TREBURI CEREŞTI (recenzie de A. Romila)

Mărturisesc că am aflat prima oară de Clive Staple Lewis abia în 1998, în anul cinci de facultate, la un curs despre basm ţinut atunci la Iaşi de Mihaela Cernăuţi, în cadrul masterului de literatură comparată şi folclor propus de Universitatea „Al.I.Cuza”. Tot atunci am luat întâia dată contactul adevărat cu noţiunea de basm modern şi cu semnificaţiile sale, deşi citisem în copilărie ciudata Poveste despre hobbit a lui Tolkien. Aşa am aflat, între altele, că Lewis a fost unul din membrii fondatori ai grupului „Inklings”, care a reunit la Oxford, începând cu anii ’20 până după război, câţiva universitari britanici pasionaţi de dialogul umanist şi de valenţele poetice ale universurilor imaginare. Între ei se afla, desigur, şi J. R. R. Tolkien, de care Lewis era legat mai ales prin fascinaţia pentru naraţiunea de tip fantasy şi pentru literatura veche. Ambii şi-au ilustrat ideile în primul rând prin celebre cicluri de basme, complexe şi deosebit de originale. Tolkien a creat mitologia ramificată a Tărâmului de Mijloc din The Lord of the Rings, iar Lewis, misterioasa lume a Narniei în The Chronicles of Narnia. Dar abia recent am aflat că cei doi erau legaţi şi prin afinităţile pentru morala şi estetica rezultate din credinţa creştină. Mica monografie a lui Robert Lazu despre Tolkien, apărută anul trecut, a fost mai mult decât revelatoare în acest sens. Cred că lectura integrală a Stăpânului inelelor trebuie să pornească obligatoriu de la ea. Treburi cereşti a lui C. S. Lewis, tradusă de Mirela Adăscăliţei la Humanitas, în colecţia „Înţelepciune şi credinţă”, coordonată de Anca Manolescu, completează acum în mod fericit imaginea despre una din cele mai originale generaţii de intelectuali creştini pe care spaţiul anglo-saxon i-a dat Europei, în ultima jumătate de secol.

Treburi cereşti reprezintă traducerea unei antologii (The business of heaven) pe care a alcătuit-o Walter Hooper, secretarul lui C. S. Lewis şi totodată administratorul patrimoniului literar al regretatului profesor de literatură medievală şi renascentistă de la Cambridge. Cele două volume cuprind fragmente din cele mai cunoscute opere legate de credinţa creştină ale autorului Cronicilor din Narnia, ordonate pe parcursul unui an, sub forma unor „lecturi zilnice”. Sunt dezbătute din perspectiva credinţei o mulţime de „teme” ale lumii moderne, tot mai acute o dată cu trecerea anilor de după Al Doilea Război Mondial: cosmologia propusă de ştiinţa contemporană, explozia sexualităţii, ideea de progres şi de democraţie, relaţiile sociale, dimensiunea prieteniei şi a iubirii, libertatea şi liberul-arbitru, raţiunea şi revelaţia, creaţia artistică, moralitatea, psihanaliza, iertarea, dreptatea, pluralitatea religiilor, putinţa vieţii într-un univers infinit, viaţa biologică şi cea spirituală ş.a. Există, desigur, şi referinţe ce ating strict dogma creştină şi tradiţia Bisericii: explicaţii evanghelice, evocări ale unor sfinţi importanţi, semnificaţiile liturghiei şi ale sărbătorilor, Raiul, Iadul şi Purgatoriul, moartea şi Învierea trupurilor. În ciuda aspectului mozaicat al textelor, surprindem la autor o atitudine unitară în abordarea variatelor teme. Lewis recurge întotdeauna la simplitatea argumentului şi la logica bunului-simţ, vorbind de pe poziţiile unui credincios inteligent şi deschis, pentru care valorile creştine nu dialoghează arogant şi autoritar cu celelalte, ci dimpotrivă, reuşesc să se aşeze firesc între ele. Mai mult, ele sunt cele care dau celorlalte un sens adânc, o finalitate de subtext care e mereu prezentă, chiar dacă nu explicit. Creştinismul pare, în viziunea lui Lewis, o cale superioară prin care existenţa e valorizată dintr-o dată la maxim, o valorizare al cărei sens nu mai e nevoie să-l cauţi, pentru că îţi este deja dat. Cu alte cuvinte, mesajul pe care Christos l-a lăsat se află la îndemâna tuturor şi nu presupune deloc o decriptare complicată sau un efort supraomenesc. El decurge din însăşi natura lucrurilor: „«Ce sens să-i dăm lui Christos?» Nu poate fi vorba despre a-I da Lui un sens, ci numai şi numai despre ce sens are El de gând să ne dea nouă. Trebuie fie să accepţi, fie să respingi întreaga poveste. Afirmaţiile Lui sunt foarte diferite de ale oricărui alt învăţător. Aceştia spun: «Iată adevărul despre Univers. Aceasta este calea pe care trebuie să mergi», însă El spune: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa». El spune: «Nu este om care să poată ajunge la realitatea supremă, decât numai prin Mine. Încercaţi să vă scăpaţi viaţa şi veţi fi inevitabil pierduţi. Dăruiţi-vă şi veţi fi mântuiţi». El spune: «Dacă vă este ruşine cu Mine, dacă, atunci când auziţi această chemare, vă întoarceţi faţa, şi Eu Îmi voi întoarce faţa atunci când Mă voi întoarce în chip de Dumnezeu, fără vreun ascunziş»”. Apoi, Lewis reafirmă, pe urmele lui Pascal şi Paul Claudel şi delimitându-se ferm de orice speculaţii teiste, ideea unui Dumnezeu viu, care a dorit, din iubire, să se facă om şi să sufere ca un om. Oamenii aderă mai degrabă la ideea unui Dumnezeu abstract, a unui Dumnezeu-idee sau a unui Dumnezeu-forţă, prezent difuz în natură, în gândire, în morală etc. Contactul cu un Dumnezeu viu, manifestabil prin creaţia lumii şi a Universului, prin miracole şi, în general, prin propria Lui venire la noi, îl şochează pe omul modern. „Însă Dumnezeu Însuşi, viu, trăgând la celălalt capăt al firului, apropiindu-se poate cu o viteză infinită, vânătorul, regele, soţul — aceasta este cu totul altceva. Vine un moment în care copiii ce se jucau de-a spărgătorii tac brusc: s-a auzit oare un pas de-a binelea în hol? Vine un moment în care oamenii care îşi încercau norocul în religie («Omul în căutarea lui Dumnezeu!») dau deodată înapoi. Şi dacă L-am găsi de-a binelea? N-am vrut să se ajungă până acolo! Mai rău, dacă ar fi El Cel care ne-ar găsi pe noi?” Intensitatea discursului autorului e, în toate fragmentele sale, pe măsura intensităţii adeziunii sale la mesajul evanghelic. E explicabilă, în acest caz, şi opţiunea sa pentru un răspuns concret al omului la iubirea divină, adică practicarea rugăciunii şi a iubirii aproapelui, precum şi respectarea tuturor posturilor şi a sărbătorilor din calendarul bisericesc (catolic, în cazul său).

Între multe altele, aş vrea să remarc şi felul relevant în care Lewis dezleagă problema contemporană  a progresului cunoaşterii şi a infinităţii spaţiului, din perspectiva creştină. După el, „Ptolemeu ştia la fel de bine ca Eddington că pământul este infinitezimal în raport cu întregul conţinut al spaţiului. Nu este vorba aici de o creştere a cunoaşterii până când tiparul gândirii arhaice a devenit incapabil de a o mai conţine. Adevărata problemă este de ce neînsemnătatea spaţială a Pământului, fiind cunoscută timp de secole, a devenit deodată, în cursul ultimului secol, un argument împotriva creştinismului”. Posibilităţile logice ale oricărei realităţi — finită-infinită, locuită de fiinţe-nelocuită de fiinţe, vidă-plină, trecătoare-eternă, creată-necreată — sunt folosite, după Lewis, în toate cazurile, ca argumente împotriva divinităţii, ceea ce e duce de la început la un raţionament absurd. Caracterul transcendent al lui Dumnezeu face ca existenţa Lui să nu poată fi confirmată sau infirmată de cunoaşterea obişnuită, ştiinţifică, în speţă. E ca şi cum cititorul pieselor lui Shakespeare ar vrea să-l găsească pe Shakespeare printre personajele sale sau să identifice locuri reale după decorurile corespunzătoare din piese. Adept al unui Dumnezeu care a creat lumi multiple, ce pot sau nu relaţiona între ele şi cu care Dumnezeu însuşi relaţionează diferit, Lewis se arată consecvent sieşi: Narnia e o lume la fel de „reală” ca cea descrisă de proza obişnuită, denumită, artificial, „realistă”.

Treburile cereşti ale lui C.S.Lewis constituie o carte pe care creştinii ce se ocupă, deocamdată, de treburile pământeşti, nu o pot rata.   

Adrian ROMILA

(Text publicat iniţial în revista “Luceafărul”.)

One Response to TREBURI CEREŞTI (recenzie de A. Romila)

  1. [...] cereşti n-a trecut neobservată. Adrian Romilă îi consacra o prezentare în revista Luceafărul, în 2007 – text reluat de către … – care susținea că această carte e una „pe care creştinii ce se ocupă, deocamdată, de [...]

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 44 other followers

%d bloggers like this: