai echilibrate texte din volumul aparut la Chisinau.

In “Slavic Review” a aparut in 2007 sub titlul “Remembering Romanian Communism” recenzia lui Charles King, Ratiu professor la Georgetown University la Raport. In raspunsul meu, multumindu-i pentru analiza critica pertinenta si aplicata, am fost de acord ca exista dimensiuni ale trectutului traumatic din anii comunismului care nu au fost elemente centrale ale analizei noastre. Ele trebuie evident adincite: ma refer la problemele vietii cotidiene, ale subiectivitatii sub comunism (inclusiv viata intima), dar si cele legate de complicitati si colaborationism. Ele nu erau insa parte a ceea ce ne revenea noua sa facem, in parametrii Mandatului. 

Ii indemn pe toti cei interesati sa priveasca de o maniera comparativa demersul nostru sa citeasca volumul “Unspeakable Truths: Facing the Challenge of Truth Commissions” de Priscilla Hayner, Routledge, 2002 (cu prefata lui Timothy Garton Ash). Veti constata ca obiectiile domnilor Daniel Barbu, A. P. Iliescu si ale celorlalti colaboratori sint aproape identice cu cele ale oponentilor/criticilor comisiilor de adevar in tari precum Africa de Sud, Germania (Comisia Eppelmann pentru analiza dictaturii PSUG/SED si a consecintelor sale), Chile, Guatemala: Raportul este incomplet; cifrele legate de victime nu sint convingatoare (plaja e prea mare); nu ar fi trebuit rostite nume; tonalitatea este patetica; Raportul serveste o cauza politica…

Read the rest of this entry »


VALERIU ANANIA, Memorii (Editura Polirom)

14 noiembrie 2008

O apariţie de excepţie.

„Tragismul vietii sale este refluxul vointei de a reuni contrariile, in pofida unei istorii care absolutizeaza partialitatea si partizanatul. Nu e de mirare ca atitudinea respectiva, ostila oricaror incadrari definitive, a provocat animozitati, acuzatii virulente sau, dupa caz, nedumeriri. Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic, invecinat cu spiritul faustic al modernitatii. Altii au vazut in ea proba unor ezitari esentiale. In ce ma priveste, cred ca adevarul se afla aiurea. Parintele Anania este prin excelenta un om liber, un om care a refuzat sa-si sacrifice inzestrarile pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligatiilor circumstantiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez in ele, dimpotriva, vocatia unei coerente paradoxale, care face din demnitate o suprema valoare si cultiva neatirnarea ca pe un superlativ al smereniei.” (Teodor Baconsky)


REVOLTA DE LA BRAŞOV, 1989

14 noiembrie 2008

Un memento.


INOCENŢA INCERTĂ A ANTI-ANTICOMUNISMULUI

6 noiembrie 2008

O simpla remarca (vezi infra) nu ar trebui sa treaca drept intoxicare, asa cum sugereaza criticul literar Costi Rogozanu. Un simplu blog nu poate avea efectul unei ditamai reviste sau al unui trust media. In plus, nu am discutat continutul unei carti care include nume perfect onorabile (profesorul Daniel Barbu, de pilda). Am pus sub semnul întrebării doar oportunitatea unei aparitii, pina la lectura cărţii.

Ce ar spus autorii volumului despre “ILUZIILE ANTICOMUNISMULUI” contemplând estetica unui titlu de tipul “ILUZIILE FILOSEMITE” imediat dupa aparitia Raportului Wiesel (comandat de Ion Iliescu într-o încercare de spălare a imaginii sale de colaborator cu antisemiţi notorii precum C.V. Tudor)? De ce negationismul fata de Holocaust este o crima (şi în Romania se pedepseste cu inchisoarea până la cinci ani) iar negationismul (chiar si relativizat) fata de Gulag poate ramine in teritoriul unui simplu joc mental?

Este pur si simplu un FAPT incontestabil ca Raportul Tismaneanu a trezit in Romania atit furia contestatara a dreptei neolegionare (Victor Roncea & co.) cit si relativismul mimat sub chipul inocentei de catre reprezentantii unei gindiri de stinga (Dragos Bucurenci stirnise ceva valuri la inceput de 2007). Aceasta, desigur, la nivelul unei mici sociologii a jurnalismului. De aici acel “caveat” metodologic: “Ca orice document istorico-literar, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Condamnarea Comunismului trebuie supus unei lecturi critice, iar nu idolatrizat ca revelaţie seculară.”

Pledez in continuare pentru pluralismul interpretarilor, insa nelipsite de respect pentru ce morti. Comunismul a facut din secolul XX un cimitir al istoriei recente. Crimele din Cambogia anilor 1977-78 sunt inca proaspete pentru ca jucausii nostri postmoderni sa imbrace tricoul Che Guevara si sa practice scepticismul istoric.

Exista, fireste, formule de anticomunism isteric si decerebrat, insensibil la relieful istoric al diferitelor epoci. Oportunitatea însă a unui titlu precum “Iluziile anticomunismului” mi se pare in continuare indoielnica. Ramine ca cititorii sa decida.

Mihail Neamtu


ATACUL ASUPRA RAPORTULUI TISMĂNEANU: STÂNGA NEO-MARXISTĂ ŞI DREAPTA NEO-LEGIONARĂ ÎŞI DAU MÂNA

5 noiembrie 2008

“Volumul “Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismaneanu”, publicat de Editura Cartier in colectia Cartier Istoric, ce va aparea saptamana aceasta in librarii este unul colectiv, coordonat de Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Siulea si Ovidiu Tichindeleanu. Pot fi intalnite si texte notabile ale unor  sociologi, politologi, filozofi din Romania, care si-au propus, impreuna cu antologatorii, o recitire critica a textului care s-a numit “Raportul Tismaneanu”. Numele acestor participanti sint: Florin Abraham, Gabriel Andreescu, Daniel Barbu, Alex Cistelecan, Andor Horvath, Adrian-Paul Iliescu, Costi Rogozanu, Michael Shafir, Andrei State, Ciprian Siulea, Ovidiu Tichindeleanu si Dan Ungureanu.”

Fireşte, ca orice document istorico-literar, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Condamnarea Comunismului trebuie supus unei lecturi critice, iar nu idolatrizat ca revelaţie seculară. Rămâne însă perfect simptomatic unghiul din care au venit atacurile oarbe asupra acestui prim document public anticomunist, asumat la cel mai înalt nivel de preşedintele Statului. Pe lângă aceste critici ale stângismului academic şi relativismului postmodern, blogosfera este saturată cu interjecţii neolegionare la adresa “jidanului” responsabil pentru coordonarea unei opere ştiinţifice care aparţine unui colectiv de peste 20 de cercetători ştiinţifici. În contextul triumfului doctrinelor socialiste nu doar la Bruxelles, ci şi la Washington DC., această involuntară alianţă nu poate să nu dea de gândit. (MN)


La moartea unui erou: Alexander Soljeniţîn

4 august 2008

Arhipelagul Gulag, vol. I, Introducere

Închin această carte celor care nu au avut destulă viaţă ca să istorisească ei cele prezentate aici. Şi să mă ierte că nu am văzut, nu mi-am adus aminte, nu am desluşit totul.

În anul 1949, împreună cu nişte prieteni, am găsit în revista „Priroda” („Natura”) a Academiei de Ştiinţe o notiţă remarcabilă. Scria acolo cu litere mărunte că pe rîul Kolîma, cu prilejul unor săpături, nu se ştie cum a fost descoperită.

O lentilă de gheaţă subterană – un vechi torent îngheţat, iar în el – reprezentanţi ai faunei fosile, avînd o vîrstă de cîteva zeci de milenii. Acei peşti ori tritoni s-au păstrat atît de proaspeţi, afirma savantul corespondent, încît participanţii la săpături, după ce au spart gheaţa, i-au mîncat pe loc cu plăcere. Cititorii nu prea numeroşi ai revistei au fost pesemne destul de uimiţi, aflînd cît de mult timp se poate păstra în gheaţă carnea de peşte, însă puţini dintre ei erau în stare să priceapă tîlcul adevărat al acestei notiţe imprudente. Noi am priceput numaidecît. Read the rest of this entry »


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers