CANONUL ŞI VESTITORUL ORTODOXIEI

Cunoscut publicului de specialitate prin impresionanta activitate editorială din ultimele două decenii – alcătuită din numeroase studii şi traduceri din cărţi teologice, filozofice şi istorice acoperind aria vastă a culturii creştine antice şi moderne – diaconul Ioan I. Ică Jr. (n. 1960), profesor de spiritualitate creştină al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, oferă la începutul anului 2008 un prim tom din ceea ce va reprezenta fără îndoială opera magna a unuia dintre cei mai reputaţi teologi est-europeni contemporani: Canonul Ortodoxiei. Canonul apostolic al primelor secole. Tipărit într-o condiţii grafice superbe prin eforturile conjugate ale editurii Deisis şi ale Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti, volumul expune şi dezbate în peste o mie de pagini datele fundamentale legate de naşterea creştinismului universal. Într-un proces de auto-definire şi distanţare dialectică faţă de celelalte mari tradiţii religioase din oikumene, teologii primelor patru veacuri au dat naştere unei susţinute reflecţii exegetice, doctrinare, etice şi liturgice.

Concertul de idei şi practici care definesc întreaga constelaţie de valori a Bisericii primare poate fi ascultat în condiţii de maximă claritate în paginile introductive ale unui masiv studiu semnat de Ioan I. Ică Jr.. Prefaţa acestui formidabil volum ar fi putut reprezenta o carte de sine stătătoare, cuprinzând peste trei sute de pagini dense, perfect ancorate în rigorile erudiţiei istorice şi nuanţele hermeneuticii teologice. Izvoarele traduse din limbile originale (greacă şi latină) sunt împărţite sub mai multe capitole: „Evanghelie, martiriu, apologie” (I); „Roma şi Antiohia: două viziuni despre apostolicitate şi Biserică” (II); „Canonul Scripturii şi canonul Adevărului” (III); „Canonul apostolic al Bisericii: lex orandi – lex credendi – lex vivendi” (IV) şi „Canonul liturgic al Bisericii” (V). Acest prim volum va fi urmat, după cum ne anunţă editorul, de alte patru tomuri monumentale: „Canonul dogmatic şi disciplinar al Sinoadelor Ecumenice (325–843)” (II); „Canonul dogmatico-polemic al Bisericii bizantine (843–1453)” (III); „Canonul hagiografic al Bisericii bizantine” (IV) şi „Canonul dogmatico-polemic al Bisericii răsăritene postbizantine” (V).

Împlinit printr-o operă strălucită de analiză, documentare şi sinteză, acest proiect s-a născut dintr-o nevoie adânc resimţită de multe decenii în cultura ecleziastică şi seculară de limbă română. Într-o ţară pentru care identitatea confesională creştin-ortodoxă este uşor clamată, sub ipoteza – arareori verificată – a unor continuităţi nezdruncinate între un timp ancestral şi contemporaneitate, sursele care atestă conţinutul dogmatic, moral şi cultic au rămas accesibile doar fragmentar, fără ca unitatea de ansamblu şi nuanţele interdisciplinare să fie întotdeauna percepute. Prea puţini specialişti în studiile biblice au acceptat conversaţia cu reprezentanţii teologiei sistematice, savanţii patrologi, istoricii Antichităţii târzii, experţii din domeniul liturgicii şi al dreptului canonic, pentru a reface un tablou general accesibil marelui public. Autoritatea scrierilor patristice a fost frecvent invocată în ultimul veac, fără contextualizarea filologică şi conceptuală de rigoare. În sfârşit, întrebarea centrală care ghidează acest proiect – „ce anume reprezintă esenţa ireductibilă a Ortodoxiei?” – a fost arareori ancorată în polifonia tematică a creştinismului apostolic. Demersul diaconului Ioan I. Ică Jr. iniţiază acest dialog foarte greu de imaginat multă vreme în mediul ecleziastic românesc. El reuşeşte, totodată, performanţa de-a relansa conversaţii întrerupte uneori de cercetătorii occidentali, obligaţi la specializări foarte stricte, producătoare de mare rafinament analitic însă greu convertibile într-un discurs generalist, de „vulgarizare” superioară.

Mihail NEAMŢU

(continuare: Idei în dialog, anul IV, luna iunie, 200

Hristos a înviat!

Tuturor cititorilor acestui blog le dorim un Paşte binecuvântat şi lumină în minte şi inimă în aşteptarea sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt!

Pilat din Pont şi drama politicii

Pentru cei care cred, Hristos a înviat în timpul ostil al istoriei, dar şi în spaţiul primitor al interiorităţii. Către aceştia a fost rostit cuvântul: „fericiţi sunt cei ce n-au văzut dar au crezut!” Pentru cei cu inima îndoită, precum Petru sau Toma apostolul, lumina se arată într-o firavă depărtare. În fine, pentru sceptici, sărbătoarea Paştelui repovesteşte doar un mit pios al creştinismului tradiţional.

Aceste zilele de lumină şi bucurie ne prilejuiesc însă tuturor – fideli, şovăielnici sau necredincioşi – câteva reflecţii asupra destinului inocenţei într-o lume sfâşiată. Poposind cu gândul asupra rugăciunii din Gheţimani, citind povestea lui Pilat, văzând aievea suferinţa mamei din Nazaret şi judecata grăbită a sinedriului – rememorînd, pe scurt, tabloul răstignirii lui Iisus pe dealul Căpăţânii, nu poţi ocoli întrebarea despre originea puterii omeneşti şi despre tainica pedagogie divină.

“Barbaria” de MICHEL HENRY

La Editura Institutul European din Iaşi a apărut volumul “Barbaria” semnat de Michel Henry (traducere românească: Irina Scurtu).

Din cuprins:
◊ Cultură şi barbarie;
◊ Ştiinţa singură: tehnica;
◊ Maladia vieţii;
◊ Ideologiile barbariei;
◊ Practicile barbariei;
◊ Distrugerea Universităţii

HOMOSEXUALITATEA: REFLECŢII CONSERVATOARE

Neutralitatea modernă

Să fim rezonabili: nici un argument aprioric sau raţionament inductiv nu trimite la concluzia că, prin sine, orientarea homosexuală ar fi incompatibilă cu cele mai înalte chemări ale inteligenţei, cu hărnicia sau devotamentul pentru cauzele nobile ale zilei de mâine. De la înţeleptul Socrate (471–399 î.e.n) până la conservatorul Allan Bloom (1930-1992), din timpul liricei Sappho (sec. VII î.e.n) spre mai relaxata zodie a lui Oscar Wilde (1854-1900) sau veacul nefericitului Arthur Rimbaud (1854-1891), prieteniile homosexuale n-au împiedicat excelenţa artistică ori superlativul gândirii. Este totuşi dificil, dacă nu cumva stupid să afirmi că fără bisexualitatea discretă a împăratului Alexandru cel Mare (356-323 î.e.n.), Mediterana şi Orientul apropiat n-ar fi avut parte de cuceririle ştiinţifice ale elenismului. Homosexualitatea nici nu suprimă, dar nici nu oferă garanţia civilităţii ori a geniului poetic, filozofic sau militar. Modernitatea occidentală a avut deci temeiuri să suspende discriminarea juridică a cetăţenilor cu alte preferinţe sexuale decât cele ale majorităţii (prevăzută de faimosul articol 200 al Codului penal al României socialiste). Stigmatizarea unui homosexual qua homosexual nu poate găsi justificări din perspectiva unei etici care recunoaşte caracterul inalienabil al libertăţii de asociere. Aceasta nu înseamnă că dezacordul faţă de practica şi prozelitismul de tip homosexual nu poate fi exprimat articulat, inteligent şi tăios.

Febra postmodernităţii

Marcată de etosul revoluţionar şi de ideologia progresului, postmodernitatea contestă neutralitatea poziţiei modernilor. E prea puţin! Suntem chemaţi să recunoaştem contribuţia esenţială la diversitatea culturală a lumii pe care o aduc operele literare şi ştiinţele sociale conduse în cheie homoerotică. Potenţiale homofobii sunt denunţate pretutindeni în operele clasicilor. Dialogul fratern între Ghilgameş şi Enkidu, dragostea dintre Ahile şi Pericle, iubirea lui Iisus pentru apostolul Ioan – toate marile drame ale afecţiunii trebuiesc filtrate prin hermeneutica suspiciunii. Nici o religie cu rădăcini ancestrale – mai cu seamă religiile Cărţii – nu scapă deconstrucţiilor universitare. Vaste congregaţii academice participă la rescrierea istoriei culturale a Occidentului, din care Platon (428-347 î.e.n.), Cicero (102–43 î.e.n) ori Sf. Pavel (†67 e.n.) ies vinovaţi pentru introducerea noţiunii de „păcat împotriva naturii.” Homosexualitatea ajunge să fie descrisă nu doar ca înclinaţie liberă a subiectului, ci drept rezultat al unei predestinări absconse. Biologia şi genetica conjură la producerea unui nou discurs în care minoritarii varsă lacrimi iar majorităţile întind batista.

DEZBATERE DESPRE HOMOSEXUALITATE LA COTIDIANUL, MARŢI, 15 APRILIE

Pentru cine, cum anume şi pînă unde ajung manifestările minorităţilor sexuale? Mihail Neamtu şi Costi Rogozanu se înfruntă marţi, 15 aprilie, pe tema homosexualităţii în cadrul rubricii “Radical din 2” al ziarului Cotidianul. În colţul rosu, adversar declarat al prozelitismului homosexual, Mihail Neamţu reprezintă punctul de vedere conservator. În colţul albastru, Costi Rogozanu pledează pentru libertatea de exprimare a homosexualităţii în toata sfera publică.

„Nu trebuie să devii gay pentru a fi cool iar prozelitismul homosexual – pe stradă la paradă, în şcoli sau cultură – îmi displace. Te invit la confruntarea argumentelor tradiţiei cu postmodernitatea.”

Mihail NEAMŢU

CÂINI ŞI ŢARĂ FĂRĂ STĂPÂN

O altă victimă a haitelor de câini, de această dată o fetiţă din Constanţa în vârstă de doar şase ani. Cine îi va face parastasul? O Biserică pentru care teologia socială rămâne un moft? Să remarcăm faptul că un ministru a demisionat după scandalul diplomatic iscat de cazul Crulic (cetăţean român decedat într-un spital din Polonia, fără asistenţă legală din partea statului). Cum să reacţionezi însă în faţa acestor destine sfâşiate la propriu? Care primar sau ce lider politic va mai putea spune că suntem în secolul XXI, o ţară europeană? Mă mai intreb: cum trebuie decorată post-mortem o victimă a haitelor de câini urbanizaţi - spun aceasta nu doar pentru că fetiţa a murit la Constanţa, în oraşul natal al preşedintelui Traian Băsescu. Evenimentul Zilei a dedicat un dosar întreg acestei probleme a Capitalei ţării şi a altor mari oraşe româneşti. S-au scris zeci de editoriale, inclusiv despre soluţia chinezească la această problemă. Concluzia autorităţilor a fost că trebuie să iubim mai departe animalele cu riscul de-a vedea ucişi oamenii.

Este poate momentul ca asociaţiile creştine PRO LIFE să propună public modificarea legii şi soluţia eutanasierii câinilor vagabonzi. Hristos a murit “pentru noi oamenii” iar nu pentru Animal Planet. Orice iniţiativă - campanie de semnături, discurs public - ar fi benefică.

Mihail NEAMŢU

NOUTĂŢI EDITORIALE

Numărul din Aprilie (200 al revistei MODERN THEOLOGY publică un important studiu al teologului Patrick Aaron Riches (Centre of Theology and Philosophy, Department of Theology and Religious Studies, University of Nottingham) intitulat: “AFTER CHALCEDON: THE ONENESS OF CHRIST AND THE DYOTHELITE MEDIATION OF HIS THEANDRIC UNITY” Autorul discută hristologia calcedoniană în paralel cu teologia lui Joseph Ratzinger, aşa cum apare în ultima sa carte despre Iisus Hristos.

O altă importantă apariţie este volumul lui Jad Hatem despre filozofia Absolutului în opera tânărului Schelling, apărută la ZETA BOOKS. Volumul poate interesa exegeţii filozofiei ruse, deopotrivă, datorită influenţei (nediscutate) a tânărului Schelling asupra unor autori precum Vladimir Soloviov sau Serghei Bulgakov.

(m.n.)