http://grupareadeparte.wordpress.com/

Nu comunic telepatic, pythic ori prin alt instrumentar ezoteric cu tînărul savant ce a produs textul despre Pilat din Pont. Dar daţi-mi voie să cred că paragrafele dînsului nu rezumă, agnostic, un basm zaharisit, nici nu decriptează, în cod fenomenologic-prisăcaresc, jertfa Mîntuitorului. E vorba mai degrabă de o meditaţie campestră cu permanent subtext alpin, o parcurgere cu ghete filosofice, dar cu certă vibraţie de pelerinaj. Nu despre martirajul hristic e vorba în rîndurile domnului Neamţu sau, altfel spus, nu asta e tema propusă de dînsul. Dacă ajunge acolo, o face natural, cu o fluenţă impusă reflexiv, aşa cum un notoriu peratolog român, atacînd problema limitei, ajunge la libertate, iar apoi, vrînd-nevrînd, la Dumnezeu ca sursă, garant şi eretocrit al acestui dar. A vorbi despre Hristos cu inflexiuni de bibliotecă recentă nu echivalează cu o culpabilă ocluziune a porilor teologali. Dar mai ales, a formula şi a peripatetiza, cu discernămînt, într-o problemă de filosofie politică nu exclude un subtil finiş teologic. Or, dvs. am impresia că aţi citit gîndurile lui Mihail Neamţu cu stricte aşteptări de amvon, că aţi sperat la un asediu al chestiunii în docil duh biblic, fără piruete speculative “păgîne”. Mă certaţi, cu un condescendent fîlfîit pedagogic, că nu discriminez iscusit între “sacrificiu” şi “inocenţa cu destin”. Eu nu m-aş crampona de asemenea puberale precizări conceptuale. Cui nu-i este oare clar că, din unghi profetic şi soteriologic, Golgota nu e o tardivă tragedie elină? De ce nu vă străduiţi să depistaţi în acest text nu o problematizare de seminar ortodox, ci un ascensor deştept către vag şi paradox de sacră coagulare? În fond, e un panseu urcător, nu o dezbatere cu patrafir trădat despre managementul divin.

Cu netrucată simpatie,

q