LEGEA CULTELOR, salutată de INSTITUTUL INTER (Cluj-Bucureşti-Chişinău)

În materie religioasă, România a intrat cu dreptul în Uniunea Europeană

Ca parte a societăţii civile, Institutul INTER îşi propune să promoveze armonia inter-confesională şi inter-religioasă într-o societate pe care o dorim bazată pe valoarea toleranţei şi într-un context european marcat de o bogată experienţă religioasă.

Salutăm apariţia Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Această lege pune capăt regimului comunist din România aplicat relaţiilor dintre stat şi cultele religioase, perpetuat după 1989 prin prevederile rămase în vigoare ale Decretului nr. 177/1948 şi oferă un cadru adecvat pentru o integrare de succes a României în Uniunea Europeană, fiind bazată pe un model perfect compatibil cu cel existent în alte state membre UE.  Legea nr. 489/2006 stabileşte o serie de principii care afirmă fără echivoc neutralitatea statului român în raport cu toate cultele religioase şi instituie garanţii explicite pentru afirmarea pe deplin a libertăţilor religioase, aşa cum acestea sunt definite în convenţiile internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. 

Printre cele mai importante prevederi ale acestei legi menţionăm: garantarea libertăţii religioase, în multiplele ei forme, exercitată individual sau colectiv; rolul cultelor religioase de parteneri sociali ai statului şi de furnizori de servicii sociale; egalitatea tuturor cultelor în faţa legii şi a autorităţilor publice; instituirea unui nou regim de finanţare a cultelor, bazat pe transparenţă şi subsidiaritate; instituirea unei noi forme de exprimare a libertăţii religioase prin asociaţiile religioase; prevederi privind patrimoniul cultelor, inclusiv statutul bunurilor sacre; prevederi privind învăţământul organizat de culte; instituirea principiului potrivit căruia orice modificare sau completare a acestei legi poate fi făcută doar cu consultarea prealabilă a cultelor religioase.  Această lege recunoaşte existenţa a 18 culte religioase în România, oferindu-le garanţii în ceea ce priveşte autonomia lor faţă de stat. Nici o altă lege din statele membre ale Uniunii Europene nu instituie garanţii în ceea ce priveşte exprimarea libertăţii religioase pentru un număr atât de mare de culte. Recunoaşterea acestor culte de către statul român este consecinţa directă a existenţei unui spaţiu inter-confesional bogat în experienţe istorice de convieţuire paşnică. 

Legea nr. 489/2006 a fost supusă iniţial unei ample dezbateri publice cu reprezentanţi ai tuturor formelor de manifestare a libertăţii religioase, ai mediului academic şi ai societăţii civile şi a fost votată de Parlamentul României cu o majoritate concludentă: 220 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi o abţinere, devenind astfel expresia unui consens larg între culte şi autorităţile statului şi o dovadă a maturităţii politice în materie religioasă. Legea a făcut obiectul unor analize independente la nivel internaţional, concretizate prin aprecierile pozitive la adresa ei exprimate de Consorţiul European pentru Relaţiile Stat-Biserică şi de Comisia de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei. Din aceste motive, ne exprimăm surprinderea faţă de luările de poziţie care s-au făcut auzite după intrarea în vigoare a acestei legi.  

Legea nr. 489/2006 a fost contestată de mai multe organizaţii private şi a făcut obiectul unor puncte de vedere negative şi deopotrivă simplificatoare în mass-media românească datorită existenţei unor principii a căror necesitate într-o societate democratică a fost pusă la îndoială.  Este vorba în primul rând de art. 13/alin. 2 potrivit căruia “în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”. S-a afirmat că o asemenea prevedere este abuzivă, anti-europeană şi anti-democractică, iar aplicarea ei va duce la interzicerea unor creaţii artistice care au o componentă religioasă. De asemenea, contestarii acestei legi au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o asemenea prevedere.  

Este necesar să subliniem că art. 13/alin. 2 este perfect compatibil cu prevederile constituţionale româneşti: potrivit art. 30/alin.7 din Constituţie “sunt interzise de lege…îndemnul la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă”. De asemenea, art. 29/alin.4 din Constituţie prevede că “în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă”.  Cât priveşte compatibilitatea între prevederea menţionată mai sus din Legea nr. 489/2006 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, libertatea religioasă este garantată prin articolul 9, fiind făcută precizarea că aceasta poate face obiectul unor restrângeri, cu condiţia ca acestea să constituie “măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru […] protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. Libertatea de exprimare este garantată prin art. 10 al Convenţiei, putând fi supusă unor restrângeri care constituie “măsuri necesare, într-o societate democratică pentru […] protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora”. 

