Profesorul Brague despre creştinism şi politică, despre democraţie şi ecleziologie

Controverse privind Catedrala patriarhală şi soarta patrimoniului bisericesc

DISENSIUNI ÎNTRE ARHITECŢI (Gândul).

versus

SOARTA BISERICILOR DE LEMN (Dilema Veche)

Geneza proiectului „60 de biserici de lemn“ poate fi plasată în vara anului 2006, a povestit Ovidiu Daneş, de la Fundaţia DALA care, alături de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, este implicată în salvarea acestor lăcaşuri. Atunci, în cadrul unei cercetări întreprinse în judeţul Sibiu, arhitecţii au descoperit biserici de lemn cu învelitoare de şiţă spartă, în care ploaia îşi începuse eroziunea. Au continuat, din curiozitate, să vadă dacă mai există cazuri asemănătoare în Hunedoara şi nordul Olteniei, şi găsesc o mulţime de situaţii de acelaşi fel. Trei sferturi dintre biserici sînt părăsite. Rezultatul cercetării avea să fie o expoziţie, în iunie anul acesta, în fosta fabrică de pîine de pe strada Plevnei, însoţită de o discuţie la care au fost invitaţi arhitecţi, studenţi, etnologi. „Nu credeam că există aşa ceva în România“ – avea să fie reacţia multor studenţi. Se naşte ideea unei intervenţii de urgenţă, prin care să se salveze ce se mai poate, dat fiind că, în unele cazuri, starea de degradare este aproape ireversibilă. Zeci de studenţi se oferă voluntari, pleacă la faţa locului şi fac relevee (măsurare, desenare şi prezentare la scară ale elementelor construcţiilor), pentru a găsi cea mai bună metodă de intervenţie în fiecare situaţie în parte. Istoria proiectului, dezvoltarea lui pas cu pas, o mulţime de fotografii de la faţa locului se găsesc pe Internet, la adresa www.60-project.blogspot.com.

Pînă în prezent, tot ce s-a putut face a fost acoperirea cu folie a şase biserici, cu fondurile – prea puţine, faţă de amploarea proiectului – provenite din donaţii particulare. De ce e nevoie de acoperirea cu folie? Intervenţia de urgenţă înseamnă ca ele să fie protejate în faţa precipitaţiilor, măcar în cursul toamnei şi iernii acestui an – explică Şerban Sturdza, preşedintele OAR. Încă un anotimp ploios le-ar putea fi fatal. Foliile au fost strînse de la o firmă de afişaj outdoor din Bucureşti, „încă au pe spate texte de reclame“, povesteşte preşedintele OAR. Nu este o întreprindere uşoară: în primul rînd, e nevoie de o echipă de meşteri cu experienţă, fiindcă demersul cere pricepere şi grijă. Ea a fost găsită la muzeul ASTRA din Sibiu şi este condusă de Tolomei Iov. În acelaşi timp, pe cît posibil, arhitecţii doresc să înceapă proiectele de restaurare. În septembrie, biserica de lemn părăsită din Pojogeni (jud. Gorj) şi-a găsit o soartă fericită: a fost mutată în întregime la Mînăstirea Cămărăşeasca. Altminteri, ar fi aşteptat-o ruina şi uitarea. „Cîteodată, aceste biserici sînt uitate deoarece comunitatea şi-a construit un alt lăcaş de cult, din cărămidă – spune Şerban Sturdza.

Faptul că unele fac parte din patrimoniu este un dezavantaj din punctul de vedere al implicării comunităţii: oamenii cred că de acum încolo o să se ocupe altcineva – Ministerul Culturii, autorităţile. M-am dus la o emisiune, la Trinitas TV, cu un dosar ce expune starea acestor biserici de lemn. Mi s-a spus: «Nu se poate, nu e adevărat că sînt părăsite, nu există biserici părăsite în România». Am lăsat dosarul acolo şi nici un semn, pînă acum. Ne aflăm în faţa unui patrimoniu dispreţuit, care cuprinde o enormă ştiinţă şi continuitate a unor obiceiuri, o enormă frumuseţe a picturii, sute de metri pătraţi de pictură pierduţi. Ne bazăm pe studenţi şi voluntari, nu pe autorităţi. De altfel, unul dintre motivele pentru care nu am reuşit să strîngem mai mulţi bani este că am evitat tot timpul să transformăm acest proiect într-o acţiune electorală, fiindcă există acest risc, în anul în care ne găsim.“

Îngheţul speranţei la Kiev…

Agenţiile de ştiri spun că alegerile prezidenţiale din Ucraina îl au drept câştigător pe omul Moscovei: Victor Yanukovici, un fost puşcăriaş în tinereţe, devenit între timp doctor în ştiinţe şi profesor. Simpatizat de regimul Putin/Medvedev, Yanukovici a câştigat la mustaţă în faţa controversatei Iulia Timoşenko (fostă parteneră de luptă în Revoluţia Portocalie din 2004, alături de Victor Iuşcenko). Yanukovici a câştigat printr-o campanie populistă, ţintind populaţia imediat vizată de reformele economice liberale. Yanukovici respinge apartenenţa Ucrainei la NATO, dar şi extinderea NATO în regiune. Apropierea de spaţiul european va rămâne incertă. Unii comentatori prognozează revolte pe străzi la sfârşitul acestor alegeri…

Dezbinată de tensiuni interne, opoziţia anti-rusească a pierdut mult teren în ultimii ani. Republica Moldova pare acum aliniată mult mai decisiv pe frontul democratizării decât Ucraina. Capitala Chişinău devine un centru geopolitc, diplomatic şi cultural tot mai important în regiune. Numirea cărturarului Marius Lazurcă în funcţia de ambasador al României la Chişinău va aduce, cu siguranţă, un plus de vivacitate dialogurilor culturale şi diplomatice peste Prut.  Din păcate, însă, o piesă importantă din proiectul democratizării fostului bloc sovietic rămâne şubrezită după alegerile din Ucraina. Situaţia din jurul Mării Negre va merita să fie urmărită cu atenţie în lunile următoare. Reacţiile Rusiei la anunţul instalării scutului anti-rachetă sunt deja semnificative, după cum solidaritatea lui Ion Iliescu şi a aliaţilor săi din PSD faţă de Moscova dă de gândit.

La douăzeci de ani, vântul schimbării (The Wind of Change) a devenit Crivăţul îngheţului. (MN)

Title: Scorpions – Wind of Change lyrics I follow the Moskva Down to Gorky Park Listening to the wind of change An August summer night Soldiers passing by Listening to the wind of change The world closing in Did you ever think That we could be so close,like brothers The future’s in the air I can feel it everywhere Blowing with the wind of change Chorus: Take me to the magic of the moment On a glory night Where the children of tomorrow dream away In the wind of change Walking down the street Distant memories Are buried in the past forever I fallow the Moskva Down to Gorky Park Listening to the wind of change Take me to the magic of the moment On a glory night Where the children of tomorrow share their dreams With you and me Take me to the magic of the moment On a glory night Where the children of tomorrow dream away In the wind of change The wind of change blows straight Into the face of time Like a stormwind that will ring The freedom bell for peace of mind Let your balalaika sing What my guitar wants to say Take me to the magic of the moment On a glory night Where the children of tomorrow share their dreams With you and me Take me to the magic of the moment On a glory night Where the children of tomorrow dream away In the wind of change

Robert Bresson (on Cinema)

Ateismul militant versus tradiţia iudeo-creştină (o dezbatere live)

ENGLISH

SPANISH

Sf. Grigorie de Nyssa, Contra Eunomium, în pregătire la Editura Polirom

Grigorie de Nyssa, Împotriva lui Eunomie I, Traducere din limba greacă şi note explicative de Ovidiu Sferlea, Ediţie în grijită de Adrian Muraru, Editura Polirom, 2010.

O adevărată gigantomahie teologică petrecută în a doua jumătate a secolului al IV-lea a rămas în mare parte inaccesibilă cititorului de literatură patristică de la noi. Înfruntarea dintre Eunomie şi Părinţii Capadocieni poate fi uşor comparată cu cea dintre Sfântul Atanasie şi Arie: istoric, ea nu a fost mai puţin dramatică; teologic, avea să se dovedească măcar la fel de importantă pentru articularea doctrinei trinitare clasice a Bisericii; intelectual, această dezbatere a fost incomparabil mai sofisticată decât toate cele care au precedat-o.

Tratatul Împotriva lui Eunomie I, scris de Grigorie al Nyssei în cepând cu anul 380, abordează teme fundamentale de teologie trinitară, hristologie, epistemologie teologică, teoria limbajului sau exegeza Scripturii. Geniul speculativ al Sfântului Grigorie – „Părinte al Părinţilor”, cum îl numea Sfântul Maxim Mărturisitorul –, dar şi abilităţile sale retorice explică de ce acest text se află de câteva decenii printre cele mai citite şi mai studiate opere patristice.

GRIGORIE DE NYSSA (cca 335-394) alcătuieşte, împreună cu Vasile cel Mare şi Grigore de Nazianz, grupul Părinţilor Capadocieni, important pentru dezvoltarea teologiei trinitare.

Scriitor erudit, exeget al Bibliei, autor de lucrări dogmatice, ascetice, bun predicator, Grigorie de Nyssa ipostaziază al patrulea veac al teologiei creştine, aflat în tr-o neobosită „epectază” spre infinitatea divină.

Un document esenţial pentru creştini: Manhattan Declaration

Christians are heirs of a 2,000-year tradition of proclaiming God’s word, seeking justice in our asocieties, resisting tyranny, and reaching out with compassion to the poor, oppressed and suffering.

While fully acknowledging the imperfections and shortcomings of Christian institutions and communities in all ages, we claim the heritage of those Christians who defended innocent life by rescuing discarded babies from trash heaps in Roman cities and publicly denouncing the Empire’s sanctioning of infanticide. We remember with reverence those believers who sacrificed their lives by remaining in Roman cities to tend the sick and dying during the plagues, and who died bravely in the coliseums rather than deny their Lord.

After the barbarian tribes overran Europe, Christian monasteries preserved not only the Bible but also the literature and art of Western culture. It was Christians who combated the evil of slavery: Papal edicts in the 16th and 17th centuries decried the practice of slavery and first excommunicated anyone involved in the slave trade; evangelical Christians in England, led by John Wesley and William Wilberforce, put an end to the slave trade in that country. Christians under Wilberforce’s leadership also formed hundreds of societies for helping the poor, the imprisoned, and child laborers chained to machines.

In Europe, Christians challenged the divine claims of kings and successfully fought to establish the rule of law and balance of governmental powers, which made modern democracy possible. And in America, Christian women stood at the vanguard of the suffrage movement. The great civil rights crusades of the 1950s and 60s were led by Christians claiming the Scriptures and asserting the glory of the image of God in every human being regardless of race, religion, age or class.

This same devotion to human dignity has led Christians in recent decades to work to end the dehumanizing scourge of human trafficking and sexual slavery, bring compassionate care to AIDS sufferers in Africa, and assist in a myriad of other human rights causes – from providing clean water in developing nations to providing homes for tens of thousands of children orphaned by war, disease and gender discrimination.

Like those who have gone before us in the faith, Christians today are called to proclaim the Gospel of costly grace, to protect the intrinsic dignity of the human person and to stand for the common good. In being true to its own calling, the call to discipleship, the church through service to others can make a profound contribution to the public good.

Cătălin Avramescu despre nostalgie, comunism, democraţie (dialog cu Ovidiu Nahoi)

Care este România lui Catalin Avramescu?

Ovidiu Nahoi a discutat în cadrul emisiunii Vocile seriicu profesorul universitar, Cătălin Avramescu.

Despre conservatorism, moderaţie şi schimbare (Ioan Stanomir)

Cum poţi să fii conservator? La peste două secole de la gestul fondator al lui Burke, răspunsul la această interogaţie nu este mai puţin delicat. Atunci, ca şi acum, condiţia conservatoare se definea prin marginalitatea ei asumată. Opusă, în egală măsură, autocraţiei şi tiraniei revoluţionare, ea propunea, odată cu Burke, o viziune ce miza pe moderaţie şi gradualism, având ca temei înţelegerea naturii umane ca fiind una prin excelenţă imperfectă. De aici, refuzul de a accepta saltul către viitor ca alternativă la efortul, infinit mai puţin spectaculos, de a moderniza şi reforma o societate.

Ion Iliescu despre erorile PSD: “măsuri de protecţie pentru cele mai favorizate pături sociale”

Prognoze pesimiste pentru 2010 (James Howard Kunstler)

Unlike the 1930s, we are no longer a nation who call each other “Mister” and “Ma’am,” where even the down-and-out wear neckties and speak a discernible variant of regular English, where hoboes say “thank you,” and where, in short, there is something like a common culture of shared values. We’re a nation of thugs and louts with flames tattooed on our necks, who call each other “motherfucker” and are skilled only in playing video games based on mass murder. The masses of Roosevelt’s time were coming off decades of programmed, regimented work, where people showed up in well-run factories and schools and pretty much behaved themselves. In my view, that’s one of the reasons that the US didn’t explode in political violence during the Great Depression of the 1930s – the discipline and fortitude of the citizenry.

Bogdan Tătaru-Cazaban despre relaţia Stat-Biserică (interviu: Stelian Gomboş)

Chiar şi în regimurile juridice de separaţie, relaţia stat-culte există şi tinde să devină din ce în ce mai complexă, în funcţie de relevanţă socială şi, prin urmare, politică a religiei. Fac apel din nou la câmpul care îmi este cel mai îndepărtat: cel al sociologiei politice, în care se recunoaşte caracterul inevitabil, în democraţiile moderne, al recunoaşterii de către stat a religiei. Religia nu este un hobby, ci este o angajare personală cu efecte multiple în plan comunitar. Prin urmare, nu este corect să vorbim de dependenţă, ci de interdependenţă, de un tip de relaţie pe care politicul o are cu orice altă formă de coeziune socială. Cu atât mai mult cu cât Bisericile – care sunt organisme venerabile, dacă ar fi să le definim dintr-o perspectivă strict seculară. La noi, va exista, cred, multă vreme, o tensiune între concepţia celor care văd în separaţia radicală o soluţie de onestitate din perspectiva autonomiei (politică şi religioasă), şi cei care vor susţine cooperarea ca o soluţie de onestitate din perspectiva relatţei dintre cele două domenii, pentru că religiosul şi politicul pot fi separate complet doar în mintea noastră, ele continuând să inter-reacţioneze în mod real de la nivelul comunităţii celei mai restrânse până la nivelul global şi diplomatic. Există un „purism” al scepticilor şi al indiferenţilor în materie religioasă, care socotesc că religia are de-a face atât de puţin cu pământul, încât suntem datori cu toţii să-i asigurăm decolarea. Însă cei care cunosc cu adevărat istoria creştinismului, de pildă, ştiu că lumina cea mai clară a sfinţeniei a coexistat cu implicarea cea mai directă în cursul istoriei. Credinţa poate conduce în mod legitim atât la o teologie a istoriei, cât şi la o teologie politică.

Vlad Mureşan despre erorile entocentrismului

Mitul unei elecţiuni etnice trebuie să procure un puternic scenariu de privilegiere, care să ierarhizeze esenţele, „sufletele naţionale” Când acestea se exprimă exterior, autoproiectându-se şi autoidentificându-se teritorial, aparMarile Patrii Mame. Neadevărul naţionalismelor orizontale este inactualizabilitatea simultană şi noncontradictorie a tuturor acestor zone nostalgice. Serbia Mare, Croaţia Mare, Bulgaria Mare, Ungaria Mare,  România Mare, Polonia Mare, Rusia (foarte) Mare… Toate acestea cer un nou glob terestru pentru a se coactualiza nedialectic şi nesuicidar, şi ar cere altele, şi altele, deoarece expansiunea orizontală este expansiunea insaturabilă a infinitului cel rău. Aceste idealităţi sunt astfel exclusiv-disjuncte. Iar disjuncţia exclusivă în logică înseamnă sânge în istorie.

Există două tipuri de diferenţe: diferenţe indiferente şi diferenţe antagonice. Acestea din urmă alimentează motorul istoriei.

Hitler vroia să doteze rasa germană cu un teritoriu direct proporţional cu cifra sa, şi să diminueze potenţialul reproductiv al celorlalţi. Adică aspira să ofere suveranitate unui singur termen al diferenţelor antagonice.

Dar dacă fiecare termen al disjuncţiei revendică un spaţiu vital, universul  trebuie să îşi acdelereze expansiunea. Astfel, dacă îl combinăm pe Hitler cu Malthus, umanitatea ar trebui sau eugenizată, eutanasiată şi sterilizată, sau relocalizată pe Jupiter. Sau suprimăm celelalte diferenţe. Lupta unei diferenţe pentru eliminarea celorlalte diferenţe nu este totuna cu lupta universalului pentru a-şi calma propriile diferenţe.

O lecţie despre şomaj, taxe şi deficit bugetar în SUA, 1983

Profesorul Nicolae Mărgineanu evocat la “Înapoi la argument”

Profesorul Nicolae Margineanu a fost unul dintre reprezentantii importanti ai scolii romanesti de psihologie in perioada interbelica si de dupa razboi, in pofida celor 16 ani de detentie comunista. Sint prezentate activitatea sa in cadrul asociatiilor Amicii Americii si Romano-Americana din Ardeal in perioada 1945-1947, declaratii si interogatorii semnate de el in timpul anchetelor din beciurile Sigurantei, ulterior ale Securitatii, si procesul Marii Finante (27 octombrie-2 noiembrie 1948), in urma caruia a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica. De asemenea, volumul cuprinde o biografie a fratelui sau, Petru, ucis de Securitate, marturii si documente din arhiva CNSAS privind consecintele condamnarii politice si metodele represive utilizate de Securitate asupra sotiei si copiilor lui Nicolae Margineanu. Sint documente cutremuratoare, menite sa completeze informatiile despre modul cum un regim cu porniri criminale a actionat impotriva acelor intelectuali care au refuzat sa colaboreze cu reprezentantii sai.

Cuprins: Nicolae Margineanu, un model de performanta profesionala si umana • Nicolae Margineanu si psihologia suferintei in temnitele comuniste. Textele detentiei • Din documentele rezistentei anticomuniste. Petru si Eugen Margineanu • Al doilea cerc al suferintei. Familia profesorului Margineanu: metamorfozele supravietuirii • Documente-facsimil si fotografii

INAPOI LA ARGUMENT.

Andrei Pleşu despre cultură şi tinereţe (Adevărul)

Tipul uman pentru care cititul, cultura, dezbaterea intelectuală au preţ şi relevanţă nu e în atenţia publică, nu se manifestă, nu iese la rampă. Şi nu e încurajat să o facă. „Modelele” societăţii româneşti de azi nu fac parte din această specie. De aceea, cei care se ocupă cu „dulcea zăbavă” a lecturii, pasionaţii de texte şi de viaţă spirituală trăiesc discret, în cercuri restrânse, lipsite de vizibilitate şi prestigiu.Ei există, dar în penumbră. Ceea ce le lipseşte este atenţia noastră, promovarea adecvată, contextul care să-i stimuleze şi să-i pună în lumină.

Cunosc eu însumi o sumedenie de asemenea tineri. Unii şcoliţi în marile universităţi ale lumii, alţii grădinărindu-se singuri, autodidacţi străluciţi, formaţi inexplicabil în ciuda unei ambianţe opace. În genere, sunt marginali, neapreciaţi şi sub sau ne-nefolosiţi. Catedrele diferitelor facultăţi sunt un fel de rezervaţii inexpugnabile, recalcitrante la orice tentativă de împrospătare. Presa preferă condeieri nervoşi, rapizi, fără prea multe „fasoane” culturale. Cei mai mulţi dintre „analiştii” noştri sunt, la bază, caftangii calificaţi.

Vedetele care defilează pe micile ecrane sunt, într-o proporţie zdrobitoare, întruchipări bălţate ale neruşinării vesele, ale ignoranţei arogante, ale improvizaţiei. Succesul se obţine pe altă claviatură decât pe aceea a studiului, a seriozităţii, a inteligenţei prompte şi a bunei cuviinţe.

Trebuie doar să ai mult tupeu, o tandră iubire de sine, câteva relaţii şi o proastă cunoaştere a limbii române. Cultura, fie ea şi de nivel strict gimnazial, nu se vinde. Mi se va spune că specimene din această zoologie există în toată lumea. Da, numai că ele nu ajung niciodată să ocupe scena, să domine piaţa publică, să se caţere la vârf în marile topuri „naţionale”: nu moderează, săptămânal, emisiuni de mare audienţă, nu devin „vip”-uri, nu fac cariere spectaculoase în văzul lumii.

Tocqueville on America after 1840 Letters and Other Writings (ed. Aurelian Crăiuţu)

Alexis de Tocqueville’s Democracy in America has been recognized as an indispensable starting point for understanding American politics. From the publication of the second volume in 1840 until his death in 1859, Tocqueville continued to monitor political developments in America and committed many of his thoughts to paper in letters to his friends in America. He also made frequent references to America in many articles and speeches. Did Tocqueville change his views on America outlined in the two volumes of Democracy in America published in 1835 and 1840? If so, which of his views changed and why? The texts translated in Tocqueville on America after 1840: Letters and Other Writings answer these questions and offer English-speaking readers the possibility of familiarizing themselves with this unduly neglected part of Tocqueville’s work. The book points out a clear shift in emphasis especially after 1852 and documents Tocqueville’s growing disenchantment with America, triggered by such issues as political corruption, slavery, expansionism and the encroachment of the economic sphere upon the political.

• This is the only book to extensively cover the development of Tocqueville’s political thought on America after his seminal work, Democracy in America • Includes never before published materials as well as new translations of speeches, articles, and letters • Allows for a re-understanding of Democracy in America by revealing the development of Tocqueville’s ideas on America

Edited and translated by Aurelian Craiutu

Indiana University, Bloomington

Jeremy Jennings

University of London

Modele politice nepieritoare: Ronald Reagan