Cine aplauda frenetic, în primele rânduri, ultimul discurs al lui Nicolae Ceauşescu? Cine putea scanda, după morţii de la Timişoara, “vom munci şi vom lupta, ţara o vom apăra!”… Cine susţinea “democraţia muncitorească” şi socialismul naţionalist al PCR? Unde sunt astăzi agitatorii securişti şi cetăţenii patrioţi ai Capitalei care ridicau flamura roşie în data de 21 decembrie, întărind până în ultima clipă puterea dictatorului (dezorientat de scurta tulburare a ordinii din timpul mitingului)? Iată întrebări care, după douăzeci de ani, îşi mai caută răspunsul…
Evident, lingăi notorii ai Epocii de Aur continuă şi astăzi să ne dea lecţii de morală în presă ori la televizor. Neomarxiştii şi fundamentaliştii regresivi, în schimb, se epuizează în atacuri furibunde la adresa valorilor moderaţiei şi ale civilităţii. 1989-2009 impune un bilanţ trist al dezorientării şi al diversiunii. Minciuna, zvonistica şi, în fond, discursul paranoic nu a dispărut.
