Cehov: o epistolă despre conştiinţă, suflet şi formare (Scrisoarea 24)

31 martie 2009

Catre N. P. Cehov

                                     martie 1886, Moscova 


Micul meu Zabelin ! Mi s-a spus ca te simti ofensat de glumele mele si ale lui Schächtel… Însusirea de a se simti ofensat e apanajul sufletelor nobile. Totusi, daca se poate rîde de Ivanenko, de mine, de Miska sau de Nelly, de ce nu s-ar putea rîde si de tine? Ar fi nedrept… De altfel, daca nu glumesti si te consideri într-adevar ofensat, atunci ma grabesc sa-ti prezint scuzele mele.

De obicei se rîde de ceea ce are haz, sau de ceea ce nu întelegi. Din aceste doua alternative, alege-o pe care vrei.

Bineînteles, cea de a doua e mai magulitoare, dar—vai!— pentru mine, personal, tu nu esti o enigma. Nu e greu sa întelegi pe un om cu care ai împartit dulceata caciulilor tatarasti, a Vucinei, a limbii latine si, în sfîrsit, a vietii în comun la Moscova. Si apoi, viata ta e atît de putin complicata din punct de vedere psihologic, încît o pot întelege chiar si cei care nu au trecut prin seminar. Din respect pentru tine, o sa fiu sincer. Te superi, te simti ofensat… Dar nu e vorba de zeflemele si nici de trancanelile blajine ale lui Dolgov… E vorba ca tu însuti, ca un om de treaba ce esti, te simti într-o situatie falsa, iar cel ce se crede vinovat de ceva îsi cauta totdeauna justificarea în afara: betivul da vina pe nenoroc, Puteata pe cenzura, iar cel ce fuge de la Iakimanka, pentru a se arunca în desfrîu, da vina pe frigul din sala, pe zeflemele s.a.m.d… Daca mi-as lasa acum familia în voia soartei, as încerca sa gasesc scuze în caracterul mamei, în hemoptizie si altele. Lucrul acesta e firesc si e scuzabil. Asa e omul. Ca te simti într-o situatie falsa, e adevarat, altfel nu ti-as fi spus ca esti un om cumsecade. Daca ti-ai pierde aceasta calitate, de a fi cumsecade, atunci s-ar schimba socoteala, te-ai împaca si tu cu noua situatie, si nu te-ai simti calcînd pe un teren nesigur. Ca nu esti o enigma pentru mine si ca uneori esti barbar de ridicol — si asta e adevarat. Doar esti un simplu muritor, iar noi, muritorii, sîntem enigmatici numai atunci cînd sîntem prosti si ridicoli 48 de saptamîni pe an… Nu-i asa? Read the rest of this entry »


Il faut cesser de mépriser le Moyen Age (Sylvain Gouguenheim)

31 martie 2009

Dans Aristote au Mont-Saint-Michel, l’historien remet en cause l’idée selon laquelle le Moyen Age renoua avec la pensée grecque grâce à l’Islam. Son essai a suscité de vives critiques. Il y répond.

Il faut cesser de mépriser le Moyen Age, en effet. Ce qui me gêne dans l’expression «Islam des Lumières», c’est que, pour le grand public du moins, elle fait penser aux Lumières du XVIIIe siècle. Or, cette analogie est anachronique. Car, s’il y a indiscutablement des sciences arabes et si le savoir grec traduit dans le monde islamique prend toute sa part dans leur éclosion, on ne trouve pas, jusqu’à plus ample informé, dans la pensée médiévale arabo-musulmane de critique rationaliste, voire athée de la religion, qui est un signe distinctif des Lumières et qui se formulera d’ailleurs six siècles plus tard.


DAVID BENTLEY HART about Atheist Delusions: The Christian Revolution and Its Fashionable Enemies

28 martie 2009

 

David Bentley Hart

David Bentley Hart

“With impressive erudition and polemical panache, David Hart smites hip and thigh the peddlers of a `new atheism’ that recycles hoary arguments from the past. His grim assessment of our cultural moment challenges the hope that `the Christian revolution’ could happen again.”-Richard John Neuhaus, former editor in chief of First Things 

“Provoked by and responding to the standard-bearers of `the New Atheism’, this original and intellectually impressive work deftly demolishes their mythical account of `the rise of modernity.’ Hart argues instead that the genuinely humane values of modernity have their historic roots in Christianity.”-Geoffrey Wainwright, Duke Divinity School

“In this learned, provocative, and sophisticated book, Hart presents a frontal challenge to today”s myopic caricature of the culture and religion that existed in previous centuries.”-Robert Louis Wilken, University of Virginia


Roger Scruton in Romania

27 martie 2009

Conferinţa lui Roger Scruton susţinută la Palatul Parlamentului, 25 martie 2009.


