Cehov: o epistolă despre conştiinţă, suflet şi formare (Scrisoarea 24)

Catre N. P. Cehov

                                     martie 1886, Moscova 

Micul meu Zabelin ! Mi s-a spus ca te simti ofensat de glumele mele si ale lui Schächtel… Însusirea de a se simti ofensat e apanajul sufletelor nobile. Totusi, daca se poate rîde de Ivanenko, de mine, de Miska sau de Nelly, de ce nu s-ar putea rîde si de tine? Ar fi nedrept… De altfel, daca nu glumesti si te consideri într-adevar ofensat, atunci ma grabesc sa-ti prezint scuzele mele.

De obicei se rîde de ceea ce are haz, sau de ceea ce nu întelegi. Din aceste doua alternative, alege-o pe care vrei.

Bineînteles, cea de a doua e mai magulitoare, dar—vai!— pentru mine, personal, tu nu esti o enigma. Nu e greu sa întelegi pe un om cu care ai împartit dulceata caciulilor tatarasti, a Vucinei, a limbii latine si, în sfîrsit, a vietii în comun la Moscova. Si apoi, viata ta e atît de putin complicata din punct de vedere psihologic, încît o pot întelege chiar si cei care nu au trecut prin seminar. Din respect pentru tine, o sa fiu sincer. Te superi, te simti ofensat… Dar nu e vorba de zeflemele si nici de trancanelile blajine ale lui Dolgov… E vorba ca tu însuti, ca un om de treaba ce esti, te simti într-o situatie falsa, iar cel ce se crede vinovat de ceva îsi cauta totdeauna justificarea în afara: betivul da vina pe nenoroc, Puteata pe cenzura, iar cel ce fuge de la Iakimanka, pentru a se arunca în desfrîu, da vina pe frigul din sala, pe zeflemele s.a.m.d… Daca mi-as lasa acum familia în voia soartei, as încerca sa gasesc scuze în caracterul mamei, în hemoptizie si altele. Lucrul acesta e firesc si e scuzabil. Asa e omul. Ca te simti într-o situatie falsa, e adevarat, altfel nu ti-as fi spus ca esti un om cumsecade. Daca ti-ai pierde aceasta calitate, de a fi cumsecade, atunci s-ar schimba socoteala, te-ai împaca si tu cu noua situatie, si nu te-ai simti calcînd pe un teren nesigur. Ca nu esti o enigma pentru mine si ca uneori esti barbar de ridicol — si asta e adevarat. Doar esti un simplu muritor, iar noi, muritorii, sîntem enigmatici numai atunci cînd sîntem prosti si ridicoli 48 de saptamîni pe an… Nu-i asa?

Il faut cesser de mépriser le Moyen Age (Sylvain Gouguenheim)

Dans Aristote au Mont-Saint-Michel, l’historien remet en cause l’idée selon laquelle le Moyen Age renoua avec la pensée grecque grâce à l’Islam. Son essai a suscité de vives critiques. Il y répond.

Il faut cesser de mépriser le Moyen Age, en effet. Ce qui me gêne dans l’expression «Islam des Lumières», c’est que, pour le grand public du moins, elle fait penser aux Lumières du XVIIIe siècle. Or, cette analogie est anachronique. Car, s’il y a indiscutablement des sciences arabes et si le savoir grec traduit dans le monde islamique prend toute sa part dans leur éclosion, on ne trouve pas, jusqu’à plus ample informé, dans la pensée médiévale arabo-musulmane de critique rationaliste, voire athée de la religion, qui est un signe distinctif des Lumières et qui se formulera d’ailleurs six siècles plus tard.