CULTELE SUNT FACTORI AI PĂCII SOCIALE

Domnule Bogdan Tataru-Cazaban, discutam intr-o Romanie membra a Uniunii Europene. Relatia dintre Stat si Biserica, dintre spatiul public si cel privat ocupa un loc central in reflectia actuala. Prezenta simbolurilor religioase in spatiul public si legea cultelor sunt doua exemple relevante in acest sens. Întreaga dezbatere a plecat de la cei care sustin ca intre Stat si Biserica trebuie sa existe o separatie totala: o viziune care se bazeaza pe modelul francez sau pe cel american. Este preluarea necritica a acestui tip de raport o consecinta a complexului de inferioritate?

“Secularizare amiabila”

- A recunoaste calitatile unui model, oricare ar fi el, nu dezvaluie neaparat o neincredere in sine.

ARCHÆVS. STUDIES IN THE HISTORY OF RELIGIONS

 

 

Archaeus was founded in 1997, being the first Romanian journal of this sort after the collapse of Communism in 1989. The aim of the founders of the Journal was to encourage the study of the history of religions, in the footsteps of Mircea Eliade (1907-1986) and I.P. Culianu (1951-1991). Special prices are offered for bulk purchases of issues more than two years old. The editors have a wide range of licensing options available to libraries and library consortia.

 

 

ARCHÆVS. STUDIES IN THE HISTORY OF RELIGIONS

Volume 10 (2006), Issue 3

EUROPA ŞI PLURALITATEA RELIGIILOR: PENTRU O CULTURĂ COMUNĂ

O construcţie politică şi economică fără dimensiune spirituală, ne avertiza istoricul Alexandru Duţu, nu poate fi decât „visul de vară al unui contabil”. Este o judecată care corespunde apelului adresat de Jacques Delors: „un suflet pentru Europa”. Orice formulă am găsi, problema rămâne aceeaşi: necesitatea unei reflecţii comune asupra identităţii culturale a Europei. Altminteri, extinderea şi cealalată faţă a sa – integrarea – s-ar reduce la un calcul de oportunităţi a căror eficacitate pe termen lung ar fi profund afectată. Se vorbeşte adesea despre un patrimoniu axiologic spre care converg în diversitatea lor, inclusiv religioasă, culturile Europei. Un patrimoniu pe care religiile îl resimt ca fiind restrictiv, dar care reprezintă singurul temei, din perspectiva laicităţii spaţiului public, de a se întâlni într-o cultură comună.

TRADIŢIA ŞI CĂRTURARII SĂI

Fie că vrem sau nu, situaţia actuală a celui care studiază religia, chiar şi propria religie, este marcată de felul în care s-a născut disciplina pe care a învăţat să o practice. Într-o formă sau alta, mai sofisticat sau mai rudimentar, pozitivismul supravieţuieşte, în pofida criticilor venite dinspre hermeneutică, mai cu seamă atunci când trebuie definită relaţia dintre cărturar şi obiectul cercetării sale. Dintr-o astfel de perspectivă, actul de credinţă ar stânjeni sau ar diminua serios capacitatea cărturarului de a deveni instanţa care judecă imparţial ceea ce studiază. Credinţa ar putea fi cel mult tolerată şi rezervată unei expresii private, cât mai timide.

VÎRSTE ŞI DIMENSIUNI

Motto retoric: „Numai un chip fără riduri oglindeşte frumuseţea adevărată?“ (text publicitar)

În orizont bidimensional…

…adică din perspectiva performanţei văzute, vîrsta a devenit pentru omul civilizaţiei occidentale o teroare. Fitness, jogging, lifting, body-building, dietă ecologică, make-up ş.cl sînt ipostaze ale luptei cu trupul. Mai exact, cu timpul – considerat nu un dar, ci un duşman. Fără a ne întreba decît prea rar „cine mi-a dat timpul?“, „cui îi datorez vremea vieţii mele?“ sau „ce am de făcut cu ea?“ noi, oamenii (post)moderni, am intrat într-o cursă sinucigaşă şi fără miză reală. Cum altminteri să califici o raportare la timp şi la trecerea lui, aproape exclusiv în termeni vizibili, vizuali, televizuali sau fotografici? „A întinerit cu zece ani“, „…pare cu zece ani mai bătrîn“, „…nu-şi arată vîrsta!“, sau, dimpotrivă, „e trecut, ofilit, rablagit…“, toate acestea şi altele similare au devenit obsesive abordări (fără drept de apel) ale semenilor – pe care ne mulţumim să-i privim ca pe nişte carcase sau, în cel mai bun caz, ca pe nişte producători de succese vandabile.

PATRIMONIUL ROŞIA MONTANĂ ESTE GRAV PERICLITAT. INTERVIU CU ARHEOLOGUL HORIA CIUGUDEAN

Vorbind despre pasiunea sa de-o viata, arheologia montanistica, directorul Muzeului National al Unirii din Alba-Iulia, HORIA CIUGUDEAN, spune: “Pentru mine, ca si pentru multi altii, arheologia practicata in zonele montane, dar si arheologia in general, este domeniul ideal de intalnire dintre aventura si necunoscut. Aici rutina nu exista: cand incepi o sapatura nu stii ce-ti rezerva urmatoarele ore. Sub tine poate fi un tezaur, fiindca Pamantul este o comoara necunoscuta”.

EGALITATEA ŞANSELOR, ORBIREA ETATISTĂ ŞI DISCERNĂMÂNTUL TEOLOGIC

Voi începe prin a spune că articolul dlui Dorin Dobrincu intitulat “Legea cultelor: text, subtext si context” publicat de Revista 22, ANUL XV (880) (19 ianuarie – 25 ianuarie 2007) mi se pare lipsit de sensibilitate teologică, rigoare filozofică şi adecvare istorică. Două sunt chestiunile care îmi sublinează dezacordul cu autorul acestui text.

În ceea ce priveşte articolul 13 al Legii Cultelor, am avansat deja un argument apologetic în ultimul număr din „Dilema veche”. Noţiunea de „bune moravuri” este reglementată constituţional fără ca, de facto, literatura pornografică, de pildă, să fie cenzurată. Evident, protejarea exhibiţionismul erotic are consecinţe dezastruoase, deşi rămâne o marcă inevitabilă a liberalismului din vremurile noastre.

COMUNISMUL SUBLIMINAL?

Într-unul din numerele de început de an ale Evenimentului Zilei, Dragoş Bucurenci deplângea ilegitima asimilare a “comunismului occidental” – “ideologie umanistă, uşor utopică, dar în niciun caz criminală” – regimului comunist din România. Făcându-i-se onoarea de a fi combătut de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, Bucurenci revine cu o scrisoare deschisă în care scrie că el, spre deosebire de Liiceanu şi Pleşu, a trăit mai puţin de zece ani în comunism, şi că deci are dreptul să-l citească pe Marx cu “alţi ochi”.

E adevărat. Problema nu e însă cu ce ochi îl citeşti pe Marx, ci cu ce minte.

GENIUL UNUI CONSERVATOR: WILLIAM F. BUCKLEY

William F. Buckley s-a născut în 24 noiembrie 1925 în New York, al şaselea dintre cei zece copii ai unui bogat petrolist catolic. Studiile şi le face în Franţa, Anglia şi în SUA, la Yale. După absolvire, în 1950, lucrează scurt timp pentru CIA, în cadrul unor operaţiuni anticomuniste. În 1951 publică God and Man at Yale, lucrare în care demască îndoctrinarea ateisto-comunistă şi spălarea de creier la care sunt supuşi studenţii din universităţile americane. Cartea are un enorm succes şi devine un vîrf de lance al mişcării conservatoare. În 1955 întemeiază National Review, cea mai importantă revistă conservatoare din SUA. În 1966 iniţiază talk-show-ul “Firing Line”, pentru care primeşte un premiu Emmy (1969) şi care devine cea mai longevivă emisiune de acest fel din istoria televiziunii americane, întrerupîndu-se abia în 1999. Editorialele sale apar în peste 300 de ziare. Articole publicate în The New Yorker, The New York Times, Foreign Affairs, Life, Harper’s Bazaar etc. Premii: “Best Columnist of the Year” (1967), “American Book Award for Best Mistery” (1980 – pentru Stained Glass, unul din cele numeroasele sale romane de spionaj), “Presidential Medal of Freedom”(1991). Cărţi (selectiv): God and Man at Yale (1951), McCarthy and His Enemies (1954), Up from Liberalism (1959), Rumbles Left and Right (1963), Miles Gone By: A Literary Autobiography (2004), The Best of William F. Buckley Jr. (1970) – carte din care am tradus aceste “bon-mots”.

EVAGRIE PONTICUL DESPRE DΕΜΟΝUL RĂTĂCITOR

Este un drac ce se numeşte rătăcitor, care se înfăţişează mai ales în zorii zilei înaintea fraţilor şi le poartă mintea din cetate în cetate, din sat în sat şi din casă în casă, prilejuind, zice-se, simple întâlniri, apoi convorbiri mai îndelungate cu cei cunoscuţi, care tulbură starea celor amăgiţi şi puţin câte puţin îi depărtează de cunoştiinţa lui Dumnezeu şi-i face să-şi uite de virtute şi de făgăduinţă.

IDEOLOGIA „UMANISMULUI” SECULARIZAT

Omenirea nu se va fi eliberat până când ultimul rege nu va fi spânzurat cu măruntaiele celui din urmă popă.

Diderot

Cu vreo trei săptămâni în urmă s-a petrecut în România un fapt fără precedent. La presiunile reprezentanţilor şi simpatizanţilor ONG-ului “Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă”, o instituţie de stat “autonomă”, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării” a recomandat Ministerului Educaţiei şi Cercetării elaborarea şi implementarea unor norme interne prin care să fie eliminate icoanele şi simbolurile religioase din şcolile publice, cu excepţia orelor de religie.

EGALITATEA ŞANSELOR, ANULAREA MEMORIEI

Articolul dlui Dorin Dobrincu intitulat “Legea cultelor: text, subtext si context” publicat de Revista 22, ANUL XV (880) (19 ianuarie – 25 ianuarie 2007) este lipsit de orice sensibilitate teologica si adecvare istorica. Statul nu opereaza cu realitati de tip „tabula rasa“. Egalitatea sanselor inseamna oare ca biserica scientologilor sau secta lui Gr Bivolarul sa revendice legitimitatea pe care o are Biserica ortodoxa sa spunem? Regret atunci cind vad crestini protestanti imbratisind agenda relativista doar pentru ca pot contesta astfel proiectul patrimonial al Bisericii. Pentru ca recunoaste dimensiunea istorica a umanitatii restaurate in Iisus Hristos – Ortodoxia nu poate imbratisa sinucigas ideea ca libertatea inseamna DOAR libertate de alegere; esti liber atunci cind alegi bine : mai precis, cind alegi Binele. (MN)

WILLIAM F. BUCKLEY: INTELIGENŢA CONSERVATOARE

Institutul Hoover găzduieşte arhivele emisiunilor TV „Firing Line“ concepute şi moderate de briliantul scriitor american William F. Buckley în anii 1960-1980.

CONFERINŢELE DE LA PRINCETON

Recomandări din ciclul de Conferinţe găzduite de Universitatea din Princeton:

Episcopul Kallistos Ware, despre „Creştinismul răsăritean şi lumea occidentală“

Profesorul emerit Bernard Lewis, despre „Gândirea otomană despre război şi violenţă“

Dr. Steven Pinker, despre „Cuvinte şi reguli: ingredientele limbajului“

Dr. William Kristol: „Este religia în centrul războiului cultural din America?“

Dr. David Novak, despre „Libertatea religioasă: argumentul teologic“

Conferinţele sunt în limba engleză iar vizualizarea se fac cu ajutorul programului Real Player.

DOMNIREA PRIN SFĂTUIRE

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (1650)

O, fătul mieu şi voi, fraţilor, cât iaste de bine să mângâiaţi pre boiari şi pre slugile voastre în toată vrémea şi să vă sfătuiţi cu dânşii în tot ceasul şi să luaţi sfat şi de la cei mari şi de la cei ai doilea şi de la cei mai de jos, că aşa să cade. Să mergi cu dânşii într-un loc de taină şi să sfătuiţi toate sfaturile, şi care vor fi mai bune voi le primiţi în inimile voastre; iar care nu vă vor fi de folos voi le lăsaţi. Şi să nu opreşti pre nimeni să nu grăiască la sfat, zicând: „Iată că cuvintele tale nu ne sunt nici de o treabă, că grăişi nişte cuvinte în zadar”.

RĂZBOI (CULTURAL) ŞI PACE (RELIGIOASĂ)

Pe cât de greu îi este istoricului Dinu C. Giurescu să-l compare pe naţionalistul autarh şi fanaticul religios Oliver Cromwell (1599-1658) cu proaspătul cruciat al bâlciului dâmboviţean, dl George Becali, pe atât de uşor îi vine presei româneşti să abandoneze standardele tradiţional britanice ale argumentaţiei. Nasc şi la noi gazetari, dar nu prin travaliul reflecţiei şi decenţa judecăţii etalate de Weekly Standard sau The Economist, ci din spuma resentimentului şi graba invectivei. Puţinătatea şi lipsa de adâncime a ideilor cu iz teologico-politic discutate de agora românească e uneori şocantă. 

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ANTICHITĂŢII TÂRZII

Ce reprezintă “Antichitatea târzie”? În mod fundamental, o perioadă de tranziţie cu localizare europeană-mediteraneeană şi o periodizare relativă între secolele III-VII d.Hr. (uneori extinsă la secolele II-VIII). Studiul de sine-stătător al acestei perioade este de dată relativ recentă şi de aceea prezintă vigoarea unei discipline tinere şi provocatoare, iar în cadrul acestui studiu sunt puţine interese mai vii şi mai relevante astăzi decât înţelegerea rolului creştinismului în raport cu puterea seculară şi cu celelalte concepţii religioase.

GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (II)

Problema lui Vattimo e confuzia între Biserica înţeleasă ca adunare mistică în jurul Euharistiei, care e semnul vizibil al Întrupării, şi Biserica înţeleasă ca instituţie social-adiministrativă, care are şi o dimensiune strict terestră. Prima e păstrătoarea unor simboluri, dogme şi gesturi care garantează autenticitatea trăirii fiecărui creştin în parte, pentru că ea însăşi, ca şi textele pe care se bazează (Scripturile), e descendenta directă a comunităţii primilor apostoli. Or, chiar aceasta e tradiţia pe care autorul o denunţă ca reprezentând o rămăşiţă a religiozităţii naturale, la care ar trebui renunţat în favoarea unei pretinse hermeneutici bazate pe caritate.

GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (I)

A crede că mai credem. E cu putinţă să fim creştini în afara Bisericii? (Pontica, Constanţa, 2005)

Volumul completează seria traducerilor din Gianni Vattimo, făcute în ultimii ani de Ştefania Mincu la aceeaşi editură. Campionul „gândirii slabe” (eticheta aplicată ontologiei post-moderne n-a făcut încă destulă carieră, pe cât merita) şi teoreticianul asiduu al dezvrăjirii lumii a abordat de data aceasta problema credinţei, într-un text situat din start la graniţa dintre scriitura „personală” (persoana I e folosită cu ceva protocoale preliminare) şi cea neutră, tipică filosofiei de totdeauna. Sau, ca să-l parafrazăm chiar pe autor, textul său nu va fi în primul rând narativ, şi nici nu se va referi în mod net la un eu narator-credincios, deşi, fie vorba între noi, tonul „personal” pentru care se face atâta caz e folosit şi în alte texte vattimiene (Etica interpretării, de pildă), fără avertismentele de aici. Probabil că tema impunea un astfel de hibrid şi o astfel de asumare explicită a poziţiilor exprimate, cunoscându-se antipatia autorului pentru „marile poveşti” ale metafizicii occidentale clasice, între care se numără şi ontologia creştină tradiţională.

PF TEOCTIST DESPRE INTEGRAREA EUROPEANĂ

În Uniunea Europeană, poporul român intră nu atât cu valori economice ci, mai ales, cu valoarea credinţei, contribuind prin cultura şi tradiţia sa la îmbogăţirea spirituală a Europei.

Întâistătătorul Biserici Ortodoxe Române consideră extrem de important faptul că toate cultele din România au susţinut şi susţin integrarea României în structurile europene. Numai împreună cultele din România pot contribui la sprijinirea eforturilor tuturor românilor spre dreptate socială şi respectarea demnităţii fiecărui om. Spre a exemplifica orientarea şi contribuţia Bisericilor în acest sens, trebuie menţionate întrunirile reprezentanţilor cultelor din România din 1995 şi 2000 şi adoptarea Declaraţiei comune de susţinere a demersurilor ţării noastre de aderare la Uniunea Europeană, în care se spune, printre altele: Cultele religioase din România sunt o componentă majoră a societăţii româneşti de astăzi şi aduc o contribuţie importantă la viaţa spirituală şi socială a României, fiind sensibile atât la dificultăţile, cât şi la progresele acesteia.

EDITURA DEISIS

Editura Deisis are un sit electronic unde cititorii interesaţi pot comanda la reducere importante cărţi de teologie şi spiritualitate ortodoxă.

http://www.edituradeisis.ro/

BISERICA, MODERNITATEA ŞI BINELE COMUN

„L’optimisme est une fausse espérance à l’usage des lâches et des imbéciles.L’espérance, est une vertu, virtus, une détermination héroïque de l’âme.La plus haute forme de l’espérance, c’est le désespoir surmonté.”
Georges BERNANOS

Timpuri noi

Pentru toţi cei care îşi socot biografia personală şi destinul comunitar învestite cu sens, anul 2007 a început probabil cu această evidentă reflecţie retrospectivă: România trăieşte ultima consecinţă a căderii cortinei de fier. Comunismul a fost condamnat oficial de preşedintele naţiunii iar apartenenţa la clubul statelor europene impune obligaţia unui proiect istoric. Cum anume ne vom trăi libertatea nu poate să nu fie întrebarea zilei. Ce anume s-ar putea salva din umanitatea noastră peste un secol? Cum se configurează reacţia etosului creştin în faţa interjecţiilor incubate de demonul nepăsării? Ce tranşee prepară războiul cultural al lumilor de mâine? De ce suntem măcinaţi de paradoxul dezbinării în timp ce intrăm într-o nedesluşită, încă, Uniune europeană? Care sunt politicile publice care ar putea asuma valorile şi ereditatea unor tradiţii religioase reprezentative pentru spaţiul românesc?

STEINHARDT, IRENIC ŞI IRONIC

“L’enfer c’est les autres!” (Sartre) e o referinţă-cheie din apologetica monahului dela Rohia. Căci ştim gustul lui N. Steinhardt pentru literatura franceză, pentru Malraux, pentru existanţialism, pentru Dickens, pentru autorii secunzi (gen Robert Graves), pentru romanul poliţist. Cunoaştem apetitul său pentru modele intelectuale puţin “trecute”… Este însă vorba despre un apetit ironic (căci părintele era în acelaşi timp un mare consumator de Caragiale)! 

BAZELE GÂNDIRII POPULARE: DOCTRINA CREŞTIN-DEMOCRATĂ ŞI ACŢIUNEA SOCIALĂ

Argumentum 

·         Prezentăm aici nu un program politic, ci de un document cu aplicabilitate politică. 

·         Premisa fundamentală: necesitatea precizării doctrinare a zonei politice româneşti care se revendică din gândirea creştin-democrată/populară. 

·         Utilitatea imediată a unei astfel de precizări doctrinare este evidentă: nu se poate vorbi despre înnoirea clasei politice fără să se ştie în numele căror principii şi fundamente se petrece acest lucru. Altfel spus, o politică înnoită nu poate să cultive ambiguitatea doctrinar-etică din acest moment. În plus, prin delimitări şi clarificări aparent teoretice, oferta politică prinde un contur ideatic dincolo de persoanele care reprezintă un partid sau altul în faţa electoratului. Acesta din urmă are astfel un instrument de comparaţie între declaraţiile şi faptele politice. 

·         Din punct de vedere ideologic-politic, documentul de faţă este şi o contra-argumentare adusă teoriei potrivit căreia epoca de faţă este una a confuziei totale. Aglutinarea politică, lipsa de contur a ofertei de stânga şi a celei de dreapta, nu fac altceva decât să agraveze cancerul ce roade din interior exerciţiul democratic: indiferentismul.  

LEGEA CULTELOR, salutată de INSTITUTUL INTER (Cluj-Bucureşti-Chişinău)

În materie religioasă, România a intrat cu dreptul în Uniunea Europeană

Ca parte a societăţii civile, Institutul INTER îşi propune să promoveze armonia inter-confesională şi inter-religioasă într-o societate pe care o dorim bazată pe valoarea toleranţei şi într-un context european marcat de o bogată experienţă religioasă.

Salutăm apariţia Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Această lege pune capăt regimului comunist din România aplicat relaţiilor dintre stat şi cultele religioase, perpetuat după 1989 prin prevederile rămase în vigoare ale Decretului nr. 177/1948 şi oferă un cadru adecvat pentru o integrare de succes a României în Uniunea Europeană, fiind bazată pe un model perfect compatibil cu cel existent în alte state membre UE.

CRUCEA ŞI TERMOPANUL

Despre kitsch în Biserică s-a mai vorbit, adeseori bine. Despre înfloratele rame de plastic ale iconiţelor din acelaşi material. Despre patetismul unor tablouri, goblenuri, desene, imprimeuri religioase – cu bunăvoinţă, chiar cu dragoste făcute, dar întru totul impropriu numite icoane. Chipuri noi de sfinţi făcute să pară vechi şi pictate pe bucăţi de lemn strâmbe sau pe oarecari pietre ca să pară „artistice”, uitând că rostul icoanei e acela de a fi poartă spre Cer şi spre cei înfăţişaţi pe ele, iar nu doar spre răsfăţul ochilor noştri trupeşti. Despre stridenţă, fals, imitaţie şi tinicheaua care „pare aur” unor ochi naivi sau neînvăţaţi cu frumuseţea originalului.

BUSOLA FILANTROPIEI

Preţuind inteligenţa şi sensibilitatea, sponsorul adevărat nu poate fi decât cel care înţelege un truism vechi şi fundamental: rezolvarea nevoilor primare ale societăţii moderne cere o viziune despre viitor lucidă, optimistă şi generoasă. La fel cum democraţia nu prosperă fără elogiul politic al virtuţii, nici practica economică nu poate face din valoarea de schimb a pieţei o infailibilă busolă. Chiar dacă mizează pe resursele prezentului, antreprenorul de performanţă asumă confruntarea cu numeroase „imponderabile” ale vieţii: importanţa educaţiei în contrast cu păcatele psihologiei de masă, inerţia memoriei locale oglindită în natura invizibilă a credinţelor religioase sau arhitectura sofisticată a ideologiilor seculare.  

DR. PETRE GURAN: O CONFERINŢĂ DESPRE FORMA ARTISTICĂ ÎN ANTICHITATEA CREŞTINĂ

Vă invităm la conferinţa susţinută de Dr. Petre Guran, bizantinolog, pe tema: 

“Funcţie, simbol şi forma artistică în antichitatea creştină” Joi 11 ianuarie 2007, 17.00h 

Sala 101, Facultatea de Istorie, Unversitatea Bucureşti.
Intrarea este liberă.

MODELUL POLONEZ: DEMISIA ARHIEPISCOPULUI STANISLAW WIELGUS

Arhiepiscopul Varsoviei demisioneaza, cu o ora inainte de a fi instalat

Arhiepiscopul Stanislaw Wielgus a renuntat la numirea ca arhiepiscop al Poloniei, la o zi dupa ce a recunoscut ca a fost colaborator al serviciilor secrete in perioada comunista. Nuntiatura din Varsovia a anuntat, duminica, printr-un comunicat, ca Papa Benedict a acceptat demisia lui Wielgus si i-a cerut Cardinalului Josef Glemp, care trebuia sa se retraga de la carma Bisericii poloneze, sa o conduca in continuare, “pana se va decide soarta arhidiocezei”.

CURS DE VARĂ: TEOLOGIE ŞI FENOMENOLOGIE, CISNĂDIOARA, 29 August – 5 Septembrie 2007

The Summer Course

Cisnădioara, 29 August – 5 September 2007 

There are a number of questions that the participants at this Summer Course will try to address: how can phenomenology contribute to a better understanding of the religious life, in general? What are the limits of the phenomenological description, and of the hermeneutical enterprise, when it comes to a philosophical understanding of the sacred? What is the room left for the narrative within the world of noetic abstractions? Which are the major theological challenges met by those phenomenologists who, against the lures of relativism, still work under the classical presuppositions of universal rationality? 

COLOCVIU INTERNAŢIONAL: CONCEPTE FILOZOFICE ŞI METAFORE RELIGIOASE, SIBIU, 27-28 AUGUST 2007

INTERNATIONAL COLLOQUIUM
Sibiu, 27-28 August 2007 

“PHILOSOPHICAL CONCEPTS AND RELIGIOUS METAPHORS: NEW PERSPECTIVES ON PHENOMENOLOGY AND THEOLOGY” 

CALL FOR PAPERS 

The relationship between phenomenology and theology is one of the most debated topics in the field of Continental philosophy: from the Husserlian investigations of the religious life to the Heideggerian discussion of the Sacred, from the “theological turn” of the French phenomenology (epitomised by E. Levinas, M. Henry, J.-L. Marion or J.-Y. Lacoste) to the ever-growing interest of contemporary theologians for the phenomenological method, the conceptual boundaries between these two “disciplines” have been continuously debated. Until today, this subject remains one of the most controversial and pressing dimensions of contemporary thought. 

VICIUL MESIANISMULUI POLITIC

Eşecul creştin-democraţiei în România de astăzi aparţine nu doar clasei politice, ci şi liderilor sau formatorilor de opinie ai Bisericii. Cu câteva notabile excepţii, ierarhii sau teologii oficiali s-au abţinut să emită consideraţii tranşante cu privire la sfera politicii. În spaţiul universitar, teologia s-a bucurat de specializări în domeniul pastoral, patrimonial sau al asistenţei-sociale, părăsind dialogul genuin cu ştiinţele umaniste, de la filozofie şi istorie la sociologie sau politologie. Competenţele mărunte în aceste domenii au împiedicat o articulare lucidă a poziţiei Bisericii – reprezentată fie de cler, fie de laicat – într-un spaţiu public marcat de confuzii identitare şi dezorientări axiologice. Din păcate, n-au lipsit ocaziile cu care Ortodoxia s-a lăsat reprezentată în gâlceava veacului de personaje compromiţătoare, care nu trecuseră nici testul credibilităţii publice, nici examenul fidelităţii ecleziale.

VALORI SOCIALE ŞI VIRTUŢI DERIVATE

Criza fatalismului

          O îndoială persistentă atinge stigmatul identitar al României moderne: nu reprezintă oare „fondul intim-străin” al pasivităţii noastre sociale o proiecţie a etosului creştin? În faţa acestei întrebări, percepţia multor intelectuali – altminteri diferiţi ca inteligenţă şi portanţă – se contractat spontan, într-un gest reflex de apărare. Afectul anti-ortodox al intelighenţiei progresiste vede românul religios trăind fatalismul ca pe-o condamnare abisală. Orientul, horribile dictu, ar fi sinonim cu retardarea. Bizantinismul n-a însemnat, chipurile, decât bovarism anistoric şi vasalitate epigonică. Aceste sloganuri paşoptiste fac, până astăzi, carieră publicistică. În plină „eră a vidului”, aplecarea presei către senzaţional acutizează prejudecăţile ideologiei seculare. Întâmplările fericite care leagă istoria comunităţilor locale de un vechi Crez pravoslavnic sunt, cel mai adesea, ignorate. În schimb, fascinaţia mediatică pentru negativitate (e.g., cazul Tanacu, Taizé) îndeamnă „elitele” să-şi etaleze suspiciunea faţă de „credinţele populare,” plusând cu superbie în direcţia alienării.   Cum s-ar putea ieşi din această cultură a înveninării? Ce anume ar putea vindeca ţesutul social de rănile resentimentului?