Cu alte cuvinte, atât libertatea religioasă, cât şi cea de exprimare nu sunt privite în sistemul european de garantare a drepturilor omului ca fiind drepturi absolute, Convenţia având în vedere şi acele situaţii în care cele două libertăţi se pot găsi într-o situaţie de incompatibilitate relativă. Acesta reprezintă de fapt şi fundamentul teoretic care a stat la baza redactării art. 13/alin. 2 din Legea nr. 489/2006, această prevedere ţinând cont şi de contextul internaţional recent marcat de intoleranţă la adresa unor minorităţi religioase. Mai mult, jurisprudenţa CEDO confirmă că, în unele situaţii, “respectul pentru sentimentele religioase ale credincioşilor garantat de articolul 9 poate fi considerat a fi violat prin descrierea provocatoare a obiectelor venerate din punct de vedere religios, iar asemenea descrieri pot fi privite ca fiind violări cu rea-credinţă a spiritului de toleranţă care este o caracteristică a societăţii democratice” (Otto-Preminger-Institut contra Austria, 1994). Această jurisprudenţă a fost confirmată ulterior în Wingrove contra Regatul Unit (1996) sau Dubowska şi Skup contra Polonia (1997).  Nu numai Consiliul Europei şi-a exprimat preocuparea faţă de limitele libertăţii de exprimare în materie religioasă, ci şi Uniunea Europeană. Astfel, Directiva nr. 89/552/CEE prevede (art. 22): “statele membre trebuie să instituie garanţii pentru ca emisiunile [transmise prin televiziuni] să nu conţină nici o incitare la ură bazată pe rasă, sex, religie sau naţionalitate”. 

Considerăm că art. 13/alin. 2 din Legea nr. 489/2006 nu va putea constitui fundament pentru interzicerea arbitrară şi apriorică a creaţiilor artistice. Dealtfel, această normă nu face altceva decât să traducă în legislaţia românească jurisprudenţa CEDO în materie şi principiile UE, nefiind acompaniată de sancţiuni explicite care ar putea fi aplicate. Un al doilea motiv de contestare a Legii nr. 489/2006 îl reprezintă condiţiile de înregistrare a asociaţiilor religioase, considerate a fi restrictive şi nedemocratice, contrare reglementărilor europene.  

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului garantează libertatea religioasă în art. 18, precizând că aceasta poate fi manifestată “singur sau împreună cu alţii”. Acesta este dealtfel şi sensul art. 9 din CEDO, citat mai sus: dreptul de a-şi manifesta religia poate fi exercitat “în mod individual sau colectiv”. Acestea reprezintă standardele internaţionale aplicabile în materia exercitării colective a libertăţii religioase. Nu există nici un standard internaţional în privinţa formelor alese la nivel naţional pentru exercitarea colectivă a acestei libertăţi: fiecare stat este liber să aleagă forma pe care doreşte să o garanteze: cult, asociaţie sau comunitate religioasă, grup religios, etc. Legea nr. 489/2006 introduce, pentru prima oară în sistemul normativ românesc, un sistem nou de garantare a dreptului de asociere în materie religioasă prin care sunt protejate grupările religioase, ca formă de organizare fără personalitate juridică, asociaţiile religioase, persoane juridice de drept privat şi cultele care sunt rrecunoscute prin efectul legii. Este vorba de un “sistem cu două trepte”, practicat cu succes în mai multe state din Uniunea Europeană (Austria, Germania, Italia, Spania, Portugalia, etc.).  O asociaţie religioasă trebuie să fie alcătuită, potrivit Legii nr. 489/2006, din cel puţin 300 de persoane. Apreciem că stabilirea acestui număr care reprezintă 0,000014 din populaţia României este mai mult decât rezonabilă şi permite exercitarea fără restricţii a libertăţii religioase în mod colectiv. Trebuie amintit în acest context că, la ora actuală în România, funcţionează peste 1000 de asociaţii şi fundaţii cu caracter religios, înregistrate în baza Legii nr. 21/1924 sau, ulterior, a O.G. nr. 26/2000. Pe baza noilor prevederi ale Legii privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor toate aceste forme de organizare vor putea solicita recunoaşterea calităţii de asociaţie religioasă. Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi fiscale potrivit Codului fiscal şi, în multe aspecte, sunt asimilate cultelor religioase recunoscute (vezi art. 44/alin.2 din Legea nr. 489/2006).  

Având în vedere aspectele de mai sus, considerăm că Legea nr. 489/2006 vine în întâmpinarea nevoii de armonizare a legislaţiei româneşti cu cea aplicabilă în alte state membre ale Uniunii Europene şi corespunde tuturor standardelor fixate la nivel internaţional care garantează exercitarea libertăţii religioase, în mod individual sau colectiv. Din acest motiv, orice contestare a acestei legi pe motiv de incompatilitate cu valorile europene pe care România trebuie să le respecte nu poate fi făcută decât prin ignorarea realităţilor juridice şi confesionale existente.  Considerăm deasemenea că această lege poate servi drept model şi altor state aflate în vecinătatea României care doresc să reglementeze raporturile între stat şi formele de exprimare a libertăţii religioase în spirit european.  

Consecvent propriilor scopuri propuse, Institutul INTER va monitoriza cu discernământ civic şi academic aplicarea transparentă a Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Lect. univ.dr. Paul BRUSANOWSKI, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, membru INTER 

Gheorghe BUTA, Judecător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prof. univ.dr., Universitatea Babeş – Bolyai, Cluj, membru INTER  Conf. univ.dr. Radu CARP, Universitatea din Bucureşti, membru INTER 

Lect. univ. dr. Picu OCOLEANU, Universitatea din Craiova, membru INTER Lect. univ.dr. Radu PREDA, Universitatea Babeş – Bolyai, Cluj, membru INTER

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 44 other followers

%d bloggers like this: