Despre marxismul românilor recenţi.
Este frapant amestecul de ignoranta, dandyism si venin al neo-marxistilor romani, pusi pe denuntarea neoliberalismului intr-o tara in care statutul proprietatii private a ramas adeserori neclar (vezi situatia patrimoniului). Textul lui HRP este complementar analizelor lui Vladimir Tismaneanu din ultimele luni, indicând substanţa coruptă moral şi aberantă economic a teoriilor marxiste.
Daniel HANNAN LIFE SITE NEWS BLOGARY Mihail Neamtu DIACRITICE EUROPA LIBERĂ (Moldova) ZIARUL FINANCIAR HOTNEWS.RO Traian UNGUREANU (EPP) Viorel PADINA PATRUPED BUN POLITEIA Politeia DOCTRINARA FIRST THINGS Blogs Paul J. GRIFFITHS Lord ACTON INSTITUTE NATIONAL REVIEW online STANDPOINT Magazine (UK) Postmodern CONSERVATIVE WALL STREET Journal (Europe) REASON (Free Market) Telegraph Co UK Victor David HANSON Dreapta.net
CADI (Centrul pentru Analiza si Dezvoltare Institutionala) Vladimir TISMĂNEANU Traian UNGUREANU Sever VOINESCU Cristian PREDA IICCMER Nouvelle théologie Marian RĂDULESCU (film şi teologie) Alin VARA FACEBOOK Links IRREGULAR (Portal Filosofic) Filosofia IAŞI Dănuţ MĂNĂSTIREANU Discipulus SIMPLEX ORTHODOXIE ASIA NEWS about Christians
Orice ideal poate fi lesne compromis de urâţenia celor angajaţi în realizarea lui. Când o lichea vorace, un troglodit isteric sau o puşlama bătăioasă slujesc o doctrină, apără un blazon, transpiră pentru principii, scopurile, oricât de nobile, se contaminează de impurităţile, făţărnicia şi stilistica reprobabilă a cruciaţilor. Totodată, e limpede că idealul proclamat rămâne o simplă marotă propagandistică, un nebulos clişeu oratoric folosit pentru a justifica grozăviile metodologice consacrate de partizanii lui. Acum, dacă am admite, de dragul apoapelui de stânga, că zenitul comunist e luminos, umanitarist şi că eudaimonia marxistă e un ţel onorabil, nu ne rămâne decât să aruncăm o privire asupra dimensiunii manageriale a unui atare proiect de reformă socială şi asupra profilului psihologic al resursei umane adecvate. În primul rând, e nevoie de o garnitură de indivizi exaltaţi, furioşi, adevăraţi satiri ai prăpădului. Convinşi că tradiţia e o arborescentă eroare, urzeala de lanţuri manevrată de clasa exploatatoare, protagoniştii revoluţiilor socialiste dărâmă statui, batjocoresc instituţii, pângăresc temple, terfelesc ierarhii şi desfiinţează etichete. Însă frenezia iconoclastă şi delirul ireverenţei, patosul detabuizării sălbatice şi voluptatea lichidării tuturor organigramelor n-au cum să ţâşnească dintr-un fond de generozitate, cumsecădenie, decenţă şi probitate. E nevoie de o magmă sufletească în care prostia, resentimentul, necuviinţa şi ura se potenţează reciproc. Proletarii lui Marx nu sunt muncitori simpatici, cordiali, ajunşi disidenţi prin forţa împrejurărilor. Din contră, e vorba de un balaur colectiv, grobian, inclement şi blasfemiator, unealtă a unei smintite Istorii dialectice. Nici eroii vectorului comunist nu seamănă defel cu omologii lor din evii precedenţi. Turnătorul, escrocul, şmecherul, ignarul, canalia, zavistnicul, agitatorul – iată “cavalerii” oricărei disoluţii comunitare. Nici un ţesut social hrănit cu proteina unei vechi tradiţii nu poate fi destrămat fără oficiul sinistru al unor voluntari din speciile adineauri pomenite. Iar în siajul acestor profanatori în ebuliţie creşte figura dominatoare a casapului, acest Mesia de-a-ndoaselea, heteromorf şi ubicuu, însărcinat cu cauterizarea “furunculelor” reacţionare. Mă îndoiesc că Marx, în timp ce-şi torcea gândul, nu era conştient de faptul că pajul apocalipsei sale e Cain, nu Spartacus. Şi atunci, cu o asemenea teratologie morală dedusă din chiar prefaţa idealului comunist, mai poate fi curăţat şi absolvit acesta din urmă de sângele, real sau speculativ, al victimelor sale?