Profesoara Zoe Petre, al XIV-lea Congres PCR şi conştiinţa revoluţionară (noiembrie 1989)

29 august 2010

Apostol Stan, Istorie şi politică în România comunistă, Ed. Curtea Veche, 2010), p. 335.

“În octombrie-noiembrie 1989, în pragul revoluţiei, Zoe Petre şi Mihai Maxim, de pildă, buni profesionişti altfel, se întreceau prin recomandări date unor studenţi oportunişti de a deveni membri ai PCR, în cinstea celui de-al XIV-lea congres, convocat să-l realeagă pe Ceauşescu în funcţiile supreme de partid. În ianuarie 1990, după înlăturarea dictatorului, nou înscăunatul decan, Zoe Petre, demobiliza un grup de studenţi ce voiau să se alăture unor basarabeni sosiţi de la Chişinău, pentru o demonstraţie unionistă în jurul statuii lui Mihai Viteazul.”

Apostol Stan (născut la 18 ianuarie 1933, la Teiu, Argeş) a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1952-1957), iar în 1967 şi-a luat doctoratul în istorie. Între 1957 şi 1999 a lucrat, în calitate de cercetător, la Institutul de Istorie al Academiei Române. Sporadic, în anii ’70,  şi după ’90, a ţinut cursuri de istorie modernă, mai întâi la Academia de Studii Economice şi apoi la Facultatea de Istorie. A fost membru în comitetele de redacţie ale periodicelor: Revista Istorică, Studii şi Materiale de Istorie Modernă (coordonator), Destin Romînesc (1994-2004), revistă pentru Basarabia.

PS: 20 de ani dupa mica gesticulaţie propagandistă în favoarea PCR, dna Zoe Petre propunea comparaţia între epoca Băsescu şi anii stalinismului greu (cu deplină probitate istorică, desigur…).


Ipocrizia eurocraţilor: UE propune austeritate fiscală doar pentru alţii

29 august 2010

Uniunea Europeană (UE) vizează o majorare de aproape 6% a bugetului propriu pentru anul următor, în condiţiile în care a cerut reducerea drastică a cheltuielilor în statele membre, afectate de criză, potrivit unui comentariu publicat de cotidianul american Wall Street Journal (WSJ), citat deMediafax Business.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 37 other followers