Înapoi la argument: invitat, dl. Mirel Bănică

27 martie 2009

O emisiune despre cercetarea academică şi viaţa socială în România contemporană.


Horia Roman Patapievici: „Uneori aş vrea să fiu Schwarzenegger” (masa rotundă la Adevărul)

27 martie 2009

Horia Roman Patapievici crede că statul român este un stat dezordonat, de la lucrătorii manuali şi până la oamenii din presă sau din Parlament, care nu-şi fac treaba în mod conştiincios.


Nicolas Lecaussin sur le bilan des reformes de Nicolas Sarkozy

27 martie 2009

O evaluare a situaţiei din Franţa.


Traian Ungureanu: Fără America…

27 martie 2009

Ce vă spune următorul scenariu: Statele Unite dau faliment? Ipoteza e apocalipitcă şi, în acelaşi timp, verosimilă. Sursele politice şi economice ale impasului american sînt în mişcare şi converg. O cădere de sistem ar fi tot ce poate fi mai cumplit şi mai istoric pentru civlizaţia occidentului. Simpla contemplare a unei asemenea linii de şoc pare de o cutezanţă vecină cu prostia. Însă ceva gravissim se întîmplă şi, deocamdată, e de spus (şi profetizat) doar atît: reţineţi acest moment istoric – februarie-aprilie 2009. Peste cîţiva ani sau poate mai mult, cînd şi dacă vă veţi întreba cum a început lumea nouă şi cum a intrat în declin vechea aşezare a umanităţii, veţi găsi răspunsul în acest interval. Pe scurt, criza care domină Statele Unite – şi, mai departe, sistemul financiar global – aleargă spre masa critică, împinsă de două alte manifestări ale crizei umane americane.


Anul Darwin: progresul şi evoluţia, încotro?

20 martie 2009

Subtilităţile tehnice ale teoriei darwiniste despre originea şi evoluţia speciilor vor rămîne un subiect de dezbatere între specialişti. Biologia moleculară, genetica sau paleontologia vor lămuri mai departe complexitatea variaţiilor procesului reproductiv, caracterul teleologic sau aleatoriu al selecţiei naturale şi rolul „genei egoiste“. Cînd însă materialismul este ridicat la rang de viziune metafizică şi marile realizări ale spiritului uman sînt explicate dintr-o perspectivă strict funcţionalistă, atunci moştenirea lui Charles Darwin merită chestionată. 

Se poate elabora o etică plecînd de la postulatul animalităţii noastre (definită prin „struggle and survival“)? Noţiunea de evoluţie conţine implicit sugestia progresului istoric. Or, după secolul marilor cataclisme totalitare şi conflagraţii mondiale, după Auschwitz şi Gulag, după Bosnia şi Rwanda, ce resurse de optimism iluminist ne mai rămîn accesibile? Sînt oare toate aceste orori explicabile din perspectiva înţelegerii evoluţioniste a comportamentului uman? Putem accepta oare producţia industrială a răului la scară globală prin prisma unei resemnări naturaliste în cadrele imanenţei? Este oare filantropia sau grija pentru cei neajutoraţi – născuţi cu handicapuri fizice sau deficienţe mintale – o risipă inutilă de energie? Putem găsi temeiuri pentru experienţa gratuităţii, dincolo de intenţionalitatea tacită a comportamentului nostru animalic? Read the rest of this entry »


Incestul penal şi România promiscuităţii

17 martie 2009

În timp de criză economică, guvernanţii ne propun relaxarea morală. Contracţia bancară nu stimulează reflecţia etică, ci doar un plus de uşurătate şi dezmăţ. Dacă tot n-am asistat până acum la condamnarea asasinilor din 16-25 decembrie 1989 şi 13-15 iunie 1990, Ministerul Justiţiei a decis emanciparea moravurilor societăţii româneşti astfel: viitorul Cod Penal renunţă la incriminarea autonomă a incestului ca faptă reprobabilă.

Ce înseamnă aceasta? Alcoolici sau, dimpotrivă, maeştri lucizi ai fanteziilor erotice, taţii sau fraţii virili şi persuasivi au liber în ţarcul intimităţii propriilor lor fete ori surori când acestea au împlinit 18 ani. Mamele nimfomane vor putea face acelaşi lucru, eventual contra-cost, fără ca legea să interzică oferta de iniţiere în secretele iubirii de tip lesbian. Fraţii, surorile şi rudele de grad apropiat pot explora orice perversitate, indiferent de trauma afectivă, viciul moral sau moartea spirituală implicate de nişte porniri „liber consimţite.” Decizia coincide cu îndulcirea atitudinii faţă de avort, prostituţie şi pedofilie (pedepsită cu închisoare de la unu la numai cinci ani pentru agresarea minorilor între 13-15 ani).

Nu era oare destul de amăgită şi grav deşuchiată biata noastră ţară? Când vedem zilnic criza familiei şi roadele nihilismului mediatic – pentru care doar apariţiile TV sunt „garantul valorilor supreme” –, o mână de specialişti în drept liberalizează drastic noţiunea de „consimţământ individual” şi libido. O aterizare promptă, aşadar, pe planeta cândva interzisă chiar celor mai exotici antropologi! Read the rest of this entry »


Douglas Knight about theological economics

14 martie 2009

To explain why we are facing this flood and these crises we have to think through covenant, love and gift. We will examine them not because these are religious ideas, but because they are fundamental economic ideas. When we attempt to understand economics without them, we achieve incoherence. Economics has indeed tried to understand human interaction and exchange without the concepts of covenant, love and gift, and the result has been the bankruptcy of economics and a crisis that is both social and economic.


C.S Lewis’s surviving BBC radio address

13 martie 2009

Regretatul Vlad Georgescu despre Orizonturi roşii

13 martie 2009

Vlad Georgescu (1937-1988) istoric și profesor universitar, a fost în ultimii șase ani de viață directorul Serviciului Românesc la Radio Europa Liberă. Intr-un editorial, difuzat la 14 noiembrie 1987, Vlad Georgescu anunța difuzarea unor ample fragmente din cartea generalului Mihai Pacepa, Orizonturi roșii. La scurtă vreme el primea un mesaj din partea Securității române, avertizîndu-l că transmiterea în serial a cărții îl va costa viața. Documentul sonor se păstrează în Arhiva istorică RFE de la Hoover.


Orlando Figes interzis la Moscova

13 martie 2009

Un reportaj al Radio Europa Libera.


Alexander Baumgarten: despre filozofie, conştiinţă şi sensul Universităţii

13 martie 2009

O excelentă emisiune ÎNAPOI LA ARGUMENT (realizator: H.-R. Patapievici)


TRU: Despre sensul istoric al crizei financiare

12 martie 2009

Adevărata criză e internă, istorică şi perpetuă. Din acest motiv, statul român nu poate participa la rezolvarea problemelor economice. Lipsa de mijloace financiare poate fi corectată, de pildă, de un împrumut de urgenţă acordat de FMI, însă asta nu va înzestra cu adevărat Guvernul. Aceasta e traiectoria pe care am ajuns, iar, lihniti în faţa FMI-ului. Nu deficienţele sau nu neapărat deficienţele economice ne-au adus în această situaţie, ci spolierea internă a statului de către omul ales de stat să distrugă statul. Vîntu, Patriciu, Voiculescu şi restul marii generaţii de oligarhi au făcut averi fabuloase din afaceri cu statul, nu dintr-o invenţie genială pornită într-un garaj mizer şi nici din revoluţii manageriale de genul liniei de fabricaţie Ford. Prezumţia de vinovăţie plasată împotriva tuturor averilor private de care se plînge Dinu Patriciu nu există. Există altceva. Există o enormă premiză istorică: marii, de fapt foarte mărunţii, oameni de megaafaceri ai României nu s-au născut pe picioarele lor ci în poala statului. Din care n-au coborît încă. Asta e istoria. Restul , adică pretenţiile de „capitalişti” şi „cavaleri răsăriteni ai industriilor” e doar retorică. Diferenţa şi drama vin, cu adevărat, din împărţirea puterilor în stat. România nu practică împărţirea puterilor în stat ci împărţirea puterilor cu statul, pînă la absorbirea, sustragerea sau închirierea statului. Nu e o tragedie, pentru că tragedia presupune măreţia. E o pungăşie măruntă expandată la nivel istoric şi naţional… Iar viclenia proastă duce la farsă.


Înconjurul lumii în vremuri de criză (Bogdan C. Enache)

11 martie 2009

Totul a început în patria lui George Washington, a jazz-ului şi a lui Marilyn Monroe. Chiar şi cel mai amărât american îşi putea lua, până acum vreo doi ani, o casă şi un Chevy doar cu buletinul. Băieţii deştepţi de pe Wall Street – vorba lui Băsescu –, care ajunseseră la al nu-ştiu-câtelea mansion, şi magia lor financiară, aveau grijă ca banii să ruleze. Dacă banii nu se găseau în America, erau împrumutaţi de la chinezi şi arabi, cărora nesăţiosul guvern George Bush – pornit într-o cruciadă fără de sfârşit împotriva terorismului – le dădea în schimb titluri de stat. Deasupra tuturor, însă, trona Alan Greenspan, guvernatorul băncii centrale a SUA, magicianul tuturor magicienilor, omul invidiat aproape fără excepţie pentru geniul său economic, slăvit ca un guru al capitalismului şi încoronat cu titlu de arhitect al unei noi ere a prosperităţii.

 

Dar, în vara lui 2007, piramida falsei prosperităţi construită de Greenspan pe credit ieftin a început să se prăbuşească. Când dobânzile au crescut, americanul de rând nu şi-a mai putut plăti creditele, preţurile la case şi la alte bunuri de consum au început să scadă, iar profiturile uriaşe aşteptate de bănci s-au evaporat şi în locul lor acestea început să înregistreze pierderi tot mai mari. Şampania a încetat să mai curgă pe Wall Street. Armele financiare de distrugere în masă, cum a numit Warren Buffet instrumentele derivate de credit create de bănci, au explodat. În iureşul conflagraţiei, aura de infailibilitate a lui Greenspan a suferit o lovitură mortală (dar asta nu l-a împiedicat să încaseze câteva milioane bune de dolari pentru a-şi face mea culpa în The Age of Turbulence). Una câte una, băncile de investiţii americane, de la baza capitalismul original în care pierderile sunt publice dar profiturile private creat de Greenspan, au dispărut : Bear Sterns a fost achiziţionată pe buza falimentului de JP Morgan sub presiunea băncii centrale la începutul anului trecut; Lehman Brothers a dat faliment în septembrie 2008, Merril Lynch a fost preluată de Bank of America, iar Goldman Sachs şi Morgan Stanely se menţin pe linia de plutire doar graţie infuziilor guvernamentale de capital. Read the rest of this entry »


Eşecul multiculturalismului britanic

11 martie 2009

O parada a soldatilor britanici ce s-au intors din Irak a fost perturbata de cateva zeci de demonstranti musulmani anti-razboi, informeaza editia electronica a publicatiei Daily Mail. Potestatarii i-au acuzat pe soldatii care defilau prin Luton ca sunt “macelarii din Basra”, “lasi”, “ucigasi de copii” si ca “au mainile patate de sange”.

(via Hotnews)


Pentru Traian Ungureanu, o dedicaţie cu Juninho Pernambucano

11 martie 2009

La cererea cititorilor acestui blog, o dedicaţie pentru TRU: cele mai frumoase goluri ale brazilianului Juninho Pernambucano.


Dan Tapalagă: Antologic, cu mogulii şi oamenii lor

10 martie 2009

Vantu, autoportret: fac afaceri, nu acte cartiabile. Incerc. Politia si justitia n-au decat sa-si faca datoria. Statul e slab, intariti-l. Cand sunt atacat, atac cu trustul. Altfel spus: daca pot fur, prindeti-ma daca sunteti in stare. Cam asta a spus si Patriciu. Cu oferta suplimentara de a coloniza statul cu oameni de afaceri. Macabra si cinica, a fost o emisiune cu si despre moguli, la o televiziune de mogul, intitulata mogulii si oamenii lor. In platou: jurnalisti, Hrebenciuc si un mustacios. Ce mesaje au avut ei de transmis? Care a fost, pana la urma, rostul emisiunii? 


Mircea Dinescu: poetul, dizidentul şi decepţia

10 martie 2009

Istoria literaturii române va consemna probabil trei mari acţiuni din biografia lui Mircea Dinescu: naşterea scrisului poetic, curajul protestului anticomunist şi clovneria mediatică post-decembristă.

Talentat până la refuz, vizionar ameţitor şi răsfăţat de cuvinte, tânărul „cu spatele frumos” îşi invoca la debut muza: „vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă / să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os / şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.” O înregistrare din 1967 ne arată un holtei amuzat, candid, zâmbind fâstâcit în faţa camerelor de luat vederi, gata să explodeze pe făgaşul serpentinos al metaforei. Erau vremuri în care Mircea Dinescu îndura stoic sărăcia şi anonimatul. Poetul s-a maturizat rapid şi a scris mai departe. Versurile s-au aşezat mereu între tonul ludic, gravitatea vertiginoasă şi incantaţia elegiacă. Mircea Dinescu s-a pus cordial „La dispoziţia dumneavoastră” (1979), alegând apoi dramatic un „Exil pe o boabă de piper” (1985). A stat în preajma clasicilor, i-a citit pe Rimbaud, Borges şi Puşkin, a fost apreciat de critici şi a râvnit la „O beţie cu Marx” (1989). Editurile străine i-au publicat cu generozitate texte interzise acasă („Ce faci tu, literatură? / Tulburi cîţiva tineri caraghioşi din provincie / aşezi negustorul de hîrtie / la masa celui cu burta plină de litere / pui păduchi de aur în chica boemului / şi tricolor pe pieptul academicianului / dar nu poţi îndulci apa înecatului / nici topi zăpada leprosului / nici îngrăşa vinerea săracului”).

Mircea Dinescu, la ceapă

Mircea Dinescu, la ceapă

În anii de hazna şi servitute ai socialismului, Mircea Dinescu n-a acceptat ca viaţa literelor să fie guvernată exclusiv de „autonomia esteticului.” Acum douăzeci de ani, la 17 martie 1989, poetul declara pentru ziarul Libération că drepturile omului sunt încălcate (precedentul fiind interviul dat postului Radio Moscova în august 1988, când a lăudat perestroika lui Gorbaciov). Câţiva intelectuali de prestigiu — Geo Bogza, Şt. A. Doinaş, Mihai Şora, Octavian Paler, Al. Paleologu, Dan Hăulică şi Andrei Pleşu — s-au solidarizat cu Mircea Dinescu printr-o scrisoare de susţinere. Poetul a fost dat afară din serviciu iar semnatarii au primit interdicţia de-a mai publica (cu excepţia antifascistului Geo Bogza). Devenit faimos prin intermediul „Europei libere”, Mircea Dinescu a fost salutat – alături de Doina Cornea – drept erou al conştiinţei naţionale. La Revoluţie, întreaga ţară şi diaspora fac cunoştinţă cu cel mai spectaculos intelectual-dizident al „epocii de aur.” În ziua de 22 decembrie 1989, cel care a rostit faimoasa declaraţie „Fraţilor, am învins!” a fost iubit instantaneu de întreaga Românie.

După ianuarie 1989, strategia împrietenirii cu puterea a dat neaşteptate roade. Ion Iliescu, îndeosebi, s-a bucurat de invitaţii nenumărate pe proprietăţile poetului (în Ialomiţa sau în Dolj, „La Cetate”). Orientarea pro-democrată l-a menţinut succesiv aproape de Emil Constantinescu, Teodor Stolojan şi Traian Băsescu (pe care l-a lăudat în campania din 2004, pentru a-l apropia într-o caricatură ineptă din 2009 de figura lui … Hitler). După 2005, şi de atunci fără alte fluctuaţii de simpatie, Dinu Patriciu sau Călin Popescu-Tăriceanu au vibrat la pofta de concesie şi interesele de asociere ale domnului Dinescu.

Sigur, a existat şi bătălia pentru deschiderea arhivelor fostei Securităţi. În afara acestui episod onorabil, însă, mandatul vigilenţei etice („to speak truth to power”) s-a prăfuit uşor. O perioadă, scrisul de pamflete suculente şi pastile pontoase a mai atras cititorii de politică (nu şi poezie). Histrionul latifundiar s-a reprofilat apoi în domeniul business. A făcut afaceri cu Sorin Ovidiu Vântu, Silviu Prigoană sau Academia Română, devenind – după propria declaraţie – un fermier capabil să investească (fără profit) peste un milion de dolari (echivalentul premiului Nobel pentru literatură sau pace).

Toate acestea n-ar fi fost deloc prilej de sminteală dacă, de ani buni, atât harul creatorului, cât şi îndrăzneala protestatarului n-ar fi lăsat loc unei măşti de circar. Aciuat pe lângă marii oligarhi, el vinde necazul proletarului şi compasiunea pentru mujic. Vrea să apere limba română, dar ca la uşa cortului. Împreună cu Stelian Tănase – autor recent de numeroase pagini pornografice (vezi romanul Maestro) – fostul dizident dezbate situaţiunea într-o cheie manelist-intelectuală. Tănase, confirmat pe post de profesor universitar după standardele româneşti ale profesiei, girează orice platitudini segmentate cu „dezvăluiri de culise” şi izbucniri vesele de limbaj bocciu. Nu e loc de rigori conceptuale, reflexe profesioniste, comparaţii pertinente sau referinţe istorice exacte: vorba să curgă, timpul să treacă iar magnetul poantei – oricât de ieftine – să ţină audienţa aproape! Şueta găzduită săptămânal în studiourile din Piaţa Presei Libere ajunge astfel o nefericită imitare a „hazului-de-necaz” propus americanilor de Stan şi Bran, în timpul marii depresiuni. Torturile cu frişcă sunt înlocuite însă de petele gri ale discernământului şi mirosul de ţiţei al frazei. Read the rest of this entry »


TRU: divorţ şi solidaritate

9 martie 2009

Mitologia obiectivităţii şi dogma separării exerciţiului jurnalistic de orice angajament politic justifică linşajul verbal şi denunţul colegial.

După câteva cartonaşe galbene şi note de avertisment, Traian Ungureanu a fost dat afară. „Cotidianul” nu tolerează colaboratori care aspiră la rolul de europarlamentar. Spre deosebire de BBC, pe vremea lui Adrian Năstase, „Cotidianul” a mimat o explicaţie. Cititorii n-au fost totuşi lămuriţi dacă TRU, candidând ca independent la alegeri, ar fi fost scutit de pedeapsă. Mai putem avea oare universitari sau ambasadori în poziţia de ziarişti, când catedra sau oficiul diplomatic impun regula imparţialităţii? Figuri respectabile ca Daniel Dăianu ori Sever Voinescu reprezintă doctrine politice la Bruxelles sau Bucureşti, asumând totodată curajul opiniei în câteva importante publicaţii din ţară. A devenit atunci Traian Ungureanu, prin faptul simplei sale aderenţe electorale, incapabil de reflecţie geopolitică, comentariu social sau transfigurare poetică a realităţii? Sunt studiile sau traducerile de politologie ale lui Cristian Preda mai puţin creditabile doar pentru că, recent, tânărul consilier prezidenţial a îmbrăcat haina portocalie pe drumul către Parlamentul European?

Grija supremă a unui „ziar de elită” este cultivarea excelenţei şi recrutarea talentului, iar nu şicanele sau ghiontul dat colaboratorilor de incontestabilă valoare. Seducător apologet al civilităţii şi controversat polemist, exasperant şi pătimaş suporter, dar mai ales un scriitor prolific, maestru al verbului necruţător şi dribler al ironiei fine – TRU a rămas printre puţinii noştri jurnalişti care n-au compus doar impresii vagi de călătorie prin cetatea lui Bucur, ci şi cărţi fastuoase, pline de nerv şi argument, racordate la dezbaterea internaţională despre destinul civilizaţiei nord-atlantice. Nu subiectivismul auctorial, virilitatea ideii şi fraza carismatică a domnului Ungureanu pun, aşadar, în pericol libertatea presei, ci diversiunea vicleană a patronilor breslei, mitocănia blogosferică, vulgaritatea tâmpă a titlurilor, scrisul rudimentar ori reflexul tabloid.

De aproape două decenii, în reviste şi ziare foarte diverse (de la „Cuvântul”, „Contrafort” sau „Evenimentul Zilei” până la „Revista 22” sau „Dilema Veche”), Traian Radu Ungureanu a comentat aproape toate „chipurile şi măştile tranziţiei” – de la dezastrele regimului Iliescu sau abuzurile lui Putin până la Islamul radical şi sincronizarea tinerilor noştri literaţi la modele intelectuale stângiste ale Occidentului.

Vorbind mereu despre alţii, Traian Ungureanu ne-a dat întâlnire cu propria sa curiozitate, perfect disciplinată şi prodigioasă. TRU etalează nu doar opinii ferme, ci şi o vervă inepuizabilă; nu doar un discernământ exersat, capabil să distingă între esenţial şi trivialitate, ci şi intuiţia temelor istorice, relevante într-un sens global. El poate să vadă oricând ceva nou atât în privirile şi glezna lui Robinho, cât şi în programul de reformă al preşedintelui Băsescu; este unul dintre acei foarte puţini care citesc atât Dante, Eric Voegelin sau Martin Malia, cât şi comunicatele anoste ale instituţiilor guvernamentale; simte locul metaforei, dar urmăreşte şi cifrele din statisticile bancare. TRU este un ziarist total. Compensând patosul retoric din „Cotidianul” cu detaşarea analitică din „Idei în dialog”, TRU a vorbit fără încetare o limbă frumoasă, durabilă şi mai ales recognoscibilă de către orice avatar al profesorului Maiorescu.

Cu toate acestea, televiziunile l-au ocolit – din calcul sau din ignoranţă. A fost evitat sistematic la „Feţele Cotidianului” şi la alte emisiuni de dezbatere. Orice nulitate, în schimb, a găsit răgazul de a-l persifla bădărăneşte, urmând îndemnul unor partituri obositoare („aruncă-te Traiane”, „revino-ţi, dragă”, ş.a.m.d.). Într-o Românie normală îmi pot imagina un Traian Ungureanu idiosincratic, muştruluit ca atare de-o întreagă redacţie; nu voi înţelege însă cum acelaşi om – în zestrea căruia se încaieră domol zvâcnetul contemplativ-scriitoricesc, umorul laconic, simţul dreptăţii şi urgenţa faptei –, cum acelaşi TRU, aşadar, poate fi concediat de un ziar? Când acest creator de limbă română este izgonit de la gazeta fondatorului Ion Raţiu, credibilitatea respectivei instituţii suferă o gravă fisură.

Solidar cu TRU şi dezamăgit de sofismele noii direcţii „Cotidianul”, voi semna aici ultimul meu text. Restul şi contextul se explică de la sine. 

Mihail NEAMŢU

 


MAO: DEMONUL ISTORIEI CHINEZEŞTI ÎN SECOLUL XX

2 martie 2009

Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre postire

2 martie 2009

Cât timp este târgul, să negustorim cu mare câştig şi apoi să plecăm, ca nu cu mâinile goale să ne aflăm. Să nu suferim în zadar osteneala postului, şi să pierdem şi plata lui, că se poate să ducem şi osteneala postului şi să nu luăm nici plata lui.


Cum ? Când de bucate ne depărtăm, dar de păcate nu ne lepădăm. Când carne nu mâncăm, dar mâncăm casele săracilor. Când nu ne îmbătăm cu vin ci cu pofta cea rea. Când toată ziua stăm nemâncaţi, dar o petrecem în privelişti desfrânate. Iată osteneala postului, dar plata lui nicăieri.


Mierea este dulce şi bună la gust, dar celor bolnavi este amară şi greţoasă, dar nu din firea sa, ci din boala acelora. Aşa şi Legea de se va părea că este grea de îndeplinit, nu din firea sa este aşa, ci din lenevirea noastră. Şi nu-mi pricinuieşte multă osteneală ca să-ţi arăt că este lesnicioasă şi uşor de împlinit.


Şi ca nu cineva auzind acestea şi cugetând la înălţimea acestei filozofii, să pregete şi să se tragă înapoi, zice: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 21). Dar mai multă osteneală ceri de la mine? Pentru ce? Oare nu sunt şi eu om ca şi aceia ? Şi pentru care pricină a adaus ostenelile ? Şi de ce a pus nevoinţe mai mari ? Da, dar aduc daruri mai mari, că nu Palestina, v-am dat vouă, nici pământul în care curge miere şi lapte, ci însuşi cerul vi-l dau.

 

Iar cel ce nu este vrednic să vadă pe Domnul, nici de împărtăşirea Trupului Lui nu este vrednic. Căci zice Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (I Cor. 11, 28). Nu a descoperit rana, nu a prihănit în privelişte, nu a pus martori ai greşalelor, ci înlăuntru, în conştiinţa ta, nefiind nimeni de faţă, fără numai Dumnezeu, Cela ce toate le vede, fă judecata şi cercetarea păcatelor şi toată viaţa ta cercetând-o adu păcatele tale la judecata minţii, îndreptează-te şi aşa cu conştiinţă curată atinge-te de sfinţita Masă şi te împărtăşeşte din Sfânta Jertfă.

 

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers